Weeds & Pimps Romania

Uluit de recentele aberaţii ale castei conducătoare şi de-a dreptul sonate ce stau în " fruncea" ţării mi-am pierdut replica, asa că vă zic un banc :

"Un individ e nevoit sa opreasca masina datorita unei congestii de trafic. Deodata, cineva ii bate in geam.
- Domnule, teroristii au rapit pe parlamentari şi pe preşedintele Romaniei si cer 100 de milioane de dolari rascumparare. Altfel, ameninta ca ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Acum mergem din masina in masina si facem si noi o cheta.
- Bine, bine, si cat da fiecare? intreaba omul din masina.
- Cam 5 litri?!"

Haz de necaz cum zicem noi, dar fără doar şi poate treaba cu legalizarea ierburilor şi a prostituatelor, e DISPERARE electorală cum nu am mai văzut niciodată de 15 ani
Băse fără pic de ruşine şi frică de Dumnezeu, (nu că ar fi avut el sau colegii lui aşa ceva vreodată) caută să mai adune din bazinul electoral ce a mai ramas în România, apa aia stătută şi clocită. Halal ţară! Trist popor!
Oare Dl. Băsescu cum e noul slogan: "Să trăiţi bine! Muriţi în ecstasy!"AAAAAAA! DA! De fapt ştim că tu nu vrei decât să o iei înaintea celorlalte ţări în plină pubertate europeană şi să ne droghezi puţin tinerii şi copii să fim "high" înaintea altora de-o samă cu noi
Ne transformăm şi în clienţi legalizaţi pe la fetiţe, de unde voi conducatorii luminaţi ne şi impozitaţi şi iaca soluţia ieşirii din criză: tinerii drogaţi, mănâncă mai puţin, taxa pe bordel, aaaaa era să uit tu si predecesorii, aţi mai legiferat o treabă : uciderea unui alt popor român- cel avortat din 90 încoace: 20.000.000 de avorturi şi astfel suntem şi noi primii în Europa şi chiar în lume la ceva: la sinucidere naţională Felicitări Dl-e Preşedinte şi vouă dragi parlamentari, miniştri şi experţi.
Acu vă cred că aveţi cu ce vă lăuda la tanti UE. Ce harnici şi silitori a-ţi fost în implementarea directivelor. Avem premiul 1, poate că primim şi bonus o legiferare a căsătoriilor gay
Mai ai tupeu dl-e prezident să declari că românii nu mai au mândrie naţională şi patriotism. Ruşine! Dar mai mare ruşine nouă fiindcă am ales răul şi din păcate, mi-e greu să o zic dar ne merităm soarta deoarece ne alegem singuri conducătorii pe care- i merităm.
Ce mândrie să mai am când eu fac parte dintr-un popor sinucigaş, obraznic , care uită de Dumnezeu de orice lege divină care a uitat pur şi simplu să IUBEASCĂ, aidoma multor popoare europene şi nu numai, golite de dragoste , cărora li s-a stins VIAŢA.
Ca un fatalism al istoriei, stim să dam cu piatra în baltă de fiecare dată cu acelaşi rezultat constant: ne udăm cu apă clocită spre amuzamentul lumii întregi. Din fericire pentru noi, cred că bravii înaintaşi ai acestui neam mai ard fierbinte în rugăciuni în faţa tronului Sfintei Treimi pentru un răgaz.
Dă le Doamne să ARDĂ oleacă de vreme!

Rationalisme- pentru cei prea rationalisti

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”

Un student a raspuns ferm: “Da!” Profesorul a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau? Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a “demonstrat” ca “credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat: “D-le Profesor, starea de frig exista?” “Bininteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul…

Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata? Proaspatul student raspunse: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii.

Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.” Si, continua studentul, “intunericul exista”? “Bineinteles!” raspunse profesorul.

De aceasta data studentul zise: “Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da.

O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina. In sfarsit studentul il intreba pe profesor, Domnule Profesor, exista raul absolut?” profesorul ii raspunde “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.” Studentul raspunse ” Domnule profesor, raul absolut nu exista.

La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului. Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic. Numele acestui tanar este ALBERT EINSTEIN.

