Ardealul plânge, Cerul îşi ia înapoi Slujitorul neîntrecut!

In inima Ardealului, mii de oameni plâng azi cu durere despărţirea de ÎPS Bartolomeu Anania.
Ierarhi, preoţi, oficialităţi, credincioşi din tot Ardealul şi din multe părţi ale ţării, sunt împreună la Cluj adunaţi de o durere dar şi de o nădejde, arătând ceea ce Înaltul Bartolomeu a învăţat cu atâta ardoare şi foc: dragostea faţă de Dumnezeu, de înaintaşi şi de neam.
Nu vom uita niciodată cuvântările, faptele, şi atitudinea ÎPS Bartolomeu în viaţa Bisericii şi a neamului în toate aspectele ei.
Felul sincer, direct şi ferm în care descoperea ascultătorilor sensuri nebănuite ale Evangheliei Mântuitorului, stilul inedit, dicţia, cultura şi puterea de a transmite atât de frumos şi adevărat credinţa ortodoxă, nu vor fi uitate niciodată.
Viaţa plină de suferinţă dar şi de împliniri a închinat-o Bisericii şi lui Hristos, azi Biserica îi înmormânteză trupul iar Hristos îl primeşte în Rai cu sufletul. Se naşte azi în Cer, lăsând cetatea trecătoare cu toată tulburarea ei.
"Moartea nu există" spunea din cea mai pură credinţă şi convingere Mitropolitul Bartolomeu, iar azi miile de oameni il petrec din moarte la viaţă aşa cum s-a luptat să arate şi să amintească poporului său adevărul unic şi esenţial al vieţii că " Hristos a înviat!!! "
Veşnică să-i fie pomenirea! Hristos să-i dăruiască bucuria şi liniştea iubirii Sale nemărginite!
Despărţirea de cei dragi , pe care îi preţuim oricum este temporară de aceea nu suntem fără nădejde ci cu credinţă în Hristos, nădăjduim în bucuria reunirii şi revederii cu toţi ai noştri mai ales cu slujitorii bineplăcuţi ai Săi.
Personal îmi vine în minte acea vorbă care spune că " un om mare stie nu numai cum să trăiască ci şi cum să moară", aşteptăm citirea testamentului Înaltului care se spune că este este o adevărată operă literară si de suflet .

Sfintii Trei Ierarhi

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur

Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.

Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.

Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.

Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.

Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.

Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.

Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.

In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.

In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.

Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.

Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.

Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.

Gianna Jessen, supravieţuitoarea avortului | Abortion Survivor Gianna Je...

Romania sinucigaşă

”Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii. (21.330.519, spune statistica)

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

Cartea poate fi descărcată, prin bunăvoinţa autorilor, de aici.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.”

(Cultura vieții – 27/01/2011)

La ceas de tihna

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

Hristos se naste! Măriţi-l!

"De Hristos nu se năştea, lumea a iadului era..." zice o veche colindă românească. Într-adevăr, Naşterea Mântuitorului a adus întregii omeniri a doua şansă, omul are iar posibilitatea îndumnezeirii şi a mântuirii în , prin şi cu Hristos- Dumnezeul întrupat. Hristos se coboară din Cer ca pe omul pământesc, prins în prea multe hăţişuri ale răului şi ale păcatelor, să-l ridice iarăşi la Cer.
Din nefericire, azi oamenii deşi mulţi sunt creştini, pecetluiţi cu Duhul cel Sfânt al lui Hristos, işi irosesc, îşi refuză singuri această şansă de fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu, uitând că El Însuşi nu numai că a venit în lume, ne-a învăţat calea spre El dar a suferit şi murit, în locul nostru. Esenţa şi rostul Întrupării lui Hristos ni se dezvăluie într-o întâmplare din viaţa unui Sfânt erudit din primele veacuri creştine:
Ni se istoriseşte că Fericitul Ieronim pustnicea într-o chilie aproape de peştera din Betleem. Se ruga lui Dumnezeu, se nevoia şi traducea Sfânta Scriptură din greacă în latină. La un moment dat avu o vedenie: Pruncul Mântuitor era în ieslea sfântă. Maica Domnului şi Dreptul Iosif Îl privegheau. Păstorii şi Magii Îi aduceau daruri. Îngerii Îl proslăveau. Şi Domnul le surâdea tuturor. Ieronim, sărac lipit pământului, se simţea neputincios şi-i spuse Domnului: „Doamne toţi te copleşesc cu daruri. Dar eu, nevrednicul Ieronim, ce să-ţi dau? Al Tău este cerul şi pământul. Ce am eu şi nu ai Tu?“ Iar Domnul îi răspunde: „Ai şi tu Ieronime ceva ce nu am Eu. Tu ai păcate, iar Eu nu. Dă-mi păcatele tale!“.
Să luăm aminte! Iată ce ne dăruieşte Hristos si ce ne poate da lumea! Să nu uităm ca la masa de Crăciun să-i facem loc lui Iisus pentru că fără El nu ar mai fi Crăciun, El e motivul adevărat al bucuriei noastre. Nu vom fi cu adevărat mai buni, mai blânzi mai omenoşi prin noi înşine fără de Hristos, fiindcă orice lucru bun, tot binele vine doar de la El.
Cu tristeţe vedem cum în preajma acestui mare praznic, oamenii aleargă să-şi umple casele cu toate bunătăţile, cu brazi frumos împodobiţi, dar uită să-şi împodobească darul lor cel mai de preţ: sufletul şi viaţa cu Hristos.
Crăciunul vesteşte venirea mîntuirii noastre, nu moşul cu sacul plin, nu cadourile scumpe şi bucatele care nu umplu mesele; sunt şi acestea cu rostul lor doar că au ajuns aceste obiceiuri să umbrească, pe alocuri să înlocuiască adevărata bucurie a Crăciunului care e Naşterea din Preacurata Fecioară Maria a pruncului Iisus. Acum e momentul să cântăm împreună cu îngerii:
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire"

Din minunile Sfântului Apostol Andrei

"....după acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi, unde se povesteşte în nişte cuvîntări vechi, cum că ar fi venit şi Sfîntul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată pînă în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi învăţau poporul.

