miercuri, 22 decembrie 2010

Hristos se naste! Măriţi-l!



"De Hristos nu se năştea, lumea a iadului era..." zice o veche colindă românească. Într-adevăr, Naşterea Mântuitorului a adus întregii omeniri a doua şansă, omul are iar posibilitatea îndumnezeirii şi a mântuirii în , prin şi cu Hristos- Dumnezeul întrupat. Hristos se coboară din Cer ca pe omul pământesc, prins în prea multe hăţişuri ale răului şi ale păcatelor, să-l ridice iarăşi la Cer.
Din nefericire, azi oamenii deşi mulţi sunt creştini, pecetluiţi cu Duhul cel Sfânt al lui Hristos, işi irosesc, îşi refuză singuri această şansă de fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu, uitând că El Însuşi nu numai că a venit în lume, ne-a învăţat calea spre El dar a suferit şi murit, în locul nostru. Esenţa şi rostul Întrupării lui Hristos ni se dezvăluie într-o întâmplare din viaţa unui Sfânt erudit din primele veacuri creştine:
Ni se istoriseşte că Fericitul Ieronim pustnicea într-o chilie aproape de peştera din Betleem. Se ruga lui Dumnezeu, se nevoia şi traducea Sfânta Scriptură din greacă în latină. La un moment dat avu o vedenie: Pruncul Mântuitor era în ieslea sfântă. Maica Domnului şi Dreptul Iosif Îl privegheau. Păstorii şi Magii Îi aduceau daruri. Îngerii Îl proslăveau. Şi Domnul le surâdea tuturor. Ieronim, sărac lipit pământului, se simţea neputincios şi-i spuse Domnului: „Doamne toţi te copleşesc cu daruri. Dar eu, nevrednicul Ieronim, ce să-ţi dau? Al Tău este cerul şi pământul. Ce am eu şi nu ai Tu? Iar Domnul îi răspunde: „Ai şi tu Ieronime ceva ce nu am Eu. Tu ai păcate, iar Eu nu. Dă-mi păcatele tale!“.
Să luăm aminte! Iată ce ne dăruieşte Hristos si ce ne poate da lumea! Să nu uităm ca la masa de Crăciun să-i facem loc lui Iisus pentru că fără El nu ar mai fi Crăciun, El e motivul adevărat al bucuriei noastre. Nu vom fi cu adevărat mai buni, mai blânzi mai omenoşi prin noi înşine fără de Hristos, fiindcă orice lucru bun, tot binele vine doar de la El.
Cu tristeţe vedem cum în preajma acestui mare praznic, oamenii aleargă să-şi umple casele cu toate bunătăţile, cu brazi frumos împodobiţi, dar uită să-şi împodobească darul lor cel mai de preţ: sufletul şi viaţa cu Hristos.
Crăciunul vesteşte venirea mîntuirii noastre, nu moşul cu sacul plin, nu cadourile scumpe şi bucatele care nu umplu mesele; sunt şi acestea cu rostul lor doar că au ajuns aceste obiceiuri să umbrească, pe alocuri să înlocuiască adevărata bucurie a Crăciunului care e Naşterea din Preacurata Fecioară Maria a pruncului Iisus. Acum e momentul să cântăm împreună cu îngerii:
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire"

marți, 30 noiembrie 2010

Din minunile Sfântului Apostol Andrei


"....după acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi, unde se povesteşte în nişte cuvîntări vechi, cum că ar fi venit şi Sfîntul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată pînă în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi învăţau poporul.

Încă şi o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, avînd închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate şi pînă în ziua de astăzi întru slava lui Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în vremea cît au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.

Dar şi altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vînzătorului Iuda, şi el se întîmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrînd să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.

Deci mergînd Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dînsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încît numai cu chipul şi cu faţa se vedeau că nu sînt fiare.

Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunîndu-se toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu nemilostivire, îl tîrau de picioare, alţii îl trăgeau de mîini şi-l tăvăleau prin ţărînă. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmînd lui Hristos, dascălul său.

Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătîndu-i-se lui şi dîndu-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai aceasta, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mîncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvîntîndu-l pe dînsul, învăţîndu-l şi îndemnîndu-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavînd nici măcar un semn de răni, încît ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurîndu-se.

Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunîndu-se de răbdarea sfîntului, cea mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfîntului Apostol, cerînd iertare. După aceea, sfîntul, învăţîndu-i pe dînşii cuvîntul adevărului şi botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, i-a făcut pe dînşii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut sfîntul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.

O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înştiinţîndu-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcîndu-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrînd să atragă şi pe popor spre mai multă credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi din sinopeni cu Sfîntul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi vrednic cu adevărat de turma lui, s-a dus a doua oară în cetatea Amisonului şi de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda."

joi, 15 aprilie 2010

La mulţi ani Ionu!



Azi a venit rândul lui Ionuţ!
Cu prilejul implinirii celor 6 anişori, tata, mama, Cristina- sora ta, toată familia şi prietenii
îţi urează " la mulţi ani"
Dumnezeu să ţi dea bună creştere, sănătate, bucurie şi înţelepciune!

....cu dragoste, Tata

miercuri, 14 aprilie 2010

Danion şi ispitele "zeiţei morţii"



Fiecare crestin care merge la slujbele PS Sofronie se face vinovat in fata lui Dumnezeu, ca in loc sa se separe de el, dupa cum ne invata Traditia, merge in continuare acolo”.
Nu pot spune ca nu il admir pe Danion sau ca nu il respect, aş minţi!
Conferinţa lui de la Oradea însă, m-a şocat! Nu am fost şocat de curajul lui de a veni tocmai la Oradea şi să vorbească împotriva P. S. Sofronie-era de aşteptat- ci m-a şocat afirmaţia lui de mai sus şi cea în care spune că Euharistia de la Oradea şi Timişoara sunt "întinate".
Discuţiile de la Huta cu Părintele Eftimie, care dealtfel a căutat să-l domolească, m-au convins că Danion e într-o grea încercare.
Cînd însă la conferinţă,
Danion da sugestia, prin anumite exemple, ca oamenii credinciosi din eparhia Oradiei ar trebui nici sa nu mai mearga la biserică, m-am întristat pentru Danion şi mi-am zis " uite cum "zeiţa morţii" revendică biruinţa Împăratului vieţii" . Mă rog şi acum ca să nu fie aşa!
E una greşala P. S. Sofronie, care din cîte ştiu e singulară, faţă de cea a Mitrop. Corneanu care şi azi crede în corectitudinea actiunilor sale, în perspectiva mea mult mai grave decît aceea a P. S. Sofronie. Dar asta e o altă temă!
Din cîte ştim P. S. Sofronie nu e considerat eretic, nici chiar Mitrop.Corneanu
şi sunt în comuniune cu B.O.R. şi implicit cu toată Biserica Ortodoxă.
Atunci, dacă Tainele nu sunt valabile aici, e logic ca ele, în virtutea acestei comuniuni sinodale , liturgice, dogmatice şi plenare a acestor Eparhii cu întreaga Biserică
fie "intinate" în întreaga B.O.R.
Dealtfel , după afirmaţiile lui Danion, toată B.O.R. a pierdut harul prin adoptarea calendarului nou. Şi atunci cum ne mai mântuim?
Oare ce au simţit ascultătorii săi în acel moment în care, Danion, le-a tăiat dreptul la comuniunea cu Hristos şi implicit posibilitatea mântuirii în Biserica lor străbună?

În toate aceste afirmaţii care conţin doar jumătăţi de adevăr şi din acestea rastălmacite sau interpretate, subiectiv,
grav este că Danion sugerează ascultătorilor săi, ruperea de Biserică, intrarea în cine stie ce schisme prin anumite "repere" pe care le dă.
Excesul său de zel, mai ales în aceste părţi de ţară unde lucrurile sunt aşa de tulburi , nu a fost de bun augur, credincioşii devenind sceptici în privinţa multor lucruri privind viaţa Bisericii şi în ultimă instanţă a mântuirii. Este una mărturisirea adevărului, cum Danion a facut-o admirabil până acum mai ales în privinţa Sfinţilor Închisorilor, dar e cu totul altceva zelul extremist în care a căzut în problema calendarului, una care nu cred că ne determină veşnicia.
Dacă mai adăugăm şi jignirile aduse la adresa Părinţilor Arsenie Boca, Ilie Cleopa şi Ioanichie Moroi, considerraţi cuvioşi de poporul credincios, nu putem decât să ne rugăm pentru Danion, ca Dumnezeu să-l lumineze .
Danioane, tu unde te împărtăşeşti?