Povestea ochilor- preluat de pe http://parinteleefrem.blogspot.com/

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute. Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."
Intr-o zi cineva i-a donat pentru transplant ochi. Cand bandajele au fost luate , ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui
inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite
la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.
Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au
fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum a
fost inainte viata noastra, si cine a fost alaturi de noi in cele mai
dureroase situatii. Viata este un cadou!
Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu
poate sa vorbeasca.
Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care
nu are ce sa manance.
Inainte sa-ti judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la
Dumnezeu pentru o companie.
Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a
plecat de tanar de pe acest pamant.
Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba
copii.
Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a
maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.
Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva
care merge pe jos aceeasi distanta.
Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la
someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.
Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca
nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in
fata Facatorului nostru.
Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si
multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!

La Aghios Dimitrios

Recent am revenit în ţară după o vacanţă petrecută pe ţârmul plin de istorie al Mării Egee, impresionat de frumuseţea pen. Chalkidiki dar mult mai adânc marcat de întâlnirea cu uitatul protector al Thessalonikului, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Ca multe alte spaţii ortodoxe, Grecia, se află în febra unor mari transformări în care modifică ontologic acest neam, oarecând mândru de identitatea sa creştină. (ops! deja vu)

NU SE POATE EXPRIMA în cuvinte măreţia şi mireasma Sfântului care mereu dăruieşte celor ce vin la închinare, câte un mic "dar".

Păcat doar că, au ascuns biserica sa între blocurile sufocante , au pus steaguri U.E. sau UNESCO şi transformă izvorul de har şi binecuvântare în atracţie turistică. Pe această linie am simţit şi magazinul de obiecte bisericeşti din incinta catedralei Sfântului care la preţuri europene, vindea de toate: bani să iasă!

Cineva îmi spunea chiar că, in urmă cu ceva vreme, grecii "inventivi" primind în dar mirul de mare preţ de la preoţi, il vindeau apoi turiştilor, care după cum am văzut anul acesta, erau şi asiatici-necreştini aşadar, ş.a.m.d. Multă vreme, Sfintele Moaste nu au mai izvorât Mirul binemirositor.

Astfel , focarele de sfinţenie ale ortodoxiei devin obiective turistice producătoare de bani şi nu locuri de închinare de rugăciune unde Harul şi Darul lui Hristos să se reverse.
Oricum nimic din toate aceste transformări şi impresii negative sa le zic, nu au putut să ne umbrească bucuria întâlnirii cu Marele Dimitrios mucenicul lui Hristos, ocrotitorul Thessalonikului

"Slavă lui Dumnezeu întru Sfinţii Lui!"

Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?(Rom.8,35)

