Ţara arde....

Credeam  pana nu demult ca ţărişoara asta batută de atatea nenorociri ale istoriei, mai are cat de cat o şansa in era asta "modernă" si "democratica"  contemporană.
Ma crucesc insa de ceva vreme urmarind cu ingijorare cum politicienii noştri vanduti vor sa calce in picioare tot ceea ce stramosii si mai recent tinerii nostri au castigat cu pretul vietilor lor: libertatea, demnitatea, credinţa, unitatea românilor.
In 2007 parca, exultau mulţi atunci cand am intraat in UE cu gandul la avantajele pe care acest lucru le presupunea.
Au trecut 6 ani iar  vedem "avantajele" extraordinare ale unnei decizii istorice  cum s a spus la acea vreme: Romania a ajuns o colonie americano- europeana ,  o ţara second  hand cum a fost catalogata de  baietii de la butoanele UE, o ţara vlaguită, subjugata unui nou imperiu aparent condamnata.
Criza economica mondiala care inca nu a ajuns la apogeul ei ne a facut si mai vulnerabili practic suntem aproape ingenunchiati - APROAPE -
" Scumpii"  nostri conducatori ne au pus in scena de 6 ani si un pic un spectacol jenant dar care ne a facut orbi faţă  de  adevarata vanzare a Romaniei ce se petrece  si in prezent.
Indiferent de partid, politicienii nostri ca niste vrednici urmasii ai sistemului ce i a nascut,  au reusit timp de 23 de ani, prin rotaţie, sa şi aduca patria pe patul de moarte.
 Odata cu aderarea la UE, au devenit mai lacomi, mai obedienti noilor stapani si ordinelor de la Bruxelles, transformandu-se in niste odiosi asasini ai propriei ţari.
Evenimentele recente limpezesc atat de clar marginea prapastiei  la care am ajuns.
Unicul liant ce a tinut unitatea romanilor dintotdauna  a fost si din fericire inca ramane  Ortodoxia . Au inteles treaba asta toti dusmanii acestei ţari si de aceea au pornit cuptoarele in care sa topeasca credinţa stramoseaca sa diluieze esenţa acestui popor.
Basescu de ceva vreme ne tot arunca momeala modificarii Constitutiei, aberatia regionalizarii, şi face pe victima cand de fapt el si cu Ponta cu UDMR si cu somnambulul de Crin sunt aceeasi Marie care si schimba diabolic si pervers de repede palariile
Vine Ponta de la Bruxelles cu ordinele setate pe fast& foward ; recunastem repede Kosovo, ii legalizam pe acesti bieţi betegi mental si ontologic gay, federalizam Romania
Fratilor asta se numeste tradare de tara, lepadare de Dumnezeu si de neamul romanesc. Cred ca martirii acestui pamant s-ar  intorce in morminte cum spune o vorba pe la noi  daca ar vedea ce urmasii lor au ajuns sa "infăptuiasca"

1 Recunasterea statului malign kosovo ar insemna ca Romania e de acord cu acest precedent contra naturii natiunii sarbe pe care binevoitorii  din UE l-au creat ca o premisa pt disolutia teritoriala si nationala a altor state raportata la situatia din ce in ce mai incordata din Covasna  si Harghita nucleul maghiarimii din Romania.
Modificarile ce se vor Constituţie precum si mult trambitata regionalizare de fapt vor fi pasi hotaratori in apropiata dezmembrare a statului roman national si independent. 
Istoricul Petre Ţurlea afirma in Cotidianul ca “Kosovo va fi un precedent pentru Transilvania!”  
Mai departe declara

"Treaba este forţată după câte ştiu eu pentru că există o înţelegere între guvernul Ponta şi UDMR. În orice condiţii s-ar face regionalizarea – ştiţi că se discută; 8-10-20 de regiuni – ea înseamnă începutul disoluţiei statului naţional-unitar român. Deci, după regionalizare sunt posibile o sumedenie de lucruri, se poate face mult mai uşor federalizarea. După federalizare se poate realiza foarte uşor o secesiune a unei regiuni, deci chestia cu autonomia rămâne undeva în urmă, pentru că ţelul UDMR va fi realizat altfel.
În relaţia noastră cu Uniunea Europeană cine a avut de câştigat până acum? Sau a avut România ceva de câştigat până acum? Şi banii aceştia despre care se spune că vin de la UE…România dă ea nişte bani şi primeşte mai puţin decât dă. S-au pus atât de multe condiţii pentru banii pe care-ar trebui să- primim încât să nu poată fi îndeplinite. Noi finanţăm, în ultimă instanţă, Uniunea Europeană. Şi pentru a intra în această Uniune vestită am dat tot; finanţele, bogăţiile subsolului, totul, totul, totul...Şi-acum suntem trataţi exact ca o colonie. Vă amintiţi în 2012 cum au venit pe rând – era pelerinaj!- diverşi fruntaşi europeni şi un bezmetic de american, care-au bătut cu pumnul în masă că şapte milioane şi jumătate de români nu au dreptul să voteze împotriva domnului Băsescu şi că acesta trebuie să rămână? Şi guvernanţii de la noi, alianţa aceasta care a pregătit extrem de prost referendumul a lăsat capul în jos frumos şi astăzi am ajuns la statutul de colonie americană. S-a protestat vehement împotriva unor măsuri luate de PDL privind aurul, gazele de şist şi altele. Şi actualul guvern care atunci protesta dă tot! Dar acum le dă el nu le dau alţii."

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/05/petre-turlea-regionalizare-disolutia-statului-roman-kosovo-precedent/ )

2. Eliminarea definitiei familiei traditionale din noua Contitutie, pedepsirea prin lege a dicriminarii pe criterii de orientare sexuala  este prin insasi natura ei o initiativa discriminatorie fata de majoritatea normala a acestui popor. Lobby ul gay devine la nivel mondial tot mai puternic, a cucerit America si Ue iar noi se pare ca trebuie sa aprobam fara impotrivire directivele acestor deviaţi
Cred ca de aceea Biserica a devenit in ultima vreme tinta atator atacuri media murdare, incercandu- se discreditarea slujitorilor BOR.
Pozitia de nestramutat a Bisericii privitoare la homosexualitate, prostitutie, droguri etc si toate devierile naturi umane aceste adevarate plagii pe care omul modern le-a generat in ruperea sa de Creator, DERANJAZA!
In fata tavalugului secularismului si a neo paganismului sec. XXI , Ortodoxia a ramas ultimul bastion de aparare , ultima oaza de normalitae de aceea tunurile sunt fixate pe noi si nu numai sa ne uitam la sarbi la greci , suntem asaltati pa rand pe diferite fronturi
Hristos nu mai are loc in viata omului globalizat, setat pentru a munci pentru bunastarea bogatilor lumii, spalat pe creier mai rau decat au reusit comunistii sau nazistii.
Aparent suntem la mana lor.... dar sa nu uitam : cu noi este Dumnezeu  pana la sfarsitul veacurilor
SA NU PIERDEM NADEJDEA SI MAI ALES CURAJUL!

Dialog cu George Ogăraru, despre adevăratele valori: „Fotbalul e un sport care nu te separă de Dumnezeu“

Sportul, în România, este un fenomen ce atrage mase. Iar fotbalul este supranumit “sportul rege”, tocmai pentru popularitatea de care se bucură. George Ogăraru ne-a vorbit despre adevăratele valori din viaţa unui fotbalist, poate atipic pentru domeniul în care s-a consacrat: familist convins, creştin practicant şi filantrop.

- Sunteţi un sportiv care a obţinut numeroase performanţe în fotbalul românesc şi internaţional. Ce sfaturi aveţi pentru tinerii ce visează la o carieră sportivă, în condiţiile în care presa de specialitate promovează mai mult non-valorile şi mondenităţile? Care sunt adevăratele valori ale vieţii lui George Ogăraru?

- George Ogăraru: Într-adevăr, pot afirma cu bucurie că am reuşit să ating un bun nivel profesional, deşi nu am fost jucător de fotbal cu calităţi ieşite din comun, însă cu ajutorul lui Dumnezeu am putut suplini, prin muncă, acestea.

A fi sportiv, în sine, reprezintă un mare avantaj, însă “pachetul” ce vine odată cu recunoaşterea publică poate fi greu de cărat. Într-un mediu în care tentaţiile aleargă după tine chiar şi la locul de muncă, trebuie să ai bine stabilit traseul încă de când ai plecat de acasă. Este adevărat că mass-media promovează non-valorile, însă observ că din ce în ce mai mulţi tineri se dau la o parte din calea acestui tip de informare. Am avut plăcuta surpriză ca de-a lungul carierei să întâlnesc sportivi de renume internaţional care îşi bazează viaţa pe valori puternice şi simplitate! Tinerii noştri să ştie că la acest nivel “se poartă” cultura, valorile, viaţa de familie, şi nu doar ceea ce ni se vinde în presa de specialitate; şi i-aş sfătui să vadă fotbalul ca pe o artă, nu mai mult. Celelalte vin de la sine, inclusiv banii. Valorile după care îmi ghidez viaţa sunt normale: credinţă, familie, cultură şi dragoste de ţară.

- Sunteţi, oarecum, atipic peisajului fotbalistic care ni se serveşte în ziare şi la televizor. Cum aţi reuşit ca tânăr, între atâtea tentaţii, să duceţi o viaţă decentă, cu o familie frumoasă, caracterizată simplu printr-o expresie: bunul-simţ?

- Nu din început am gândit ca azi! Am cunoscut o oarecare faimă la o vârstă sensibilă, 20 şi ceva de ani, moment în care nu îmi puneam întrebări existenţiale complexe. A rânduit Dumnezeu să îmi găsesc jumătatea repede şi bine, am devenit tată tânăr şi astfel s-a născut dorinţa de a construi ceva durabil. Odată cu transferul în Olanda a apărut necesitatea unei vieţi spirituale mai profunde. Deşi clubul la care am mers era de un nivel înalt şi m-a învăţat multe lucruri despre disciplină, responsabilitate, autocontrol, socializare, în afara clubului ne simţeam singuri, neintegraţi. În România locuisem mereu vizavi de biserică, iar acum nu găseam acest sprijin pe o rază de câteva sute de kilometri, fapt care a adus conştientizarea importanţei acestui lăcaş în viaţa omului, a noastră. Am primit sprijin din ţară, de la părintele duhovnic şi alţi preoţi şi monahi ce ne-au susţinut de la distanţă prin rugăciuni şi cărţi trimise, ne-am ţinut aproape familiile şi prietenii, şi astfel am reuşit să ne păstrăm echilibrul.Acum, în Elveţia, suntem foarte legaţi de comunitatea românilor din Lausanne, adunată în jurul preotului Adrian Diaconu. Cred că ducem o viaţă normală, eu, soţia mea şi copiii. Mergem la biserică, ne spovedim, citim, ne rugăm, postim, ne împărtăşim, ajutăm, ieşim la plimbare, ne întâlnim cu alţi români pe care i-am cunoscut aici: medici, profesori, arhitecţi. Este o comunitate de mare valoare. Nu facem ceva extraordinar, aşa cum aţi zis: lucruri de bun-simţ. Pentru mine, azi, fotbalul e un sport care nu te separă de Dumnezeu. Tentaţii sunt, dar tovărăşia cu ele se plăteşte, aşa că rezistăm, pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru importanţa unităţii familiei şi a sănătăţii mentale şi sufleteşti a tuturor membrilor ei.