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Vasile Militaru - Hristos a inviat!




Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

miercuri, 17 martie 2010

Preasfinţitul Ioan Mihălţan- 2 ani de veşnicie


La împlinirea a 2 ani de la trecerea în veşnicie a vrednicului nostru episcop Ioan, redau aici cuvintele omagiale semnate de Dl. Stelian Gomboş:

"Anul acesta, la data de 17 martie anul 2010, se implinesc doi ani de cand ne facem partasi la nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unui mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata si apologet al dreptei credinte crestine – Episcopul Ioan Mihaltan al Oradiei, Bihorului si Salajului, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a suferintei, vreme de mai multi ani!… De aceea, pentru noi, din acest moment vom comemora totdeauna, acest eveniment inchinat blandului logofat spiritual al Oradiei sfarsitului de secol XX si inceput de secol XXI – care a pastorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a tarii” intre anii 1990 – 1992, ca arhiereu vicar si intre anii 1992 – 2007, ca episcop eparhiot!...

Drept urmare, in iuresul zilei si in vartejul timpului mi-am adus aminte, pentru cateva momente, de Preasfintitul Parintele nostru Episcop Ioan a carui plecare o regretam foarte mult si astazi!... De ce acest lucru, pentru ca ii regretam calitatile sale, personalitatea sa remarcabila, abilitatile sale foarte competente in disciplina teologica si in cea pastoral – misionara, pe care ni le-a cultivat si noua in orice prilej cu atata daruire si abnegatie!... El este si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul teologului si a omului de cultura cu deschidere spre universal, spre consistenta si acrivie stiintifica, transmisa noua cu foarte multa acuitate si exactitate!... Cu vaste si avizate cunostinte in cele mai diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Episcop Ioan inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, mult discernamant si foarte multa blandete, noblete si cumintenie sufleteasca!... Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat si probabil, si invidiat!... El, Arhipastorul, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti!... De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti si calugari, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat!...

Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor personalitati culturale, profesori si ierarhi, indrumator a multor studenti si doctoranzi, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe organisme academice de specialitate din tara, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit!... A fost o prohodire a unui distins ierarh si slujitor al Bisericii la care am participat, si care m-a impresionat profund datorita atmosferei de reculegere, decentei si sobrietatii in care s-a desfasurat, si la care au participat multi ierarhi ai bisericii noastre, fosti studenti ai prea sfintiei sale, precum si foarte multi preoti si calugari!...

Cuprins fiind de emotie, respect si recunostinta m-am tot gandit, pret de mai multe zile cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de prea sfintia sa, acum, la nasterea sa in viata cea cereasca, avand aici, optzeci si doi de ani de viata pamanteasca, traiti in spiritul bunei noastre intelepciuni si cumintenii traditionale si autentice a poporului nostru romanesc!...

Constat, cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, putina vreme adica de, doar optsprezece ani, de cand a fost slujitorul si arhipastorul nostru duhovnicesc, a preotilor si a credinciosilor care vietuiesc in cuprinsul celor doua judete – Bihor si Salaj - ce au apartinut acestei eparhii!...

In viziunea, in mintea si in inima mea personalitatea prea sfintiei sale s-a conturat si s-a identificat prin cateva trasaturi si calitati distincte: - si anume, in primul rand prin maturitatea si bogata experienta sau intelepciune pastorala si duhovniceasca, prin atasamentul fata de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul sau de a fi foarte firesc si mai putin sofisticat sau complicat; dupa aceea prin tenacitatea si perseverenta, prin dispozitia pe care o avea spre intensificarea eforturilor in vederea rezolvarii unei probleme, atunci cand situatia o cere; prin cultura teologica si nu numai cu care sunteti inzestrati datorita muncii si tenacitatii prea sfintiei sale – deoarece a fost un autodidact innascut si foarte consecvent cu el insusi de-a lungul intregii sale vieti; prin luciditatea si spiritul critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma prin spiritul de disciplina, in primul rand cu propria lui persoana, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte concis, coerent dar si consistent in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii!... De asemenea, mai avea si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun care iti inspira foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile eterne ale spiritualitatii noastre romanesti si ortodoxe!...