De ceva vreme, în blogosfera ortodoxă, spre ruşinea tuturor celor implicaţi se duce un război şi nu împotriva unui duşman comun, ci între fraţi.
Nu există om fără de păcat sau fără slăbiciuni şi acest lucru il ştim bine, dar nu ar trebui să existe între creştini om fară de dragoste şi totuşi ne uităm la noi înşine şi vedem: Dragostea ne lipseşte!
Orbiţi de slăbiciuni şi păcate, unii uită că va veni vremea să răspundă în faţa lui Hristos pentru toate acţiunile şi faptele lor, mai ales dacă ele implică Biserica sau pacea din Biserică
Am urmărit acele filmări consider eu mârşave făcute pe ascuns şi postate pe unele situri ortodoxe, însoţite de un text care trunchiază realitatea şi o răstălmăcesc şi care pun şi mai multă benzină pe focul şi aşa încins care arde în blogosfera ortodoxă şi care afectează vieţile celor implicaţi acolo.
Poate că ar trebui cei care sunt amatori de scandaluri şi picanterii să se afilieze unor tabloide, nicidecum să facă atâta tulburare în Biserică.
Dar e deja simptomatic pentru români să trăiască în dezbinări şi să nu fie capabili de o unitate în atitudine şi în scopul urmărit fie şi in Biserică.
Dezbinarea atent regizată de autorii ei, dă roade şi cei care au comandat- o jubilează satisfăcuţi.
Nu e însă târziu să se lase la o parte orgoliile, certurile şi cu pocăinţă înaintea lui Hristos cu iertare unii faţă de alţii, să se revină la unitatea de mărturisire şi de luptă împotriva a ceea ce cu adevărat ne este vrăjmaş: păcatul, răul din lume şi din noi care nu poate fi biruit decât prin Hristos Domnul nostru care, AMINTIŢI-VĂ ne-a învăţat : " Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea DRAGOSTE unii faţă de alţii."(Ioan 13, 35) şi poate privind spre noi şi spre ceea ce cugetăm ne-ar ruşina zicând: " Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu" (Ioan 5,42)
Marele Apostol Pavel se întreba odinioară: "Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
Azi când toţi trăim într-o lume care devine pas cu pas - împlinirea a ceea ce Sfântul Pavel descrie în partea a doua a interogaţiei sale, noi pierdem esenţialul Dragostea lui Hristos care fundamentează existenţa vieţii pe pământ sau în Ceruri.
Şi din păcate penrtu fiecare din noi, ne lipsim de această dragoste pentru motive care vin dinlăuntrul nostru nu din exterior. Ce vom face când ele vor veni cum ne arată Apostolul: strâmtorare, prigoană, foamete, sabie...dacă acum când încă ni se mai dă timp şi mai avem între noi " candele" care să ne lumineze, noi ne duşmănim revendicând fiecare " candela" ca fiind a lui
SĂ NU UITĂM : " candelele" ard cât Dumnezeu îngăduie dar din cauza neiubirii noastre se vor lua de la noi!
Să ne rugăm ca Hristos să ne mai lase " candele" să ardă din slăbiciunile şi răutăţile noastre şi să nu monopolizăm lumina lor din egoism! Atât!

Cum ne va găsi Hristos?

Cuprinşi de o adevărată isterie a eshatonului cu iz hiliast şi sectar, mulţi creştini dreptmăritori ai acestor zile, caută cu disperare semne ale iminenţei sfârşitului lumii, panicaţi de atâtea dispute, aproape nimeni nu îşi mai aduce aminte de modul în care Hristos Domnul ne-a învăţat să trăim:"drept aceea, privegheaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul când vine Fiul Omului"(Mt. 25,13)
Pilda celor 10 fecioare din cap. 25 al Evangheliei după Matei, ca si cea a talanţilor, sunt imagini care oglindesc realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, şi mai ales modul prin care se ajunge acolo.
Fiecare din noi alegem prin intensitatea sporită sau prin lipsa vieţii noastre duhovniceşti, categoria celor primiţi sau lăsaţi afară din ospăţul Acestei Împărăţii, singura eternă şi fericită.
Mi-a atras atenţia întotdeauna, pasajul în care se face anunţată sosirea mirelui pe care-l aşteptau cele 10 fecioare:" iar la miezul nopţii, s-a făcut strigare: iată Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui" (Mt. 25,6)
Dacă ne gândim că noaptea adică întunericul, e opus al luminii dar şi starea de existenţă a răului, cu precădere teren de acţiune a diavolului, la care mai adăugăm şi remarca paulină " altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul..." şi " să nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roadă ale întunericului ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă" ne dăm seama că, lumea decade din ce în ce mai mult în " noapte" şi că miezul acestei nopţi se apropie.
Creştinismul a scos lumea din întunericul în care se afundase, dar azi se pare ca lumea prefereă o întoarecere la acel întuneric refuzând lumina şi viaţa în Hristos-lumina lumii, deoarece tuturor parcă ni se pare mai atractivă, mai comodă viaţa lumii moderne cu luxul şi cu bucuriile ei trecătoare.
Există însă o "taină a fărădelegii" ce se lucrează sub nasul nostru, ea se extinde în vieţile şi sufletele noastre atât de subtil încât şi noi la fel ca şi fecioarele fără de minte, vom rămâne fără untdelemnul credinţei a iubirii şi a nădejdii în Dumnezeu iar tragedia noastră va fi aceea că nu vor mai exista nici aceia care "vând" ca să avem de unde "cumpăra" pentru ca la acel miez al nopţii când Mirele va veni, va fi prea târziu.
"Miezul" acesta al nopţii pare a fi momentul de apogeu al lucrării întunericului, când nimeni nu va mai mărturisi Lumina când după cuvintele Mântuitorului, " urâciunea pustirii" va sta în locul cel sfânt (Mt. 24,15)- atunci se va sfârşi istoria şi lumea cu răutatea ei," căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului"
Şi totuşi pe lângă aceste indicii, Hristos ne spune limpede: " iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie nici îngerii din Ceruri nici Fiul, ci numai Tatăl" evidenţiind Domnul că momentul Parusiei şi al Judecăţii este exclusiv în voia şi pronia Tatălui Ceresc.
Dacă citim cap 24-25 al Evangheliei după Matei, ne vom da seama nu numai de evenimentele ce vor preceda Parusia, dar mai ales de ceea ce noi avem de împlinit pentru a moşteni Împărăţia: " asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea să ştiţi că este aproape la uşi.... de aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gândiţi, va veni Fiul Omului.." (Mt 24,33, 44)
Dacă ne dorim fericirea adevărată şi veşnică, avem mult de priveghiat la noi înşine la cei pe care îi iubim dar totul cu mai multă iubire de Dumnezeu cu mai multă credinţă şi nădejde în El toate aprinse de flacăra neîntreruptă a Rugăciunii, fără acestea suntem în întuneric şi nu cumva să fim printre cei(şi bine ar fi să nu fie nimeni) care vor auzi: " Adevărat zic vouă nu vă cunosc pe voi"