- Sunteţi vicepreşedinte al Asociaţiei “Pro Vita” şi promovaţi această organizaţie, în special peste hotare. Care este rolul acestei fundaţii şi cât de important este ajutorul oamenilor pentru respectiva comunitate?

- Tangenţa mea cu Asociaţia “Pro Vita” a început cu vânzarea de tricouri în folosul copiilor asistaţi de această asociaţie, condusă pe atunci de părintele Nicolae Tănase. Am făcut vizite la Valea Plopului, am ajutat cu ce-am putut, iar la reorganizarea făcută am devenit vicepreşedinte. Mă onorează această poziţie în “Pro Vita”, dar mă şi obligă. Rolul ei este să lupte contra avortului şi să ofere alternativă la avort: ajutorul pentru ţinerea sarcinii şi chiar preluarea mamei şi a copilului până îşi rezolvă problemele sociale cu care se confruntă şi care au condus-o la ideea de avort. Nevoile în “Pro Vita” sunt multe şi diversificate, numărul asistaţilor creşte mereu, aşa că se naşte nevoia găsirii de noi căi de a face ca asociaţia să meargă mai departe. De aceea am încercat să le vorbim şi celor din străinătate despre “Pro Vita”, şi am făcut bine, am găsit oameni dispuşi să sprijine.

- De curând a avut loc gala oficială a Fundaţiei “Mihai Neşu”, al cărei ambasador sunteţi. Vorbiţi-ne despre prietenia cu Mihai Neşu şi despre activitatea acestei fundaţii.

- Ne cunoaştem de vreo zece ani şi aş putea spune că am crescut împreună, că îmi este mai mult decât prieten şi că îl văd mai degrabă ca pe un frate. Mihai este un om cu suflet mare, cu o educaţie deosebită şi cu valori puternice, iar drept dovadă stau toţi oamenii care îi sunt alături şi se roagă pentru sănătatea lui în urma accidentului suferit anul trecut. Deosebit este faptul că în acest moment de grea încercare el s-a gândit să îi ajute pe cei ce sunt în situaţii asemănătoare lui şi nu beneficiază, în România, de condiţiile şi susţinerea necesară. Astfel a creat Fundaţia “Mihai Neşu” cu sediul în Olanda, având ca scop sprijinul persoanelor cu handicap din România. Faptul că dintr-un scaun
electric
, folosindu-şi doar inima şi capul, Mihai are dorinţa de a ajuta oameni atât prin intermediul fundaţiei, cât şi prin puterea exemplului personal, mă obligă să îmi pun întrebarea: Oare noi cei sănătoşi fizic putem face la fel?

 George Ogăraru, scurtă biografie

George Ogăraru este un fotbalist român care a evoluat, de-a lungul timpului, la cluburi precum Steaua Bucureşti, Ajax Amsterdam (Olanda) sau FC Sion (Elveţia), bifând şi câteva selecţii la echipa naţională de fotbal a României. A câştigat o cupă şi două campionate de fotbal în România, două cupe şi două supercupe ale Olandei şi o cupă a Elveţiei şi a contribuit la ultima performanţă a selecţionatei ţării noastre: câştigarea grupei de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2008. În plan extrasportiv, contribuie la activităţile întreprinse de Asociaţia “Pro Vita” (vicepreşedinte) şi de Fundaţia “Mihai Neşu” (ambasador). Este căsătorit cu Andreea şi au împreună trei copii: Eric Emanuel, Natalia Maria şi Sofia Elena.

Vino, Doamne…sa vezi ce-a mai ramas...!

Uciderea bebeluşilor ar trebui permisă, potrivit unei reviste britanice condusă de un român

Părinţilor ar trebui să li se permită să-şi omoare bebeluşii dacă doresc asta, pentru că această practică nu diferă cu nimic de avorturi, se precizează într-un articol publicat în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată.

Bebeluşii nu sunt persoane în toată puterea cuvântului şi un au un "drept moral la viaţă". Astfel, păriniţii ar trebui să aibă dreptul să-şi omoare bebeluşii dacă doresc asta.

Acestea sunt ideile de bază dintr-un articol apărut în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată, potrivit telegraph.co.uk.

Articolul intitulat "Avorturile făcute după naştere: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul?" a fost publicat de către doi cunoscuţi ai lui Săvulescu, profesorii Alberto Giubilini şi Francesca Minerva ai Universităţii Melbourne. Săvulescu a declarat că că cei doi autori au primit ameninţări cu moartea după ce au publicat articolul, din partea unor "fanatici care se opun valorilor unei societăţi liberale".

Cei doi cercetători au argumentat că statusul moral al unui nou-născut este echivalent cu cel al unui fetus. Nici unul dintre aceştia n-ar avea caracteristicile care îi conferă unui individ dreptul la viaţă. În loc să fie persoane în toată puterea cuvântului, aceştia sunt persoane potenţiale.

Autorii susţin că avorturile făcute după naştere (adică uciderea bebeluşilor) ar trebui permisă în toate cazurile în care sunt permise şi avorturile, nu doar în cele în care copiii se nasc cu malformaţii. Giubilini şi Minerva au oferit ca exemplu copiii născuţi cu sindromul Down, punctând că numai 64% dintre cazurile de copii născuţi cu sindromul Down sunt identificate cu ajutorul testelor prenatale. Odată născuţii copiii, părinţii nu pot decât să-i păstreze, iar asta reprezintă o "povară inacceptabilă" pentru familii şi pentru societate.

Anne Graham (fiica lui Billy Graham) Raspunsuri geniale

Parca ne suna cunoscut ..Nu-i asa?

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"
Anne Graham, dupa ce a meditat catevaclipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a precizat foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

"Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui...

Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte...

Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina
recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli etc.)

Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA...

Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca
aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.

Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.

Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare. Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele,sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.

Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?

E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu...

E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.

Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii."

Fuga de UE

La câţiva ani după revoluţie, în 1995, Willy şi Lavinia Schuster îşi luau cei doi copii - un băiat de nici patru ani şi o fetiţă de doar un an - şi plecau în Germania, asemenea sutelor de mii de saşi şi şvabi porniţi în exod din România imediat după căderea comunismului. După trei ani erau însă "înapoi acasă", lecuiţi de ce înseamnă viaţa într-o ţară a Uniunii Europene.
În 1998, s-au stabilit la Moşna, veche aşezare săsească din apropierea Mediaşului şi locul de baştină al părinţilor Laviniei, unde ochiseră o casă cu vreo 2 hectare şi jumătate de curte şi grădină, pe care au dat 21.000 de mărci germane. Au refăcut-o, au ridicat o şură, un grajd şi un hambar, şi-au cumpărat două vaci şi un cal şi s-au început să facă agricultură.


În Germania, Willy Schuster - care vorbeşte fluent română, maghiară, germană şi engleză - şi-a continuat slujba pe care o avusese în ţară, unde a lucrat ca translator pentru diverse ONG-uri străine ce desfăşurau programe de asistenţă socială.

Willy a descoperit agricultura bio când o organizaţie din Elveţia a lansat un program de ajutorare a câtorva zeci de ţărani şi mici meseriaşi români pentru a-şi pune pe picioare propriile afaceri. În fiecare an, din 1994 până în 2000, a petrecut cel puţin trei luni în Elveţia, ca translator pentru ţăranii români veniţi să se instruiască în fermele ecologice elveţiene.
Din '97 i s-a alăturat şi Lavinia, tot ca translator, dar la cursurile unei "şcoli de ţărănci de munte", unde nevestele viitorilor fermieri români învăţau cum să utilizeze cât mai eficient resursele unei gospodării eco. "Şi uite-aşa am prins drag de agricultura bio, despre care până atunci nu ştiusem mai nimic. Şi ne-am hotărât să ne facem şi noi o fermă ecologică", îşi aminteşte Willy Schuster.
"De fapt, nu o fermă, doar o gospodărie ţărănească ecologică, de subzistenţă, aşa cum aveau pe vremuri bunicii şi străbunicii noştri, din care noi zicem că se poate trăi bine, dacă nu ai pretenţii foarte mari, mai ales în privinţa câştigului financiar", îl corectează soţia sa Lavinia.
Fuga de UE
De ce nu şi-au făcut gospodăria în Germania? "Simplu. În primul rând că e foarte greu, aproape imposibil dacă n-ai o căruţă de bani. Apoi, în România eşti mult mai liber, nu-ţi cheamă vecinii poliţia şi pompierii dacă te-apuci seara să faci un grătar în curte, cu prietenii. Dar în primul rând am vrut să fugim de UE, care vine cu tot felul de restrişti pe capul omului, e de-a dreptul malefică. Dar nu ne gândeam că o să ne ajungă din urmă aşa de repede şi în România!", explică Willy.
"În 2007, pe 1 ianuarie, când toată lumea din România nu vorbea decât despre cât de bine o să ne meargă în UE, eu şi soţia eram foarte trişti, am plâns de parcă ne murise mama. Nu ne-am bucurat deloc că România intrase în UE, pentru că ştiam ce ne aşteaptă. De fapt, nu noi am aderat la UE, ei ne-au înghiţit, e fals să zici aderarea României la UE, corect e înghiţirea României de către UE, cucerirea României de către UE. Acum şi-au dat seama şi românii că s-au bucurat degeaba atunci, că au fost nişte proşti când au primit aşa, cu braţele deschise, tot ce ne-a adus UE asta", spune bărbatul. După care conchide, pe acelaşi ton: "De ce credeţi că nu intră în UE Elveţia sau Norvegia, v-aţi întrebat vreodată? Vă spun eu: pentru că şi elveţienii, şi norvegienii vor să fie ei stăpâni în ţara lor, nu să le spună alţii ce au voie să facă şi ce nu şi cum să trăiască la ei acasă!"
"Ecologic de la A la Z"
La numai un an de la întoarcerea în România, gospodăria soţilor Schuster primea şi certificarea "eco", sub denumirea "Bio Moşna", devenită repede un veritabil brand în lumea producătorilor şi consumatorilor de produse ecologice.
"Totul ecologic, de la A la Z, fără nici un fel de îngrăşăminte sau substanţe chimice. Chiar şi pentru apă avem un sistem special de filtrare şi purificare, cu un amestec de bacterii aerobe şi anaerobe, o tehnologie germană tot mai răspândită în Europa, pe care o folosim şi la grăbirea transformării gunoiului de grajd în îngrăşământ", spune Willy.

Apoi, încet, încet, gospodăria s-a mărit, iar producţia s-a diversificat: acum au 20 de hectare de teren: pe aproape jumătate de hectar cultivă toate legumele necesare consumului propriu, pe o altă jumătate de hectar este plantaţia de trandafiri, iar alte câteva hectare sunt cultivate cu porumb, grâu, cartofi şi plante furajere pentru animale - cinci vaci de lapte, care dau în medie cam 4500 de litri de lapte pe an, şase juninci, un tăuraş, doi cai şi doi porci. Restul e păşune, pe care se mai află şi câteva zeci de nuci, meri şi pruni.
Toate aceste resurse asigură cam 80% din necesarul de consum alimentar (lapte, şi produse lactate, legume, fructe, carne, făină, mălai etc.) nu doar al familiei Schuster - care are încă trei membri- ci şi al celor aproape o mie de voluntari WWOOF, practicanţi şi turişti pe care îi au oaspeţi în fiecare an, din aprilie până în octombrie.

