miercuri, 14 aprilie 2010

Danion şi ispitele "zeiţei morţii"



Fiecare crestin care merge la slujbele PS Sofronie se face vinovat in fata lui Dumnezeu, ca in loc sa se separe de el, dupa cum ne invata Traditia, merge in continuare acolo”.
Nu pot spune ca nu il admir pe Danion sau ca nu il respect, aş minţi!
Conferinţa lui de la Oradea însă, m-a şocat! Nu am fost şocat de curajul lui de a veni tocmai la Oradea şi să vorbească împotriva P. S. Sofronie-era de aşteptat- ci m-a şocat afirmaţia lui de mai sus şi cea în care spune că Euharistia de la Oradea şi Timişoara sunt "întinate".
Discuţiile de la Huta cu Părintele Eftimie, care dealtfel a căutat să-l domolească, m-au convins că Danion e într-o grea încercare.
Cînd însă la conferinţă,
Danion da sugestia, prin anumite exemple, ca oamenii credinciosi din eparhia Oradiei ar trebui nici sa nu mai mearga la biserică, m-am întristat pentru Danion şi mi-am zis " uite cum "zeiţa morţii" revendică biruinţa Împăratului vieţii" . Mă rog şi acum ca să nu fie aşa!
E una greşala P. S. Sofronie, care din cîte ştiu e singulară, faţă de cea a Mitrop. Corneanu care şi azi crede în corectitudinea actiunilor sale, în perspectiva mea mult mai grave decît aceea a P. S. Sofronie. Dar asta e o altă temă!
Din cîte ştim P. S. Sofronie nu e considerat eretic, nici chiar Mitrop.Corneanu
şi sunt în comuniune cu B.O.R. şi implicit cu toată Biserica Ortodoxă.
Atunci, dacă Tainele nu sunt valabile aici, e logic ca ele, în virtutea acestei comuniuni sinodale , liturgice, dogmatice şi plenare a acestor Eparhii cu întreaga Biserică
fie "intinate" în întreaga B.O.R.
Dealtfel , după afirmaţiile lui Danion, toată B.O.R. a pierdut harul prin adoptarea calendarului nou. Şi atunci cum ne mai mântuim?
Oare ce au simţit ascultătorii săi în acel moment în care, Danion, le-a tăiat dreptul la comuniunea cu Hristos şi implicit posibilitatea mântuirii în Biserica lor străbună?

În toate aceste afirmaţii care conţin doar jumătăţi de adevăr şi din acestea rastălmacite sau interpretate, subiectiv,
grav este că Danion sugerează ascultătorilor săi, ruperea de Biserică, intrarea în cine stie ce schisme prin anumite "repere" pe care le dă.
Excesul său de zel, mai ales în aceste părţi de ţară unde lucrurile sunt aşa de tulburi , nu a fost de bun augur, credincioşii devenind sceptici în privinţa multor lucruri privind viaţa Bisericii şi în ultimă instanţă a mântuirii. Este una mărturisirea adevărului, cum Danion a facut-o admirabil până acum mai ales în privinţa Sfinţilor Închisorilor, dar e cu totul altceva zelul extremist în care a căzut în problema calendarului, una care nu cred că ne determină veşnicia.
Dacă mai adăugăm şi jignirile aduse la adresa Părinţilor Arsenie Boca, Ilie Cleopa şi Ioanichie Moroi, considerraţi cuvioşi de poporul credincios, nu putem decât să ne rugăm pentru Danion, ca Dumnezeu să-l lumineze .
Danioane, tu unde te împărtăşeşti?

3 comentarii:

  1. Doamne ajuta si Hristos a inviat! adevar graieste gura dumneavoastra cand aratati fara teama sfintenia Parintelui Arsenie Boca,Ilie Cleopa si Ioanichie Moroi..bine face-ti! insa nu pot sa cred urmatorul lucru:ca "Mitropolitul " Corneanu nu e eretic cand canoanele Sfintilor Parinti ne interzic clar sa nu ne rugam cu eretici,cu atat mai mult sa ne impartasim cu ei...chiar Corneanu zicea:gestul ramane ,nu ma pocaiesc!cuvintele lui sunt extrem de dura pentru cei ce tin cu strasnicie la sfintele si dumnezeiestile canoane;Parintele Ilie Cleopa si Arsenie Papacioc spun clar daspre catolici ca sunt schismatici si eretci!zic asta fara sa-l judec pe Corneanu ca nu eu m-am rastignit pentru el...dar cred cu ntarie ca la schitul Huta harul lucreaza mai ales prin icoana facatoare de minuni a Maicii Sfinte!despre problema calendarului pot spune ca e mult mai spinoasa decat credem...Bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze!Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Inainte de a ne uita cine e eretic si cine nu, sau care calendar e bun sau nu, nu ar fi mai bine fratilor sa ne uitam la noi? Suntem noi desavarsiti, suntem noi fara de prihana? De 2000 de ani au fost sute de mii de schismatici si vor mai fi pana la sfarsit. Noi sa continuam drumul drept, iar daca cadem sa facem cum ne invata Sf.Petru Damaschin: "Ai căzut, ridică-te. Ai căzut iarăsi, ridică-te iarăsi. Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsesti” Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://patermihail.wordpress.com/ortodoxia-smerenie-%C8%99i-dragoste-2/

    RăspundețiȘtergere

spunea