Nu doresc prin unele formulări de la debutul acestui post sa aduc vreo jignire unor fraţi care cu inimă bună şi fidelitate faţă de Biserica lui Hristos, caută să aducă lumină şi cunoaşterea adevărată a multor probleme pe care le trăim azi

Dan Puric la Oradea

15 iunie 2009, Casa de cultură Oradea







Ieri, 15 iunie spre seară, am avut parte de un "duş" revitalizant şi răcoritor pricinuit de întâlnirea cu maestrul Dan Puric. Contestat mai nou de unii, Dan Puric a venit la Oradea şi în acest an, pentru a face ceea ce de obicei ar trebui să facă alţii, adică a lega cultura, intelectualitatea, tinerii, arta de coloana vertebrală a neamului nostru care e Biserica, cum spunea el să măture cărarea spre biserică, spre Hristos. Şi face acest lucru conştient de dezastrul total în care ne complacem azi şi totodată cu o forţă mărturisitoare fără ocolişuri şi fără compromisuri, tăind pe viu acolo unde rana puroiază şi doare cel mai tare adică in conştiinţele şi sufletele îmbătate de iluzii şi autosuficienţă a celor ce îl ascultă.

"Nu am venit să vă promit măriri de salarii şi nici măriri de alocaţii sau pensii, ci am venit la Oradea ca să vă aduc aminte de sufletele dumneavoastră frumoase”

Sala plină până la refuz, încât mulţii dintre noi am ocupat scările şi intervalele dintre scaune, a fost dovada că românii au dat glas frumosului din ei după cum spunea oaspetele nostru; că neamul acesta nu e pierdut definitiv şi iremediabil; că oamenii caută să se mai scuture de povarara grea de imbecilizare şi îndobitocire la care sunt supuşi prin tot ceea ce văd şi trăiesc în ţara aceasta. Audienţa diversă ca intelect, vârstă, ideologie, etnie şi chiar confesională, s-a arătat electrizată de mărturia autentică, de sinceritatea, de naturaleţea omului frumos care le vorbea şi care şi-a atins scopul acela de a-i face pe cei prezenţi să descopere în ei înşişi frumuseţea adevărată dată de Dumnezeu.

Oradenii au primit cu bucurie cartea " Despre omul frumos"-ultima apariţie editorială semnată Dan Puric, dar şi o inedită lucrare a Părintelui Ioan Alexandru Mizgan, " Demnitatea Mărturisirii- Dan Puric în Ţara Crişurilor" o suită de dialoguri dintre Părintele Ioan şi Dan Puric unele apărute în ziarele locale şi regionale, altele reproduse în premieră dar care ne arată după cum spune autorul pe "actorul lui Hristos" , "un mărturisitor al Ortodoxiei", pe care "o apără, o descoperă celor care nu le-au căzut încă solzii de pe ochi... şi face lucrul acesta "cu multă însufleţire, cu demnitate şi discernământ duhovnicesc"...Sper că preoţii şi profesorii şi toţi cei prezenţi şi-au însuşit modelul de mărturisire iar delatorilor şi defăimătorilor le spunem ...nimic

Ce minunăţie!