Asta fără a mai pune la socoteală cele câteva sute de clienţi fideli ai produselor marca "Bio Moşna" - dulceaţa de trandafiri, dulceaţa de lapte şi aproape 20 de sortimente de produse lactate, de la iaurt, smântână şi urdă proaspete până la brânzeturi maturate, cu plante aromate sau fără, după gust. Reţetele sunt "tradiţionale toate, cum am învăţat de la bunici", atât pentru brânzeturi, cât şi pentru dulceaţa de trandafiri, singura noutate fiind dulceaţa de lapte, preparată după o reţetă "de la mama ei din Argentina" primită anul trecut de Lavinia Schuster de la o voluntară din Franţa.
Activism eco. Casa cu 1.000 de oaspeţi anual
Pe lângă munca zilnică din gospodărie - începută dimineaţa la ora 5 şi terminată aproape de miezul nopţii - soţii Schuster îşi găsesc vreme si pentru "slujba" de activişti eco, în calitate de membri sau colaboratori ai mai multor organizaţii de profil din ţară şi străinătate. Cea care i-a făcut cunoscuţi pe plan internaţional este WWOOF - World Wide Opportunities on Organic Farms, o reţea mondială de voluntari în fermele ecologice, cu filiale în aproape o sută de ţări de pe toate continentele. Înfiinţată anul trecut de Willy şi Lavinia -- după ce aceştia activaseră, din 2004, ca membri ai WWOOF Austria - filiala din România numără la ora actuală aproape 30 de gospodării certificate eco din întreaga ţară.

În fiecare an, din primăvară până-n toamnă, familia Schuster primeşte cel puţin 3-4 voluntari - ba de multe ori chiar şi 5-6 - veniţi pentru stagii de schimb de experienţă sau de învăţare, ce durează între 6 săptămâni şi 3 luni.
"Le oferim casă şi masă gratis, iar în schimb ei lucrează alături de noi la toate muncile din gospodărie, ăsta e sistemul. Devin repede adevăraţi membri ai familiei. Acum avem un englez, Tom, care e deja fermier, şi doi tineri francezi, Laurie şi Bretrand, care vor să se facă ţărani. Tom se minunează tot timpul cum de noi putem trăi bine doar cu cinci vaci de lapte, în timp ce familia lui din Anglia, care are o fermă de 220 de vaci, abia dacă-şi poate duce zilele". Alături de voluntari, soţii Schuster mai găzduiesc şi hrănesc adesea, tot gratis, şi practicanţi - elevi sau studenţi de la câteva licee agricole şi facultăţi de agricultură din Franţa şi Germania, cu care au înţelegeri de colaborare. Iar ca "tabloul" să fie complet, de cel puţin trei ori pe săptămână le mai trec pragul şi turişti - înscrişi din vreme pentru un prânz ori o cină cu bucate cum doar Lavinia ştie să prepare, toate doar din produsele bio ale gospodăriei - ceea ce urcă la aproape o mie numărul oaspeţilor de peste an ai "Bio Moşna".

Pe lângă calitatea de "WWOOFer" şi cea de "consultant acreditat" în domeniul agriculturii bio, Willy Schuster este şi unul dintre cei mai activi membri din România ai organizaţiei Via Campesina, "un fel de sindicat mondial al micii agriculturi ţărăneşti", fiind totodată şi singurul român membru al Comitetului pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul FAO, "ca reprezentant al societăţii civile din Europa de Est".
"Nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă!"
La "firma" pe care o au, mulţi prieteni şi cunoscuţi îi îmboldesc mereu să-şi mărească şi să-şi transforme "Bio Moşna" într-o afacere de produs bani, cât mai mulţi bani. "Sigur, nu ne-ar strica să câştigăm ceva mai mult, avem de plătit tot felul de dări, iar copiii cresc şi ei, trebuie să facem faţă la cerinţe tot mai multe. Dar dacă ne-am mări gospodăria ca s-o exploatăm doar pentru bani, sigur am pierde mult la calitate, în primul rând, şi n-am mai fi noi. Aşa că nu ne interesează, suntem mulţumiţi cu traiul pe care îl avem, nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă. Important e că suntem sănătoşi, şi noi, şi copiii, că ne simţim liberi şi că trăim aşa cum ne dorim la noi acasă, împreună cu toţi cei care ne trec pragul!"


http://www.gandul.info/reportaj/de-ce-iubesc-romania-sasii-care-ni-s-au-intors-am-fugit-de-ue-in-2007-am-plans-de-parca-ne-murise-mama-video-8959862

Rosia Montana

" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania , atestata de la anul 131 dupa Hristos.
..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.
..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..
..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..
...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.
..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo...
..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

"Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita,
in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana

am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si  bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti  de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic

in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii,  au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine

fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotarii miniere  pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana
prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer

 prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic

s-a vorbit despre faptul cgea asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura
si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar,  in industria militara si spatiala si in economie in general

sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste  nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica  15 %  iar  explatatorii  iau restul de  85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile

pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.

pasivitatea o sa ne coste scump

eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii,  pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?

cred ca trebuie, in primul rand,  ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!

pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem,
si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea
pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.

Doamne ajuta!

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru a fost un om navalnic si hotarat. Numit la nastere Simon, el este fiu al lui Iona si frate cu Andrei. S-a nascut la Betsaida, dar a locuit ulterior in cetatea Capernaum. Este pescar, om simplu si fara carte, nepreocupat de sinagoga sau de viata religioasa a evreilor. Viata lui se reduce la prinderea de peste pentru asigurarea traiului. Este energic si naiv in sinceritatea lui. Este mai in varsta decat fratele sau, Andrei. Stie ca mezinul familiei are preocupari "ciudate" pentru un pescar: este ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, un profet itinerant care boteaza undeva langa Iordan, predica pocainta, apropierea Imparatiei Cerurilor si venirea iminenta a lui Mesia; dar pe Petru nu-l intereseaza decat captura de peste...

In acest context, cand Petru tragea corabia la tarm, Andrei vine exaltat la fratele sau si exclama: "Am gasit pe Mesia!" Da, Il gasise, pentru ca fusese de fata la Botezul Domnului Iisus din Iordan si ascultase indemnul Invatatorulului sau, Ioan, de a-L urma Pe Mesia - Iisus. Petru nu pare prea incantat de descoperirea fratelui sau, dar, pentru a-i potoli insistentele entuziasmante, accepta sa mearga impreuna cu fiii lui Zevedeu - Iacob si Ioan, si ei pescari si fosti ucenici ai Botezatorului - sa-L asculte pe Mesia. Petru nu stia in acel moment care trebuia sa fie rolul concret al lui Mesia si nici nu era inca prea dornic sa afle.

Il gasim astfel pe Petru la nunta din Cana Galileii, unde nu intelege minunea prefacerii apei in vin si la Sarbatoarea Corturilor de la Ierusalim, impreuna cu Iisus. Curios este ca dupa aceste doua evenimente Petru se reintoarce la ocupatia sa initiala de pescar. Se intoarce, dar gandul nu-i mai sta acum la peste. Nu mai are somn noaptea. Spusele fratelui sau despre Mesia il pun pe ganduri. Nu stie ce sa creada. Pana acum considera credinta apanajul oamenilor creduli si naivi. Nu se poate dezlipi de privirea cu care il privise Iisus si de glasul Sau divin. Avea "ceva" ce nu-si putea explica.

In acesta stare de meditatie, lucru strain pana acum pentru Petru, pestele este neglijat. Asa se face ca - dupa o noapte de pescuit - Petru se intoarce la tarm cum plecase, fara peste. Apare insa Iisus, care-l sfatuieste sa arunce mreaja in locul indicat de El. Petru executa indemnul neincrezator si lipsit de elan, ironic la gandul ca un tamplar din Nazaret - de unde nu poate iesi ceva bun - nu-l poate invata "meserie" pe el, Marele Pescar. Mare este surpriza pentru Petru cand vede captura mare de peste cauzata de aparitia lui Iisus. Cine este Acesta si ce vrea de la mine? Cu siguranta ca nu este un om obisnuit. Nu, nu poate sa fie. Sa fie mai mare decat Botezatorul, cum spune Andrei? Speriat si simtindu-si pacatosenia, Petru spune: Du-te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Iisus nu se duce, ci il cheama la apostolat: De azi vei fi pescar de oameni. Petru lasa toate balta pe loc si merge dupa Iisus.

Nu apucase mintea lui Petru sa raspunda la intrebarea cine este Iisus, ca minunile la care este martor, il transfigureaza. Este marcat profund de vindecarea paraliticilor, a orbilor, a demonizatilor. Vede cum oasele sucite si cangrenate se repun in forma lor fireasca, cum moartea este chemata la raport si executata. Este mandru ca Rabi l-a ales pe el si vrea sa se ridice la demnitatea chemarii. O vede inviata pe fiica lui Iair. Vede slava lui Dumnezeu la Schimbarea la Fata pe Tabor. Ezita sa mearga singur pe apa. Este martor al vindecarii soacrei sale muribunde.

Il apara pe Rabi cu sabia in momentul arestarii, dar se va lepada de trei ori de Iisus. Fuge la mormantul gol si este martor al Invierii. Vede semnul cuielor in maini si picioare in Hristos inviat si este repus apostol. Predica la Pogorarea Sfantului Duh si este arestat de trei ori in Ierusalim. Prin puterea lui Iisus, vindeca un olog la templu si este de ajuns ca umbra lui sa treaca peste bolnavi si acestia erau vindecati. Predica Evanghelia Invierii in Antiohia (azi in Siria), Corint (Grecia), Asia Mica (Turcia), Babilon (Iraq) si Roma (Italia). Moare la Roma, crucificat cu capul in jos, aparand credinta ca IISUS ESTE HRISTOSUL, FIUL LUI DUMNEZEU CELUI VIU.

Nascut in Tars, Sfantul Pavel primeste la nastere numele Saul. Este un om fericit: este cetatean roman, cu "n" privilegii si favoruri. Nu-i lipseste nimic in casa parinteasca. Invata la scolile cele mai inalte si are in fata o cariera stralucita. Este fariseu, zelos in activitatea lui de starpire a oricarui fenomen religios sau secta care ataca mozaismul. Erau in epoca "la moda" exaltatiile religioase si politice si tanarul Saul este bucuros sa contribuie la "lucrarea Domnului". Confunda miscarea initiata de Iisus cu o banala erezie ca multe altele de dinaintea ei si nu vede nici o problema in eradicarea ei. Este convins 100% ca arestand si omorand crestini isi face datoria fata de Dumnezeu si are sanse sporite de a fi promovat in cariera sa de fariseu "tanara speranta".