Cugetand la activitatea si la personalitatea prea sfintiei sale, care este foarte bine conturata si cat se poate de autentica si de fireasca, ma gandesc la darul omului providential cu care l-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfintia sa l-a cinstit si l-a slujit cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia!...

M-as bucura sa stiu, ca atat contemporanii cat si posteritatea ii vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce a facut, pentru ceea ce a fost si insemnat (sau ar trebui sa insemne) in constiinta si in memoria noastra colectiva, care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefacatorii si inaintasii nostri, dar incerc totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele sau va fi pronuntat cu veneratie si respect pentru tot binele pe care l-a facut atator oameni si care fapte sunt consemnate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aiba parte!...

Asadar, sunt incredintat, ca sunt foarte multi oameni de rand, credinciosi si slujitori ai Bisericii noastre stramosesti, care se roaga Bunului Dumnezeu, sa-l ierte, sa-l odihneasca si sa-i rasplateasca pentru faptul ca i-a facut pe ei ori pe copiii lor oameni cu scoala teologica inalta, incheiata, si pe care, apoi i-a hirotonit preoti si diaconi, dupa care i-a instalat in parohiile incredintate lor spre pastorirea turmei celei cuvantatoare, spre Slava lui Dumnezeu – Pastorul cel Bun si Arhiereul cel Vesnic; apoi a tarnosit si binecuvantat atat de multe biserici si lacasuri de inchinare – fapt care nu poate fi uitat in istoria acestor locuri - marcate de prezenta si activitatea prea sfintiei sale atat de prodigioasa, care s-a desfasurat pe parcursul atator ani; rugaciuni carora ma alatur si eu, avandu-l permanent in cinstirea si pretuirea mea!..." şi a noastra a tuturor bihorenilor dreptcredincioşi cărora ne - a fost păstor

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos –Consilier la
Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.

joi, 25 februarie 2010

La mulţi ani Cristina!!!



Azi, scumpa mea fetiţă împlineşte 7 ani! Mă rog lui Dumnezeu să-i dăruiască bună creştere, sănătate, dragoste, bunătate şi înţelepciune!

LA MULŢI ANI SCUMPA NOASTRĂ!

-cu dragoste: Tata, Mama, fratele tău Ionuţ şi toţi ceilalţi !!!

sâmbătă, 13 februarie 2010

" ...să nu osândesc pe fratele meu"- update


Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Ce mare dar de la Dumnezeu, este acela de a-ţi vedea păcatele! De aici porneşte neosândirea celorlalţi. De aici şi dragostea şi iertarea.

Nu ai cum să osândeşti, să judeci pe altul atunci când Dumnezeu îţi dă cunoştinţa reală a păcatelor tale. Această putere Sfinţii au considerat-o mai mare decât aceea de a învia morţii.

Vederea păcatelor şi a răului din mine, trezeşte smerenia mântuitoare, alungă trufia şi lenevia din viaţă. Ce mare rugăciune a Sfântului Efrem:" dăruieşte- mi ca să-mi văd greşelile mele şi sa nu osândesc pe fratele meu"- e rugăciunea smerită prin definiţie.

Să mă ierte fratele meu pentru osândirea plină de mânie, de durere pentru că nu sunt decât un om neputincios uneori şi mult prea orb câteodată.

Să nu uite fratele meu că posibilităţile iubirii cu care suntem dăruiţi, sunt ca şi ale Duhului Sfânt: infinite şi că ea -dragostea- "toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade nicidată! " Trebuie căutată şi luptat pentru ea! Ea deja ne-a căutat şi deja a murit pentru noi, a înviat pentru noi si deja e cu noi.