SUSPINAREA ÎN RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL A IEROSCHIMONAHULUI PARTENIE DIN KIEV

Când amărât de boală voi simţi apropierea sfârşitului meu pământesc: Doamne, miluieşte-mă.

Când sărmana inima mea prin ultimile ei bătăi se va tângui în chinurile morţii: Doamne, miluieşte-mă.

Când ochii mei pentru ultima oară se vor umezi de lacrimi la gândul, că în toată viaţa mea te-am mâniat, Doamne, prin păcatele şi fărădelegile mele: Doamne, miluieşte-mă.

Când bătăile dese ale inimii vor grăbi ieşirea sufletului meu: Doamne, miluieşte-mă.

Când gălbeneala feţei mele şi răceala trupului meu vor săgeta cu frică pe cei din preajmă: Doamne, miluieşte-mă.

Când mi se va întuneca privirea, se va tăia glasul şi va împietri limba mea: Doamne, miluieşte-mă.

Când năluci şi vedenii înfricoşătoare mă vor face să deznădăjduiesc în milostivirea Ta: Doamne, miluieşte-mă.

Când sufletul meu, împovărat de amintirile păcatelor săvârşite şi de frica judecaţii Tale nu va mai fi în stare să lupte cu duşmanii mântuirii mele, care se vor sili să mă tragă de partea întunericului şi a chinurilor: Doamne, miluieşte-mă.

Când sudoarea morţii va acoperi trupul meu, iar sufletul în chinuri sfâşietoare se va depărta de el: Doamne, miluieşte-mă.

Când întunericul morţii va acoperi de la privirea mea tulbură toate lucrurile acestei lumi: Doamne, miluieşte-mă.

Când în trupul meu vor înceta toate simţurile, vor încremeni venele şi se vor împietri muşchii mei: Doamne, miluieşte-mă.

Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor şi sunetele de pe pământ: Doamne, miluieşte-mă.

Când voi asculta judecata Ta dreaptă, care va hotărî soarta mea veşnică: Doamne, miluieşte-mă.

Când trupul meu, părăsit de suflet, se va face pradă viermilor şi stricăciunii şi în sfârşit toată alcătuinţa mea se va preface în scrum: Doamne, miluieşte-mă.

Când glasul trâmbiţei îi va trezi pe toţi la cea de-a doua venire şi se va deschide cartea faptelor mele, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul robul Tău (prenumele).
În mâinile Tale Doamne îmi dau duhul meu. Amin.
Mulţumesc Dan Gheorghe şi http://parinteleefrem.blogspot.com/

Sfânta Cruce: arma de biruinţă a lui Hristos sau stindard electoral?