Este martor la uciderea diaconului Stefan. Foarte inteligent, Saul isi da seama ca sangele martirilor este samanta pentru raspandirea Bisericii si, cu cat mai multi crestini persecutau el si colegii lui farisei, cu atat numarul "galileenilor" este mai mare. Schimba strategia. Realizeaza ca acesti discipoli ai Tamplarului din Nazaret mor pentru El, pentru ca au credinta in inviere. Stie ca daca va demonstra ca nu exista inviere, misiunea sa de lichidare a "sectei" va fi indeplinita fara varsare de sange. Trebuie sa gaseasca trupul mort al Lui Iisus. Aude ca la Damasc s-a infiripat o comunitate crestina. Prinde zvonul ca apostolii ar fi furat trupul mort al lui Iisus si l-ar fi ascuns tocmai la Damasc. Pleaca spre Siria cu armata...

Numai ca, pe drumul spre Damasc, o lumina il orbeste pe Saul. Cade cu fata la pamant si orbeste. Plin de praf, Saul - viteazul - este cuprins de frica. Ce se intampla? Ce e cu lumina asta? Voi trimite soldatii sa... Cine vorbeste? De unde imi stie numele Strainul acesta misterios? "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" Eu, sa te prigonesc? Nici macar nu stiu cine esti! "EU SUNT IISUS PE CARE TU IL PRIGONESTI!"

Suntem convinsi ca in mintea lui Saul erau aceleasi cuvinte ca pe buzele lui Petru, in momentul chemarii la apostolat: Doamne, eu sunt un biet pacatos; pleaca de la mine, cauta unul mai vrednic, nu pe mine, om scund si chel. Lucrarea lui Hristos se arata in slabiciunile lui Pavel. In urma minunii de pe drumul Damascului, viata lui Saul se schimba. Din persecutor, devine apostol; din omorator de crestini, devine dispus sa moara pentru crestinism. Iisus Hristos Domnul a intervenit in viata lui in mod direct si el nu a ramas indiferent la aceasta chemare speciala. I s-a mai dat o sansa si vrea sa o fructifice.

Ajuns in Damasc, Saul nu mai cauta trupul mort al lui Iisus, pentru ca este convins ca Acesta nu e mort; deci, nu mai are ce cauta. E convins ca s-a intalnit cu Insusi Fiul lui Dumnezeu Inviat. Nu-i mai aresteaza pe crestini, ci se boteaza in numele Sfintei Treimi de catre Anania. Isi recapata vederea trupeasca, dupa ce pe cea sufleteasca o castigase in urma minunii de pe cale.

Pe buna dreptate, Saul - Pavel este considerat "al doilea intemeietor al crestinismului", datorita multelor sale calatorii misionare. Hristos Inviat ramane Capul, dar Pavel este raspanditorul Evangheliei. Neobosit, alearga din cetate in cetate, din tara in tara, trambitand gloria Invierii lui Hristos. In fiecare cetate, "strategia" este aceeasi: predica mai intai evreilor in sinagoga, unde - de regula - este respins, apoi paganilor in piete. Pune bazele comunitatilor crestine, le randuieste preoti si episcopi, le viziteaza, le trimite sfaturi si recomandari practice in functie de problemele aparute.

Vorbeste in functie de ascultatori: evreilor le arata ca Iisus este Mesia, Cel prezis de profeti, grecilor le spune ca Iisus este "Dumnezeul necunoscut" de ei, iar efesenilor le demonstreaza inexistenta idolilor. Este arestat de evrei la Ierusalim, acuzat ca a introdus pagani in templu. Dupa doi ani de inchisoare la Cezareea, uzitand de cetatenia romana, este dus la Roma sa fie judecat. Nu cunoastem cu exactitate finalul vietii sale. Stim ca a fost prizonier de doua ori la Roma, ca visul sau era sa ajunga in Spania si ca a murit decapitat la Roma, in anul 67, cu credinta ca "Hristos a inviat si s-a facut incepatura a celor adormiti."

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)

Iubiţi credincioşi,

Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.
Sfinţii împăraţi şi “întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.
Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărîmînd sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: “Cu acest semn vei birui”.
Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfîntul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecîndu-l în apa Tibrului, lîngă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mîntuirii 313.
Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelaşi an, după sfatul maicii sale, cunoscut pînă astăzi sub numele de “Edictul de la Milan”, prin care s-a dat desăvîrşită libertate tuturor creştinilor, lăsînd astfel pe fiecare să creadă cum voieşte.
Mare bucurie a cuprins atunci întreaga creştinătate, văzînd pe sfinţii episcopi şi preoţi ieşind de prin închisori, văzînd capiştile idoleşti dărîmîndu-se, iar în locul lor, biserici frumoase înălţîndu-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau creştinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe creştini în arene se slobozeau, iar creştinii, umplîndu-se de multă bucurie, mulţumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni şi lacrimi fierbinţi.
Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care deşi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrînd să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe creştini şi ameninţa să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut şi era în mare mîhnire. Rugîndu-se mult lui Dumnezeu şi însemnîndu-se cu semnul crucii, toţi ostaşii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu şi l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva sciţilor, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind împăratul să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului, şi-a ales cetatea Vizantia, zidită de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegînd-o Sfîntul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, şi s-a aşezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324. Iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stîlp înalt, avînd deasupra Sfînta Cruce.
Tot în timpul acesta a primit şi botezul, în oraşul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cînd a dat poruncă să se boteze şi ostaşii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încît o nespusă bucurie cuprinsese toată lumea. A mai dat poruncă să se înalţe în curtea palatului său o măreaţă biserică, în numele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărîmate de păgîni a poruncit să se zidească din nou, dîndu-le tuturor bani şi ajutor din destul. De la acest sfînt împărat a rămas tradiţia ca domnii creştini din toată lumea să zidească biserici şi mînăstiri şi să le înzestreze cu danii şi cu toate cele necesare.
În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfîşiată de învăţătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator şi deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. Deci, Sfîntul Constantin îndemnat de mama sa Elena şi de mulţi episcopi dreptcredincioşi, a hotărît să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credinţă şi a condamna pe ereticul Arie şi învăţătura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinţi Părinţi din toate marginile Imperiului de Răsărit şi de Apus, în frunte cu Sfîntul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămîne nemuritoare minunile şi cuvintele pline de învăţături dogmatice ale marilor ierarhi şi sfinţi Nicolae, Spiridon şi Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemată învăţătura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfînt Sinod s-au compus primele şapte articole ale Simbolului Credinţei şi mai multe canoane bisericeşti.
În anul următor, Sfînta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Mormîntul Domnului, a plecat cu mulţi ostaşi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu şi, împreună cu Sfîntul Macarie, episcopul Sfintei Cetăţi, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Căpăţînii a înălţat o biserică preafrumoasă, care, cu unele modificări, dăinuieşte pînă astăzi.
Deci, luînd o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors înapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vîrstă de 80 de ani.
Marele împărat Constantin a împărăţit 42 de ani, pînă în anul 337, cînd trece la veşnicele lăcaşuri şi este înmormîntat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsînd Imperiul roman în stăpînirea celor trei fii ai săi. Biserica noastră îi prăznuieşte pe amîndoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i “întocmai cu Apostolii” lui Hristos. El este al 32-lea împărat roman de la August.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici v-am prezentat pe scurt viaţa şi activitatea Sfîntului Constantin cel Mare şi a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai întîi, de legile ce s-au făcut de acest sfînt şi mare împărat în favoarea creştinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice:

“S-au publicat atunci de împăratul Constantin legi foarte blînde şi foarte favorabile pentru creştini. Aceste legi nu exprimau decît evlavie, repausul popoarelor şi onoarea Bisericilor. El a chemat pe cei ce fuseseră izgoniţi de guvernatorii de provincii, pentru că nu au voit să aducă jertfă idolilor. A restabilit în posesia averilor pe cei ce fuseseră lipsiţi de ele şi iertă pe cei care, pentru acelaşi motiv, fuseseră condamnaţi să facă servicii la curte. A pus în libertate pe cei ce fuseseră surghiuniţi în insule şi pe cei ce fuseseră surghiuniţi la muncile metalelor sau întrebuinţaţi la alte lucrări publice. A lăsat alegerea celor care, din ură pentru statornicia cu care ei făcuseră profesiune din religia creştină, fuseseră destituiţi din dregătorii sau de a lua funcţiunile ca mai înainte sau de a trăi în repaus”

(Istoria Bisericească de Eusebiu – Episcopul Cezareei, Viaţa Împăratului Constantin, Bucureşti, 1896).

Printr-o altă lege făcută în favoarea martirilor şi a Bisericilor, împăratul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apărarea credinţei, să se bucure de succesiunea lor şi, dacă ei nu ar avea moştenitori, Biserica să-i moştenească, iar moştenirile ce le fuseseră confiscate, să fie înapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi în natură sau de au fost înstrăinate.
Sfîntul şi marele împărat Constantin a dat o lege de graţiere a celor ce au fost exilaţi pentru mărturisirea dreptei credinţe în Dumnezeu. Această lege zice aşa:

“Acei ce au fost exilaţi prin sentinţe nedrepte a unor judecători, pentru că au refuzat cu îndrăzneală de a renunţa la credinţă şi la cultul unui Dumnezeu, Căruia ei se consacraseră din toată inima lor, şi acei ce au fost puşi în numărul ofiţerilor curţii, deşi nu fuseseră mai înainte, să aibă libertatea de a se întoarce la casele lor şi să rămînă acolo în pace. Acei ce au fost despuiaţi de bunurile lor şi reduşi la o extremă mizerie, să fie restabiliţi în prima lor stare şi să se bucure cu fericire şi cu umilite rugăciuni de mulţumire, de efectele bunătăţii lui Dumnezeu”.

Altă lege dată de Sfîntul şi marele împărat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniţi pentru credinţa cea dreaptă în Hristos şi au fost trimişi departe de casele şi satele lor, prin insule pustii. În această lege îl auzim pe Sfîntul şi marele împărat Constantin, zicînd:

“Ordon ca cei ce sînt reţinuţi contra voinţei lor în insule, să se bucure de efectul graţierii noastre. Să iasă din aceste triste şi grozave pustietăţi, unde nu văd decît munţi sălbatici şi o mare furtunoasă, şi să meargă a gusta plăcerile cele nevinovate ce le va procura, în convieţuire cu rudele lor în libertate. Acei ce au suferit lipsurile şi necazurile ce i-au însoţit, să fie încărcaţi de bunuri şi scăpaţi de frică, făcînd glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. Aş fi foarte mîhnit ca să se poată zice sau să se poată crede, că cineva a vieţuit în frică sub domnia mea. Mă silesc pe cît pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea”.

Sfîntul împărat Constantin, face rechemarea celor ce fuseseră condamnaţi la lucrarea metalului sau la alte lucrări publice, pentru mărturisirea credinţei în Hristos, zicînd:

“Acei ce au fost condamnaţi la lucrarea metalelor sau la alte lucrări publice, să schimbe această penibilă ocupaţie şi acest ostenitor lucru, cu o linişte onestă şi cu un repaus plăcut, iar dacă sînt unii din cei ce au fost lipsiţi de libertate să fie restabiliţi în posesiunea onorurilor şi a drepturilor ce le aparţineau mai înainte”.