Încă şi o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, avînd închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate şi pînă în ziua de astăzi întru slava lui Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în vremea cît au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.

Dar şi altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vînzătorului Iuda, şi el se întîmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrînd să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.

Deci mergînd Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dînsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încît numai cu chipul şi cu faţa se vedeau că nu sînt fiare.

Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunîndu-se toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu nemilostivire, îl tîrau de picioare, alţii îl trăgeau de mîini şi-l tăvăleau prin ţărînă. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmînd lui Hristos, dascălul său.

Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătîndu-i-se lui şi dîndu-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai aceasta, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mîncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvîntîndu-l pe dînsul, învăţîndu-l şi îndemnîndu-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavînd nici măcar un semn de răni, încît ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurîndu-se.

Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunîndu-se de răbdarea sfîntului, cea mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfîntului Apostol, cerînd iertare. După aceea, sfîntul, învăţîndu-i pe dînşii cuvîntul adevărului şi botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, i-a făcut pe dînşii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut sfîntul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.

O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înştiinţîndu-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcîndu-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrînd să atragă şi pe popor spre mai multă credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi din sinopeni cu Sfîntul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi vrednic cu adevărat de turma lui, s-a dus a doua oară în cetatea Amisonului şi de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda."

La mulţi ani Ionu!

Azi a venit rândul lui Ionuţ!
Cu prilejul implinirii celor 6 anişori, tata, mama, Cristina- sora ta, toată familia şi prietenii
îţi urează " la mulţi ani"
Dumnezeu să ţi dea bună creştere, sănătate, bucurie şi înţelepciune!

....cu dragoste, Tata

Danion şi ispitele "zeiţei morţii"

Fiecare crestin care merge la slujbele PS Sofronie se face vinovat in fata lui Dumnezeu, ca in loc sa se separe de el, dupa cum ne invata Traditia, merge in continuare acolo”.
Nu pot spune ca nu il admir pe Danion sau ca nu il respect, aş minţi!
Conferinţa lui de la Oradea însă, m-a şocat! Nu am fost şocat de curajul lui de a veni tocmai la Oradea şi să vorbească împotriva P. S. Sofronie-era de aşteptat- ci m-a şocat afirmaţia lui de mai sus şi cea în care spune că Euharistia de la Oradea şi Timişoara sunt "întinate".
Discuţiile de la Huta cu Părintele Eftimie, care dealtfel a căutat să-l domolească, m-au convins că Danion e într-o grea încercare.
Cînd însă la conferinţă, Danion da sugestia, prin anumite exemple, ca oamenii credinciosi din eparhia Oradiei ar trebui nici sa nu mai mearga la biserică, m-am întristat pentru Danion şi mi-am zis " uite cum "zeiţa morţii" revendică biruinţa Împăratului vieţii" . Mă rog şi acum ca să nu fie aşa!
E una greşala P. S. Sofronie, care din cîte ştiu e singulară, faţă de cea a Mitrop. Corneanu care şi azi crede în corectitudinea actiunilor sale, în perspectiva mea mult mai grave decît aceea a P. S. Sofronie. Dar asta e o altă temă!
Din cîte ştim P. S. Sofronie nu e considerat eretic, nici chiar Mitrop.Corneanu şi sunt în comuniune cu B.O.R. şi implicit cu toată Biserica Ortodoxă.
Atunci, dacă Tainele nu sunt valabile aici, e logic ca ele, în virtutea acestei comuniuni sinodale , liturgice, dogmatice şi plenare a acestor Eparhii cu întreaga Biserică să fie "intinate" în întreaga B.O.R.
Dealtfel , după afirmaţiile lui Danion, toată B.O.R. a pierdut harul prin adoptarea calendarului nou. Şi atunci cum ne mai mântuim?
Oare ce au simţit ascultătorii săi în acel moment în care, Danion, le-a tăiat dreptul la comuniunea cu Hristos şi implicit posibilitatea mântuirii în Biserica lor străbună?

În toate aceste afirmaţii care conţin doar jumătăţi de adevăr şi din acestea rastălmacite sau interpretate, subiectiv, grav este că Danion sugerează ascultătorilor săi, ruperea de Biserică, intrarea în cine stie ce schisme prin anumite "repere" pe care le dă.
Excesul său de zel, mai ales în aceste părţi de ţară unde lucrurile sunt aşa de tulburi , nu a fost de bun augur, credincioşii devenind sceptici în privinţa multor lucruri privind viaţa Bisericii şi în ultimă instanţă a mântuirii. Este una mărturisirea adevărului, cum Danion a facut-o admirabil până acum mai ales în privinţa Sfinţilor Închisorilor, dar e cu totul altceva zelul extremist în care a căzut în problema calendarului, una care nu cred că ne determină veşnicia.
Dacă mai adăugăm şi jignirile aduse la adresa Părinţilor Arsenie Boca, Ilie Cleopa şi Ioanichie Moroi, considerraţi cuvioşi de poporul credincios, nu putem decât să ne rugăm pentru Danion, ca Dumnezeu să-l lumineze . Danioane, tu unde te împărtăşeşti?

Vasile Militaru - Hristos a inviat!

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!