Se ştie că în România, politicienii sunt capabili de orice pentru un vot în plus care să le permită accesul la "ciolan" încă un mandat. Este evident că nimic nu scapă preocupărilor lor în acest sens nici chiar, sau mai ales Biserica. Deseori pusă la zid de societatea românească în curs de "iluminare", Biserica devine la orice campanie electorală, trofeul sau poate prada pentru care se bat lupii veşnic nesătui din politichia autohtonă. Situaţia nu se datorează exclusiv politicienilor ci trebuie să recunoaştem că Biserica Ortodoxă românească a intrat volens nolens în horă luată de tumultul vremurilor, poate deprinsă obedienţei politice de prea multe decenii roşii.
Hora popilor şi a politicienilor însă, aduce dezgust oamenilor de bun simţ si de bună credinţă atunci când sacralitatea Bisericii este atinsă, când Hristos este uitat şi înlocuit de rânduieli şi planuri omeneşti.
Aşa se face că, fără jenă, politicieni de confesiuni străine ortodoxiei ajung să sărute cruci de faţadă pentru "a da bine" în faţa electoratului fie el şi într-o mică comună.
Mă aflam deunăzi invitat la Taina Sfântului Maslu într-un sat bihorean, când, alături de sărbătoarea pe care comunitatea o închinase lui Dumnezeu, s-a "suprapus" şi inaugurarea unui asezământ cultural al satului; unde după Sf. Maslu a fost invitat şi părintele paroh spre a da cu aghiasmă şi a binecuvânta pe cei prezenţi acolo. Totul s-ar fi desfăurat bine, dacă primarul comunei şi viceprimarul(sectar-penticostal) nu ar fi dat manifestării o tentă electorală mai ales datorită prezenţei domnului dep. Ştefan Seremi(yet no obiections) dar şi a actualului preşedinte al ConsiuluiJudeţean Bihor - Radu Ţârle cunoscut membru al sectei -pardon- confesiunii penticostale, care doar de ceva zile a reuşit să răpească fără vreun temei mai multe posturi neclericale de la Episcopia Ortodoxă a Oradiei, posturi alocate de administraţiile locale precedente din bugetul CJB şi să le "realoce" fraţilor săi de credinţă
Iată-l aşadar pe dl. Ţârle la acest eveniment sărutând Sfânta Cruce cu toată rezerva preotului de a o da spre sărutare lui şi viceprimarului comunei care s-au întins spre ea spre a salva aparenţele dar stârnind ironii. (Tare bună era o poză)
Nu ştiu ce părere au hulitorii Crucii din "confesiunea" dl Ţârle despre acest gest, nici nu contează dar mă întreb oare merită Crucea lui Hristos aruncată în această mocirlă politică? Şi asta e o întrebare -simbol pentru Biserica Ortodoxă. Îmi aduc aminte de acele dumnezeieşti cuvinte " nu aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor".
Sau poate mă înşel eu şi poate Crucea a biruit iar? În cazul de faţă mă tem că nu. Iarăşi Crucea a fost defăimată dar iarăşi Cel ţintuit pe ea,iubind ne iartă

Rugăciunea unui teolog

Cu trei ani în urmă, la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Techirghiol, unde slujeşte marele duhovnic Arsenie Papacioc, am ascultat o predică ţinută de Presfinţitul Ambrozie al Giurgiului, pe care n-am uitat-o până azi. Iată de ce. Preasfinţitul ne-a povestit un episod din tinereţea sa când, student fiind şi având multă dragoste pentru Părintele Dumitru Stăniloae, mergea adesea, împreună cu mai mulţi colegi, să îl asculte pe marele teolog. Dar tinerii studenţi nu se mulţumeau cu aceste discuţii ci, după ce Părintele Stăniloae pleca, îl urmăreau în taină, ca să îl vadă cum se poartă în firescul lui de om, nu doar în înălţimea lui de teolog.
Într-o zi, mergând pe urmele lui, paşii i-au dus, pe Părinte şi pe ucenici, într-o bisericuţă. Acolo, fără să bănuiască defel că este văzut, Părintele Stăniloae a inghenunchiat în faţa icoanei Maicii Domnului şi a început să se roage fierbinte.

Studenţii, curioşi, s-au apropiat încet, să-i audă rugăciunea.

- Maica Domnului, spunea Părintele Stăniloae cu lacrimi în ochi, Maica Domnului, dă-mi simplitate!

Aceste cuvinte, auzite din gura unuia dintre cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, cum îl numise Olivier Clément, a produs o impresie puternică asupra tinerilor urmăritori. Asmenea, şi asupra mea şi, probabil, şi asupra voastră. Există, cu siguranţă, mulţimi de ispite pe lume, mai joase sau mai înalte. Dar putem noi bănui măcar ce înseamnă ispitele unui teolog de o asemenea înălţime spirituală, dacă noi, râmele care scormonim ici colo câte o carte, eşuăm atât de repede în mândrii ieftine şi poleite păreri de sine?

Despre ispitele intelectualilor vremurilor noastre mărturisesc că am vrut să scriu acum două nopţi un articol. Dar nu am reuşit, cu toate că am pierdut bună parte din somn. Nu vă mai întrebaţi de ce. E simplu. Ca să scrii despre astfel de ispite trebuie să le numeşti arătând cu degetul nu spre alţii, ci spre tine....

preluat de pe: http://viatalatara.wordpress.com