Prin altă lege, Sfîntul împărat Constantin, restabileşte drepturile celor ce au fost scoşi din dregătoriile lor din armată, pentru dreapta credinţă în Hristos, şi zice aşa:

“Acei care odinioară, posedînd dregătorii în armată, au fost lipsiţi de această cinste pentru buna mărturisire a credinţei lor, să aibă libertatea sau de a reintra în armată şi a-şi lua funcţia lor ce au avut sau de a trăi în linişte. Este foarte drept ca, după ce au arătat curajul lor în mijlocul celor mai teribile munci, să nu depindă decît de alegerea lor, sau de a se bucura de onorurile dregătoriilor lor, sau de a gusta dulceaţa repausului”.

În altă lege, Sfîntul Constantin cel Mare porunceşte a se da înapoi averile sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai credinţei lui Dumnezeu, şi zice aşa:

“Nu pot ascunde nedreptatea ce au suferit-o acei care, sub diferite pretexte, au fost despuiaţi de averile lor. Dacă unii, din ură pentru că au susţinut cu îndrăzneală lupte grele pentru apărarea credinţei lor, au fost despuiaţi de averile lor, sau dacă alţii, pentru că au mărturisit că erau creştini, au fost constrînşi de a părăsi ţara lor, sau în sfîrşit, dacă alţii au fost lipsiţi de cele ce posedau fără a fi condamnaţi la moarte, succesiunea lor trebuie să fie luată de rudele lor, legile redînd succesiunile rudelor celor mai de aproape, ei vor fi lesne de recunoscut şi apoi nu e nimic mai drept decît a se împărţi aceste averi moştenitorilor cărora ar fi aparţinut, dacă martirii şi mărturisitorii ar fi murit de o moarte naturală”.

Altă lege dată de Sfîntul şi marele împărat Constantin în favoarea Bisericii, în lipsă de rudenii, zice aşa:

“Iar, dacă nu se va găsi nici o rudenie care să poată lua moştenirea martirilor sau a mărturisitorilor, sau ale acelora care pentru păstrarea credinţei lor, au părăsit ţara lor, ea aparţine Bisericii. Morţii nu vor fi mîhniţi de a o avea de moştenitoare, pe aceia pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii. Cred de datoria mea de a admite că dacă vreunul, din acei care voiesc, a găsit de cuviinţă să facă donaţie averea sa, intenţia mea este ca ea să fie executată”.

În altă lege a Sfîntului împărat Constantin cel Mare se hotărăşte să se restituie pămînturile şi casele cele ce au aparţinut martirilor şi mărturisitorilor, zicînd:

“Fiindcă doresc ca această lege să fie atît de lămurită, încît să nu fie nimeni care să nu înţeleagă dispoziţia, acei ce sînt deţinători ai unei case sau a unui pămînt sau a unei alte moşteniri ce aparţinea odinioară martirilor sau mărturisitorilor, să o declare ei înşişi şi să o restituie îndată. Deşi ei au primit mari venituri fără titlu legitim, nu cred ca dreptatea să permită ca ei să nu fie obligaţi de a le înapoia”.

Sfîntul împărat Constantin a dat şi alte legi în favoarea Bisericii şi a creştinilor, privind restituirea bunurilor confiscate de către principi de la biserici sau restituirea locaşurilor de cult şi a cimitirelor, restituirea bunurilor care fuseseră înstrăinate sau vîndute şi care aparţineau bisericilor, precum şi alte legi pe care nu le mai putem aminti aici.
Din cele arătate pînă aici ne putem da seama cît de mare prieten şi binefăcător al Bisericii lui Hristos şi al creştinilor a fost alesul lui Dumnezeu, Sfîntul şi marele împărat Constantin, prin care Preabunul Dumnezeu a dat libertate creştinismului în toată lumea. Legile au fost date de el în Italia, la Milan, în anul 313 şi sînt cunoscute sub numele de “Edictul de la Milan”. De la acest împărat sfînt, libertatea religioasă este garantată în toate ţările din lume.
Împăratul Constantin, dîndu-şi bine seama de întunericul şi tirania care domneau mai înainte de el în Imperiul roman, zicea:

“O nelegiuire atît de ciudată şi atît de grozavă ca aceasta, dominînd spiritul şi inima unui număr de persoane şi tot statul fiind lovit de aceasta, ca de o boală molipsitoare ce reducea la o extremă primejdie şi care avea nevoie de un medicament foarte puternic şi folositor, iată de cine a binevoit Dumnezeu de a se servi! Cînd vorbesc de Dumnezeu, înţeleg pe Acela care este adevăratul Dumnezeu şi care are o putere veşnică. Poate însă cineva să facă cunoscute binefacerile primite de la Dumnezeu fără a vătăma modestia? Dumnezeu a avut bunătatea de a se servi de mine pentru împlinirea planurilor Sale. El m-a scos printr-un act al înţelepciunii Sale şi al puterii Sale nesfîrşite, din ţărmurile oceanului britanic şi din extremitatea ţărilor unde soarele apune şi mi-a dat putere de a risipi revărsarea de nenorociri ce acoperea faţa pămîntului, pentru a atrage pe oameni la păzirea legii şi pentru a creşte credinţa şi religia creştină”.

Apoi adăugă:

“Nu voi fi lipsit niciodată de recunoştinţă, pentru o binefacere aşa de mare, privind ca o favoare deosebită, bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o de a mă alege pe mine pentru a mă face robul şi împlinitorul poruncilor Sale. M-am dus în Orient, pe care l-am găsit împovărat de nenorociri, a cărui salvare de primejdie avea nevoie de ultimile leacuri. Recunosc că Dumnezeu mi-a dat sufletul, viaţa, respiraţia, şi simţămîntul. Ştiu foarte bine, că acei ce şi-au pus speranţa lor în Dumnezeu, nu au nevoie de stima, nici de dragostea oamenilor şi că ei posedă onoruri cu atît mai mari, cu cît duc o viaţă mai scutită de greşeli şi de păcate”.

În alt loc Sfîntul împărat Constantin aduce mulţumiri lui Dumnezeu, zicînd:

“Ţie îţi mulţumesc cu umilinţă, Dumnezeule şi Domnul meu, căci cu cît priveşte cineva deosebirea în închinările şi în simţămintele oamenilor, cu atît cei ce au descoperit adevărul sînt întăriţi în religie. Dacă va fi cineva care să nu voiască a fi vindecat, să nu arunce greşala sa asupra nimănui. Remediul şi vindecarea se oferă la toată lumea, numai fiecare se cuvine să ia aminte ca să nu atace o religie a cărei nevinovăţie şi sfinţenie sînt dovedite”.

Pe lîngă legile şi binefacerile arătate mai sus în favoarea creştinismului, marele împărat Constantin s-a îngrijit mult şi de pacea şi unitatea în credinţa cea dreaptă a tuturor Bisericilor creştine din imperiul său. Iată ce spune într-una din legile sale:

“Mi-am propus mai întîi de a uni spiritele tuturor popoarelor, în una şi aceeaşi credinţă în privinţa dumnezeirii. Apoi, am dorit să scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Mă convingeam că aş fi atît de fericit pentru a aduce pe oameni să aibă toţi pe acelaşi Dumnezeu. Această schimbare a religiei ar produce o altă schimbare în conducerea imperiului”.

Iată, fraţilor, că Sfîntul şi marele împărat Constantin, îşi dădea bine seama şi recunoştea cu toată evlavia că el este alesul lui Dumnezeu, prin care Mîntuitorul a lucrat planurile cele prea-înţelepte ale milostivirii Sale faţă de religia adevărată, creştină, prin care s-a întărit puterea şi libertatea Bisericii lui Hristos pe pămînt.

Iubiţi credincioşi,

Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfîntul Constantin şi mama sa, Elena, cei “întocmai cu Apostolii”. Ei sînt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sînge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte.
Dar Sfîntul Constantin a ajutat mult la răspîndirea creştinismului în Europa, Asia şi Africa. La porunca lui au fost trimişi misionari – episcopi şi călugări – la gurile Dunării să convertească pe înaintaşii noştri daci, dintre care unii nu ştiau de Hristos. Se crede că, chiar oraşul Constanţa din Dobrogea, ar fi fost înnoit de el, unde apoi se înfiinţează prima episcopie din ţara noastră, Episcopia Tomisului. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare împărat şi apărător al creştinătăţii. Să ne bucurăm că o parte din ţara noastră, gurile Dunării şi Dobrogea, făceau parte din Imperiul roman de sub stăpînirea lui.
Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că sîntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră.
Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat creştin, Sfînt şi “întocmai cu Apostolii”, tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici.
Vă amintesc că am avut şi noi, românii, mari domni creştini, care după exemplul lui, au fost apărători de ţară, iubitori de pace, păzitori ai dreptei credinţe şi neîntrecuţi ctitori de biserici şi mînăstiri. Dintre aceştia amintim pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rareş, Vasile Lupu şi mulţi alţii.
Ce sînt evlavioasele domniţe românce, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Ştefan cel Mare, Elena lui Petru Rareş şi Ruxandra lui Alexandru Lăpuşneanu şi atîtea altele, dacă nu urmaşele Sfintei împărătese Elena? Căci ele, alături de domni, zideau biserici, ctitoreau mînăstiri, făceau danii preţioase pe la sfintele locaşuri, care se văd pînă astăzi. Ce este Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai lui, alături de vrednica soţie, Maria, cu cei încă şapte fii, dacă nu martiri ai lui Hristos şi apărători ai credinţei Ortodoxe în ţara noastră?
Deci, şi noi, să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfinţilor şi înaintaşilor noştri. Să apărăm cu bărbăţie dreapta credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea mulţi eretici şi urmaşi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credinţei şi să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultaţi. Ţineţi la Biserica lui Hristos, iubiţi sfintele slujbe, ascultaţi de păstori şi de mai-marii noştri rînduiţi de Dumnezeu. Apoi fiţi statornici în faptele bune, blînzi, smeriţi, paşnici şi iubitori de sfinţi, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Sfinţilor Împăraţi. Bărbaţi, urmaţi Sfîntului Constantin în toate şi luaţi în viaţă toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.
Să rugăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rînduiască pace în lume, domni şi conducători înţelepţi peste popoare, întăritori ai dreptei credinţe, păstori vrednici de Evanghelie şi mîntuire sufletelor noastre. Amin”.

Ghid de renegare a eroilor patriei- Avram Iancu

”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului roman, să respect Constituţia şi legile ţării , să apăr democraţia , drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa , unitatea şi integralitatea teritorială a României . Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

 Aşa sună jurământul pe care demnitarii României, preşedinţi, ministrii ş.a.m.d. il depun la investirea în funcţie. De 20 de ani încoace, aceste rânduri care ar trebui să fie sfinte pentru orice român care-şi asumă răspunderea de conducător, sunt din nefericire vorbe goale, de faţadă tocmai pentru că sunt spuse de cele mai multe ori de ploiticieni parveniţi fără cea mai mică urmă de patriotism sau fibră morală.

  Răbdăm ca popor de două decenii tot felul de experimente sociale, economice, politice mai nou o sărăcire economică  exacerbată dar nu putem răbda "dragi conducători" călcarea în picioare a demnităţii naţionale, batjocorirea unor simboluri sacre ale acestui neam.

