Cu trei ani în urmă, la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Techirghiol, unde slujeşte marele duhovnic Arsenie Papacioc, am ascultat o predică ţinută de Presfinţitul Ambrozie al Giurgiului, pe care n-am uitat-o până azi. Iată de ce. Preasfinţitul ne-a povestit un episod din tinereţea sa când, student fiind şi având multă dragoste pentru Părintele Dumitru Stăniloae, mergea adesea, împreună cu mai mulţi colegi, să îl asculte pe marele teolog. Dar tinerii studenţi nu se mulţumeau cu aceste discuţii ci, după ce Părintele Stăniloae pleca, îl urmăreau în taină, ca să îl vadă cum se poartă în firescul lui de om, nu doar în înălţimea lui de teolog.
Într-o zi, mergând pe urmele lui, paşii i-au dus, pe Părinte şi pe ucenici, într-o bisericuţă. Acolo, fără să bănuiască defel că este văzut, Părintele Stăniloae a inghenunchiat în faţa icoanei Maicii Domnului şi a început să se roage fierbinte.
Studenţii, curioşi, s-au apropiat încet, să-i audă rugăciunea.
- Maica Domnului, spunea Părintele Stăniloae cu lacrimi în ochi, Maica Domnului, dă-mi simplitate!
Aceste cuvinte, auzite din gura unuia dintre cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, cum îl numise Olivier Clément, a produs o impresie puternică asupra tinerilor urmăritori. Asmenea, şi asupra mea şi, probabil, şi asupra voastră. Există, cu siguranţă, mulţimi de ispite pe lume, mai joase sau mai înalte. Dar putem noi bănui măcar ce înseamnă ispitele unui teolog de o asemenea înălţime spirituală, dacă noi, râmele care scormonim ici colo câte o carte, eşuăm atât de repede în mândrii ieftine şi poleite păreri de sine?
Despre ispitele intelectualilor vremurilor noastre mărturisesc că am vrut să scriu acum două nopţi un articol. Dar nu am reuşit, cu toate că am pierdut bună parte din somn. Nu vă mai întrebaţi de ce. E simplu. Ca să scrii despre astfel de ispite trebuie să le numeşti arătând cu degetul nu spre alţii, ci spre tine....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spunea