Liderul gruparii extremiste Garda Secuiască din Miercurea Ciuc, Csibi Barna, care a spânzurat marţi o păpuşa cu chipul lui Avram Iancu, cred că ar trebui expulzat din ţară după ce în prealabil ar trebui "tatuat" cu un fier inroşit  cu steagul moţilor. Glumesc!.Nu avem voie să incitam la violenţe şi ură

 sau discriminare a bieţilor minoritari frustraţi.  Nu e politically correct şi e ne -european!

Realitatea însă e dureroasă! Mă aşteptam la reacţii din partea celor ce au jurat  că îşi vor dărui  "toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului roman, să respect Constituţia şi legile ţării ...suveranitatea, independenţa , unitatea şi integralitatea teritorială a României .

Aveam o părere bună despre ministrul de externe T. Bachonschi apropiat al vrednicului de pomenire ÎPS Bartolomeu- Leul Ardealului, dar  NIMIC.

Ce să mai zic de declaraţiile preşedintelui parlamentului ungar cum ca autonomia cerută de unguri e una dorită de Creator poruncită chiar.

Mă îndoiesc că vor fi sancţionari oficiale ale acestor acte de sfidare şi umilire naţională deoarece băieţii care ne conduc, şi au vândut patiotismul odată cu sufletul. Toate inepţiile şi aberaţiile acestei clase conducătoare culminează în viziunea mea în aceste zile tocmai prin impotenţa de reacţie publică de care dau dovadă aceşti mueratici de politicieni portocalii. Acum chiar mi e lehamite !
Presa mai dă şi ea apă la moară acestui bozgor luându-i interviuri, lăsându-l să-şi explice fapta chiar să o detaileze cu o mândrie sfidătoare.Ce mă mai mâncau palmele mele de jumate moţ când l -am văzut "în acţiune" mai ales că nu e la prima . Băieţii din palatele Bucureştilor au uitat pe semne că ardeleanu se urneşte greu da apoi e şi mai greu de oprit si personal cred ca ar fi bine sa şi aducă aminte!

 Dar fie Dumnezeu cu mila că doar El mai iubeşte acest neam şi pe celelalte bistoşy!

Synodikonul Ortodoxiei

1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inima şi minte, în scris şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane: Veşnica lor pomenire!
4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori: Veşnica lor pomenire!
5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioară trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri): Veşnica lor pomenire!
6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de tradiţia scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:Veşnica lor pomenire!
7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă ca în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip, 9 şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, 10 şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi înviere; 11 celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare ca ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit: Veşnica lor pomenire!
Aşa cum au văzut proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea sa proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din cauza Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta e credinţa părinţilor, aceasta este credinţa ortodocşilor, aceasta este credinţa care a întărit lumea. După acestea să aclamăm frăţeşte şi părinteşte pe vestitorii dreptei credinţe şi cinstiri întru mărirea şi cinstea pentru care au luptat şi să zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevăraţi arhierei ai lui Dumnezeu, apărători şi Dascăli ai ortodoxiei, Veşnica lor pomenire.
Aceste binecuvâtări au ajuns până la noi, de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.
-Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi prin aceasta par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:
Anatema!
-Acelora ce se joacă răutacios cu cuvântul “nemărginit” şi prin urmare refuză să-L zugrăvească în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru, 12 şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte rătăciţi:Anatema!
-Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut – O minune! – chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neomenească şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane: Anatema!
-Acelora care îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice: Dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, 13 şi celelalte, şi pe Moise zicând, Domnul Dumnezeul nostru va ridica pentru voi din fraţii tăi un Prooroc ca şi mine, 14 şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a vindecat suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; Acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele: Anatema!
-Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie Hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu a toată lumea, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit: elinilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul arhetipului identic cu însuşi arhetipul Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii: Anatema!
-Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie: Anatema!
-Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi urmaşi mincinoşi ai necredinţei: Anatema!
-Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leulx şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:Anatema! Tuturor ereticilor: Anatema!
-Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:
Anatema!
-Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane: Anatema!
-Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei: Anatema!
-Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească: Anatema!
-Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Sobornicească a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:Anatema!
-Gerontios, originar din Lampe, care a împroşcat veninul ereziei lui în Creta, şi s-a numit pe sine Unsul, spre răsturnarea, vai, a Iconomiei mântuitoare a lui Hristos, dimpreună cu dogmele şi scrierile sale perverse şi cu cei ce cugetă la fel cu acesta, să fie Anatema!
-Cei ce întreprind în genere a introduce oarecare investigare nouă în ce priveşte negrăita Iconomie în trup a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, şi a examina în ce mod însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu frământătura omenească, şi, potrivit cărui principiu a îndumnezeit trupul asumat, încercând să jongleze logomahic(împotriva cuvântului) cu termeni dialectici ca „prin fire” (kata physin) sau „prin adopţiune” (kata thesin) în privinţa noutăţii celei mai presus de fire (hyper physin) a (unirii) celor două firi ale Dumnezeu-Omului, să fie Anatema!
-Cei ce se proclamă pe ei înşişi drept-cinstitori, dar introduc fără ruşine sau mai degrabă fără evlavie în Biserica ortodoxă şi sobornicească neevlavioasele dogme ale Elinilor şi Orientalilor(Indienilor) referitoare la sufletele omeneşti, la cer, la pământ, şi la celelalte creaturi, să fie Anatema!
-Cei ce preacinstesc pretinsa şi „nebuna înţelepciune” (I Cor. 3, 19) a filozofilor celor din afară, şi urmează celor ce o profesează (pe aceasta), admiţând(astfel) metempsihozele sufletelor oamenilor(adică reîncarnarea) sau că şi acestea pier în mod similar cu cele ale vieţuitoarelor neraţionale şi se întorc în nefiinţă, respingând de aici Învierea, Judecata şi răsplătirea finală a celor făcute în viaţă, să fie Anatema!
-Cei ce dogmatizează că materia şi Ideile sunt fără de început (eterne) sau împreună-fără-de-început (coeterne) cu Ziditorul a toate Dumnezeu, şi că cerul şi pământul şi celelalte creaturi sunt veşnice şi fără-de-început, dăinuind pururea nemodificate; şi care se împotrivesc (astfel) Celui ce a zis: „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), glăsuind cele deşarte şi pământeşti şi atrăgând astfel blestemul dumnezeiesc asupra capetelor lor, să fie Anatema!
-Cei ce zic că înţelepţii Elinilor, cei dintâi ereziarhi, şi care au fost deja zvârliţi anatemei de cele şapte sfinte Sinoade Ecumenice şi de toţi Părinţii care au strălucit în Ortodoxie, că unii (ce sunt) străini de Biserica sobornicească, deci cei care zic că aceştia, pentru bogăţia stricată şi necurată din scrierile lor, sunt cu mult mai buni, şi acum şi la judecata ce va să fie, decât bărbaţii cei binecinstitori şi ortodocşi, dar care au putut greşi pentru patima şi neştiinţa omenească, să fie Anatema!
-Cei ce nu primesc cu credinţă curată şi simplă, din toată inima şi din tot sufletul, minunile extraordinare ale Mântuitorului şi Dumnezeului nostru şi ale Stăpânei noastre care L-a născut fără prihană şi ale celorlalţi Sfinţi, ci încearcă să le defăimeze prin demonstraţii şi raţionamente sofistice drept (lucruri) imposibile sau să le răstălmăcească după cum li se pare lor şi să le potrivească după părerea lor, să fie Anatema!
-Cei ce împreună cu alte plăsmuiri mitice schimbă de la ei înşişi şi doctrina noastră despre creaţie, admiţând ca adevărate Ideile platonice, şi zicând că materia de sine subzistentă îşi primeşte formele sale de la (aceste) Idei, defăimând astfel deschis libertatea Ziditorului, Care a dus toate dintru nefiinţă la fiinţă şi, în calitate de Făcător, a fixat tuturor cu libertate suverană un început şi un sfârşit, să fie Anatema!
-Cei ce zic că la învierea cea de pe urmă şi de obşte oamenii vor învia şi vor fi judecaţi cu alte trupuri şi nu cu cele cu care au vieţuit în această viaţă, întrucât acestea se corup şi pier, şi flecăresc lucruri deşarte şi zadarnice, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru şi ucenicii Lui, învăţătorii noştri, ne-au învăţat că oamenii cu trupurile cu care au vieţuit în această viaţă cu acestea vor fi şi judecaţi, şi încă şi marele Apostol Pavel a învăţat în mod expres adevărul pe larg şi cu exemple în cuvântul lui despre înviere (I Cor. 15, 12-55) dovedind pe cei ce cugetă astfel a fi fără de minte; aşadar, cei ce se împotrivesc acestor dogme şi doctrine, să fie Anatema!
-Cei ce admit şi predau vorbele elenice cele deşarte, adică cum că ar fi o preexistenţă a sufletelor, că nu toate s-au făcut şi adus din nefiinţă, că ar exista un sfârşit al pedepsei sau o restabilire a creaţiei şi a lucrurilor omeneşti, şi de aici înţeleg împărăţia cerurilor ca ceva destructibil şi trecător, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că ea este veşnică şi indestructibilă, şi din întreaga Scriptură veche şi nouă am primit aceea ca pedeapsă (finală) va fi nesfârşită şi împărăţia veşnică;
aşadar, cei care se pierd pe ei înşişi cu asemenea cuvinte şi se fac şi altora pricină de osândă, să fie Anatema!
-Dogmele şi doctrinele elenice şi heterodoxe sau potrivnice credinţei celei soborniceşti şi neprihănite a ortodocşilor introduse împotriva credinţei creştine şi ortodoxe de Ioan Italos şi de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, să fie Anatema!
-Toate cele dogmatizate fără evlavie de monahul Nil ca şi cei ce au părtăşie cu ele, să fie Anatema!
-Tezele găsite străine de dogmele cele drepte ale Bisericii în cele două tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, împotriva Armenilor, şi care au fost anatematizate:
-Cei ce introduc cu privire la negrăita Iconomie în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri deşarte, şi zic sau cugetă că umanitatea lui Hristos se închină (proskynein) Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob (doulikos) şi posedă condiţia veşnică de rob (douleian aidion) ca o calitate fiinţială (ousiode) şi cu neputinţă de pierdut, să fie Anatema!
-Cei ce nu întrebuinţează cu toata evlavia distincţia ca pură operaţie intelectuală (te kat’epinoian diairesei) cu scopul de a evidenţia doar alteritatea celor două firi ce concurg în mod negrăit în Hristos şi sunt unite în El în mod neamestecat şi nedespărţit, ci abuzează de o astfel de distincţie şi zic că umanitatea asumată este altceva nu numai prin fire ci şi prin cinstire, şi că ea adoră (latreuei) pe Dumnezeu şi îi aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenită ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare” (Evr. l, 14) ce slujesc şi cinstesc pe Dumnezeu ca nişte robi, şi care învaţă că doar firea asumată este propriu-zis Arhiereul cel mare, şi nu însuşi (ipostasul) Cuvântul lui Dumnezeu întrucât s-a făcut om, ca unii care prin asemenea lucruri îndrăznesc să împartă ipostatic pe Unul Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, să fie Anatema!
-Cele introduse şi răspândite prin viu grai de Mihail, fostul dascăl, protecdic şi maistor al retorilor, şi de Nikephoros Basilakes, dascăl al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate şi de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului şi care au fost susţinute în scris mai cu seamă de Soterichos, diacon al aceleiaşi Biserici, patriarh ales al marelui oraş al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit şi Panteugenos, şi celelalte lucruri introduse şi publicate în scris de acelaşi Soterichos, şi care au fost anatematizate şi respinse mai târziu chiar de ei înşişi, şi pe care le-a dezavuat şi azvârlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele împărat ortodox, porfirogenet şi autocrator al Romeilor, Comnenul:
-Cei ce zic că jertfa cinstitului Trup şi Sânge din vremea Patimii lumii – spre – mântuire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferită de El pentru a noastră mântuire în calitatea Lui de Arhiereu lucrând pentru noi potrivit umanităţii sale – întrucât potrivit marelui în teologie Grigorie, însuşi este şi sacrificator şi victimă -,(Fiul) a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl, dar nu a primit-o ca Dumnezeu împreună cu Tatăl nici Cel Unul Născut, nici Duhul Sfânt, întrucât prin aceasta exclud pe însuşi Dumnezeu Cuvântul şi pe Duhul Mângâietorul, Cel de o fiinţă şi o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea şi egalitatea cuvenită Lor ca Dumnezeu, să fie Anatema!
-Cei ce nu admit ca jertfă adusă în fiecare zi de către cei ce au primit de la Hristos puterea ierurgică (sacramentală) a celebrării dumnezeieştilor taine este oferită (întregii) Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Vasile şi Ioan Hrisostom cu care împreunăglăsuire (toţi) ceilalţi cu Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri în cuvintele şi scrierile lor, să fie Anatema!
-Cei ce aud pe Mântuitorul zicând despre celebrarea sacramentală (hierourgia) dumnezeieştilor taine de El însuşi predată: „Aceasta să faceţi ca anamneză (pomenire) a Mea” (Le. 22, 19), dar nu înţeleg corect termenul „anamneză”, ci îndrăznesc a zice că jertfa adusă zilnic de cei ce celebrează dumnezeieştile taine după cum a predat Mântuitorul nostru şi Stăpânul tuturor, înnoieşte jertfa propriului Lui Trup şi Sânge adusă pe cinstita Cruce spre obşteasca răscumpărare şi împăcare a firii omeneşti doar la modul imaginativ şi iconic (phantastikos kai eikonikos), şi de aici introduc şi (ideea) că aceasta ar fi o altă jertfă decât cea săvârşită de Mântuitorul la început (pe Golgota), că unii ce desenează misterul înfricoşătoarei şi dumnezeieştii celebrări prin care primim arvuna vieţii celei ce va să vină, şi aceasta în vreme ce dumnezeiescul şi preaînţeleptul nostru Părinte Ioan Hrisostom, în multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidenţiază limpede identitatea jertfei (tes thysias to aparallakton) şi zice clar că este una şi aceeaşi (ten auten einai), să fie Anatema!
-Cei ce născocesc şi introduc distanţe temporale (chronikas diastaseis) în împăcarea firii omeneşti cu dumnezeiasca şi fericita fire a Treimii celei de viaţă începătoare şi prea-neprihănite, şi stabilesc ca dogmă aceea că, mai întâi am fost împăcaţi cu Cuvântul cel Unul Născut prin asumarea (umanităţii), şi mai apoi cu Dumnezeu Tatăl prin mântuitoarea patimă a Domnului Hristos, împărţind astfel cele neîmpărţite, în vreme ce dumnezeieştii şi fericiţii Părinţi învaţă că Cel Unul Născut ne-a împăcat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatăl, şi prin urmare şi cu Prea Sfântul de viaţă făcătorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, că unii ce sunt născocitori de iscodiri noi şi străine, să fie Anatema!
Cele scrise şi predate odinioară de sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi şi vestitori ai adevărului şi Dascăli ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din iniţiativă de Dumnezeu mişcată şi din purtarea de grijă de Dumnezeu socotită a de Dumnezeu încununatului, preaputernicului, de Dumnezeu înţelepţitului, ortodoxului, biruitorului, sfinţitului nostru mare împărat, porfirogenet şi autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate şi definite de sfântul şi dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, şi orânduite a fi proclamate în această cinstită zi:
-Cei ce nu înţeleg corect cuvintele sfinţilor Dascăli ai Bisericii lui Dumnezeu, şi încearcă să răstălmăcească şi să întoarcă (înţelesul) celor zise în acestea limpede şi lămurit prin harul Sf. Duh, să fie Anatema!
-Celor ce primesc aceea ca cuvântul lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), a fost zis, între alte interpretări ale Sfinţilor Părinţi, şi cu referire la umanitatea Sa după care a şi pătimit, aşa după cum vestesc expres Sfinţii Părinţi în multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, şi mai zic că Acelaşi Hristos a pătimit după trupul Lui, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce cugetă şi zic că îndumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omeneşti în dumnezeire, şi care nu înţeleg că din însăşi virtutea unirii trupul Domnului participă la demnitatea şi maiestatea divină, este închinat cu o unică închinare în Dumnezeu Cuvântul care şi L-a asumat, şi este de aceeaşi cinste, de aceeaşi slavă, de viaţă făcător, de acelaşi renume, de acelaşi scaun cu Dumnezeu Tatăl şi Prea Sfântul Duh, fără a deveni însă cu toate acestea de-o-fiinţă cu Dumnezeu încât să iasă din proprietăţile sale naturale de creat, circumscris şi din celelalte proprietăţi contemplate în firea omenească a lui Hristos, şi să se transforme astfel în fiinţa dumnezeirii, pentru că din aceasta s-ar putea trage concluzia sau că Înomenirea şi Patimile Domnului au avut loc doar în aparenţă şi nu în realitate, sau că a pătimit însăşi Dumnezeirea celui Unul Născut, să fie Anatema!
-Celor ce zic că trupul Domnului cel preaînălţat şi ridicat mai presus de toată cinstea – ca unul care în virtutea unirii supreme în mod neschimbat, nealterat, neamestecat şi nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu (homoteos), rămânând pururea neseparat şi indisociabil de Dumnezeu Cuvântul Care L-a asumat -, este cinstit cu acelaşi renume cu El, şi închinat cu o unică închinare, fiind aşezat pe tronurile împărăteşti şi dumnezeieşti de-a dreapta Tatălui ca unul îmbogăţit cu măririle Dumnezeirii, dar cu păstrarea (necontenită) a proprietăţilor firii, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce resping zicerile Sf. Părinţi, şi anume cele proferate întru apărarea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de către Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu grăitorul prea sfântul papă al Romei celei Vechi Leon, şi de ceilalţi (toţi), şi nu vor să primească (întocmai) actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, să fie Anatema!
Anatematismele alcătuite la câţiva ani după cele sancţionate şi dogmatizate referitor la „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), contra celor ce se împotrivesc şi contrazic fără ştiinţă şi fără evlavie acestea, (şi cu care conglăsuia pe atunci şi fostul Mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepot al arhiepiscopului Bulgariei, care însă şi el după mai mulţi ani a fost reprimit în Biserică, după ce s-a lepădat de unii ca aceia şi s-a alăturat celor drept cugetători anatematizând cele dogmatizate şi grăite de el odinioară cu răutate şi fără evlavie):
-Cei ce nu primesc cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, după diferitele moduri în care l-au explicat Sfinţii Părinţi – unii zicând că aceasta s-a zis după dumnezeirea (Lui) cu referire la aspectul cauzat al naşterii Sale din Tatăl, alţii că după proprietăţile naturale ale trupului celui asumat de El şi enipostaziat în dumnezeirea Lui, adică cu referire la (însuşirile acestuia de) creat, circumscris, muritor şi celelalte afecte naturale şi ireproşabile din pricina cărora Domnul putea zice că Tatăl este mai mare decât El însuşi -, şi zic că acest cuvânt trebuie înţeles (ca fiind valabil) doar atunci când, prin pura gândire, trupul (lui Hristos) este cugetat separat de Dumnezeire, ca şi cum n-ar fi unit cu ea, şi care nu iau aici distincţia pur intelectuală, aşa cum a fost ea întrebuinţată de Sfinţii Părinţi, adică (ca valabilă doar) atunci când e vorba de condiţia Lui de rob şi de neştiinţa Lui (umană) – întrucât (Părinţii) nu sufereau că trupul egal şi de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos să fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic că şi proprietăţile naturale care aparţin în mod real trupului Domnului celui enipostaziat în Dumnezeirea Sa şi rămânând (pururea) nedespărţit de ea, trebuie luate după unire ca valabile doar prin simplă gândire, ca unii ce dogmatizează despre cele nesubsistente şi mincinoase acelaşi lucru ca şi despre cele subsistente şi adevărate, să fie Anatema!
-Cele zise cu răutate şi fără evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi anatematizate apoi de el, să fie Anatema!
-Toţi care cugetă astfel de lucrări, să fie Anatema!
-Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie (sau: Cei ce dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie) despre cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” şi nu cugetă nici nu zic(e) că acesta este luat de Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi în mai multe înţelesuri evlavioase, între altele (înţelegându-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, şi enipostaziat în Dumnezeirea Lui, fără amestecare, având păstrate şi după unirea nedespărţită însuşirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatăl mai mare decât Sine, şi rămânând în acelaşi timp împreună-închinat şi împreună-mărit întru o singură închinare ca unul egal cu Dumnezeu (homotheos) şi de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi Prea Sfântul Duh; şi care susţin(e) dimpotrivă că nu se cade a înţelege acest cuvânt (ca valabil) atunci când Domnul este conceput ca ipostas unic având cele două firi unite, ci doar atunci când, prin gândire, trupul Lui este considerat separat de Dumnezeire şi socotit în mod abstract ca al oricărui om, şi aceasta în vreme ce marele în teologie (Ioan) Damaschin învaţă că distincţia pur intelectuală se aplică atunci când despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturală a Lui, doar spre a indica condiţia Lui de rob sau neştiinţa Lui (umană), şi care nu vrea (vor) deci să urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, care au dogmatizat în mod corect şi evlavios despre cele două firi unite în mod neamestecat în Hristos, şi au învăţat Biserica lui Hristos dreapta credinţă (ortodoxia), ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel în diferite erezii, să fie Anatema!
-Toţi cei ce cugetă în acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi sunt afectaţi şi întristaţi pentru depunerea lui, dar nu atât din iubire compătimitoare, ci pentru că sunt împreună înşelaţi prin impietatea lui, să fie Anatema!
-Prea ignorantul pseudomonah şi în deşert luptător Ioan Eirenikos şi scrierile alcătuite de el împotriva dreptei credinţe, şi (toţi) cei ce-l îmbrăţişează pe acesta şi sunt de părere şi zic că nu cu referire la umanitatea enipostaziata în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespărţit şi neamestecat, a zis El, că om desăvârşit, cuvântul din sfintele lui Evanghelii: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, ci aceasta s-a zis de către El potrivit umanităţii Lui atunci când aceasta este considerată prin gândire ca dezbrăcată şi cu totul separată de dumnezeirea Lui, ca şi cum n-ar fi unită cu ea şi fiind luată exact ca şi firea noastră (umană) comună, să fie Anatema!
-Cei ce cugetă şi zic că strălucirea (ce s-a făcut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Faţă este, când o lumină oarecare, arătare fără consistenţă, creatură şi fantasmă ce a strălucit doar pentru scurtă vreme stingându-se apoi într-o clipită, când însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ca unii care, aderând la aceste contradictorii şi imposibile susţineri, se arată nebuni de nebunia lui Arie, care tăia pe Unul Dumnezeu şi unica Dumnezeire în creată şi necreată, şi se pun de acord cu nelegiuita împietate a Masalienilor, care zic că fiinţa dumnezeiască e vizibilă, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că aceea preadumnezeiasca lumină nu este nici creatură, nici fiinţa lui Dumnezeu, ci har, strălucire şi energie naturală necreată, emanând pururea şi fără separaţie din însăşi fiinţa dumnezeiască, să fie Anatema!
-Toţi ereticii să fie Anatema!
-Sinedriul, cel ce s-a aprins cu mânie împotriva cinstitelor icoane, să fie Anatema!
-Cei ce iau zicerile dumnezeieştii Scripturi împotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi ale Sfinţilor Lui, să fie Anatema!
-Cei ce sunt în comuniune cu bună ştiinţă cu cei ce ocărăsc şi necinstesc sfintele icoane, să fie Anatema!
-Cei ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei să fie Anatema!
-Cei ce zic că un altul, afară de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din rătăcirea idolatră, să fie Anatema!
-Cei ce cutează să zică că (prin icoane) Biserica sobornicească a acceptat idoli, ca unii ce răstoarnă taina (întrupării) şi astfel însăşi credinţa creştină, să fie Anatema!
-Dacă cineva ia apărarea unui adept al ereziei detractorilor creştinilor, fie el în viaţă, fie mort în aceasta, să fie Anatema!
-Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris în icoană după umanitate, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că Dumnezeu nu are nici o energie naturală ci numai fiinţă, şi socotesc că fiinţa dumnezeiască şi energia (lucrarea) dumnezeiască sunt identice şi absolut indistincte, şi gândesc că nu există nici o diferenţă între ele cu privire la ceva, ci aceeaşi realitate se zice la ei când fiinţă, când lucrare, ca unii ce suprimă fără judecată însăşi fiinţa dumnezeiască împingând-o în nefiinţă – căci dascălii Bisericii vorbesc în termeni precişi ca numai nefiinţa este lipsită de energie -, şi care mai sunt bolnavi şi de cele ale lui Sabelie, cutezând a înnoi acum cu privire la fiinţă şi lucrarea dumnezeiască vechea contradicţie, confuzie şi amestecare a aceluia în ce priveşte cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionându-le în mod asemănător şi pe acestea (adică fiinţa şi lucrarea) în mod neevlavios, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că în Dumnezeu există atât fiinţa cât şi energia naturală a acesteia, după cum au limpezit cei mai mulţi dintre sfinţi, dar în mod lămurit mai cu seama cei de la sfântul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a întrunit în întregime în chestiunea referitoare la cele două energii şi voinţi, dumnezeiască şi omenească, ale lui Hristos, şi care nici nu vor să înţeleagă că aşa cum între fiinţa şi energia dumnezeiască există o unire neamestecată, tot aşa există între ele şi o diferenţă în unele privinţe, dar care nu crează între ele interval sau distanţă, mai cu seama în ce priveşte însuşirile de cauză şi cauzat, neparticipabil şi participabil, primele revenind fiinţei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care proferează în mod neevlavios unele ca acestea, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri este creată, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că prin aceasta (distincţie) se face o anumită compoziţie în Dumnezeu, şi nu cred învăţăturii Sfinţilor care învaţă că de la cele ale firii nu se face în fire nici o compoziţie, şi deci ne defăimează nu numai pe noi ci şi pe toţi Sfinţii care învaţă în termeni precişi şi multe rânduri simplitatea şi necompoziţia în Dumnezeu, cât şi diferenţa fiinţei şi energiei dumnezeieşti, şi că această diferenţă nu deteriorează cu nimic şi de fel simplitatea dumnezeiască – căci n-ar fi putut întreprinde (Părinţii) a teologhisi astfel împotriva lor înşişi -; deci, cei ce grăiesc aceste lucruri deşarte şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreună cu această diferenţă vrednică de cele divine se conservă în mod frumos şi simplitatea divină, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinţa dumnezeiască şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că acesta se atribuie nu mai puţin şi energiei dumnezeieşti, şi astfel, când cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteşte în multe feluri unica Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, atât fiinţa cât şi energia lor, precum ne-au învăţat dumnezeieştii noştri iniţiatori în sfintele taine, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că fiinţa dumnezeiască este participabilă, ca unii ce nu se ruşinează a introduce în Biserica noastra nelegiuita neevlavie a Masalienilor care au fost bolnavi de această părere în vechime, şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că fiinţa dumnezeiască este absolut incomprehensibila şi neparticipabilă, dar harul şi energia dumnezeiască sunt participabile, să fie Anatema!
-Toate neevlavioasele lor tratate şi înscrieri, să fie Anatema!
-Lui Andronic Paleologul, slăvitul şi fericitul nostru împărat, care a reunit primul Sinod (iulie 1341) împotriva lui Varlaam, prezidând în mod nobil Biserica lui Hristos şi acel sfânt Sinod prin fapte, cuvinte şi admirabile discursuri pronunţate cu propria sa gură, întărind dogmele evanghelice şi apostolice, şi depunând şi dezvăluind public pe mai suszisul Varlaam dimpreună cu ereziile şi scrierile lui şi cu glasurile lui deşarte împotriva credinţei noastre, ca unuia care în mijlocul acestor sfinte lupte şi isprăvi pentru dreapta credinţă a schimbat (la numai câteva zile mai apoi) în mod fericit viaţa aceasta trecând la viaţa cea bună şi fericită, Veşnica lui pomenire!
-Lui Grigorie, preasfinţitul mitropolit al Tesalonicului, care în Sinodul cel din Marea Biserică a depus pe Varlaam şi Akindynos, conducătorii şi născocitorii noilor erezii, împreună cu perversa asociaţie din jurul lor, care au cutezat să numească creatură energia şi puterea naturală şi inseparabilă a lui Dumnezeu, şi simplu-zis toate proprietăţile naturale ale Sfintei Treimi, ca şi lumina neapropiată care a strălucit din Hristos pe munte, întreprinzând să introducă cu răutate în Biserica lui Hristos o dumnezeire creată. Ideile platonice, şi acele mituri elenice; care a luptat cu înţelepciune şi curaj pentru Biserica obştească a lui Hristos şi pentru dogmele cele adevărate şi infailibile ale ei despre Dumnezeire în scrieri, în discursuri şi în discuţii proclamând neîncetat o unică Dumnezeire şi un Dumnezeu triipostatic, cu energie şi voinţă, atotputernic şi necreat întru toate cele ale sale, potrivit Dumnezeieştilor Scripturi şi a teologilor şi exegeţilor (din vechime), adica (urmând) lui Atanasie şi Vasile, Grigorie,
Ioan şi Grigorie, şi de asemenea lui Chiril şi înţeleptului Maxim, (lui Ioan) oracolului dumnezeiesc celui din Damasc, ca şi (tuturor) celorlalţi Părinţi şi Dascăli ai Bisericii lui Hristos, arătându-se prin cuvinte şi fapte a fi părtaşul şi tovarăşul, ecoul, emulul şi aliatul tuturor acestora, Veşnica lui pomenire!
-Tuturor celor ce au luptat pentru Ortodoxie împreună cu slăvitul şi fericitul nostru împărat (Andronic) şi după el, şi au susţinut cu vitejie Biserica lui Hristos în cuvinte şi discuţii, scrieri şi învăţături, cuvânt şi faptă, combătând şi dezvăluind împreună perversele şi cele cu multe înfăţişări erezii ale lui Varlaam şi Akindynos şi pe cei ce cugetau la fel cu aceştia, şi care au proclamat cu strălucire dogmele apostolice şi patristice ale dreptei credinţe fiind pentru acestea calomniaţi, defăimaţi şi ocărâţi de oameni rău famaţi dimpreună cu Sfinţii teologi şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi Dascăli ai noştri, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc Un Dumnezeu triipostatic atotputernic şi necreat nu numai după fiinţă şi ipostasuri, ci şi după energie, şi zic că dumnezeiasca energie iradiază în mod nedespărţit din dumnezeiasca fiinţă, indicând prin „iradiază” distincţia negrăită, iar prin „în mod nedespărţit” unirea lor mai presus de fire, după cum a proclamat şi Sfântul Sinod al VI-lea Ecumenic, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că Dumnezeu aşa cum este necreat şi fără de început după fiinţă este tot aşa şi după energie – luând aici expresia „fără de început” (anarchos) cu referire la timp (nu la principiu) – şi zic că după fiinţa sa dumnezeiască Dumnezeu este cu totul neparticipabil şi incomprehensibil, dar pentru cei vrednici este participabil după energia sa dumnezeiască şi îndumnezeitoare, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că lumina ce a strălucit pe munte la Schimbarea la Faţă a Domnului este lumina neapropiată, lumină infinită şi revărsare neînţeleasă a dumnezeieştii splendori, slavă negrăită, slavă supremă a dumnezeirii, slavă primordială şi atemporală a Fiului, împărăţie a lui Dumnezeu, frumuseţe adevărată şi vrednică de iubire în jurul firii celei dumnezeieşti şi fericite, slavă naturală a lui Dumnezeu, şi Dumnezeire a Tatălui şi a Duhului strălucind în Fiul cel Unul Născut, aşa cum au grăit dumnezeieşti şi de Dumnezeu purtători Părinţii noştri Atanasie şi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostom şi Ioan Damaschin, drept pentru care slăvesc această preadumnezeiască lumină ca necreată, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce slăvesc lumina Schimbării la Faţă a Domnului ca necreată pentru motivele cele mai înainte zise, şi totuşi nu zic că aceasta este fiinţa cea mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu – întrucât aceea rămâne cu totul nevăzută şi neparticipabilă, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. l, 18), adică aşa cum este El în firea Lui, zic teologii – ci o numesc mai degrabă slava naturală a fiinţei celei mai presus de fiinţă iradiind în mod nedespărţit din aceea, şi arată celor curăţiţi cu mintea pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, slava cu care Domnul şi Dumnezeul nostru va veni la a doua şi înfricoşătoarea Venire să judece viii şi morţii, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
Întru mulţi ani împăraţilor! Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împarate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!
Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:Veşnica lor pomenire!
Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Christofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:Veşnica lor pomenire!
Evdochia şi Teofana, Teodora şi Elena, Teofana şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:Veşnica lor pomenire!
Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:Veşnica lor pomenire!
Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie, Nicolae şi Eftimie, Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie, Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustatie, patriarhii ortodocşi:Veşnica lor pomenire!

Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate de Dumnezeu până la sfârsit,cu mila şi cu îndurarile Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preaslăvitei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.