Horadeanu

Fuga de UE

2011-11-16T13:55:00.001+02:00

La câţiva ani după revoluţie, în 1995, Willy şi Lavinia Schuster îşi luau cei doi copii - un băiat de nici patru ani şi o fetiţă de doar un an - şi plecau în Germania, asemenea sutelor de mii de saşi şi şvabi porniţi în exod din România imediat după căderea comunismului. După trei ani erau însă "înapoi acasă", lecuiţi de ce înseamnă viaţa într-o ţară a Uniunii Europene.
În 1998, s-au stabilit la Moşna, veche aşezare săsească din apropierea Mediaşului şi locul de baştină al părinţilor Laviniei, unde ochiseră o casă cu vreo 2 hectare şi jumătate de curte şi grădină, pe care au dat 21.000 de mărci germane. Au refăcut-o, au ridicat o şură, un grajd şi un hambar, şi-au cumpărat două vaci şi un cal şi s-au început să facă agricultură.

În Germania, Willy Schuster - care vorbeşte fluent română, maghiară, germană şi engleză - şi-a continuat slujba pe care o avusese în ţară, unde a lucrat ca translator pentru diverse ONG-uri străine ce desfăşurau programe de asistenţă socială.

Willy a descoperit agricultura bio când o organizaţie din Elveţia a lansat un program de ajutorare a câtorva zeci de ţărani şi mici meseriaşi români pentru a-şi pune pe picioare propriile afaceri. În fiecare an, din 1994 până în 2000, a petrecut cel puţin trei luni în Elveţia, ca translator pentru ţăranii români veniţi să se instruiască în fermele ecologice elveţiene.
Din '97 i s-a alăturat şi Lavinia, tot ca translator, dar la cursurile unei "şcoli de ţărănci de munte", unde nevestele viitorilor fermieri români învăţau cum să utilizeze cât mai eficient resursele unei gospodării eco. "Şi uite-aşa am prins drag de agricultura bio, despre care până atunci nu ştiusem mai nimic. Şi ne-am hotărât să ne facem şi noi o fermă ecologică", îşi aminteşte Willy Schuster.
"De fapt, nu o fermă, doar o gospodărie ţărănească ecologică, de subzistenţă, aşa cum aveau pe vremuri bunicii şi străbunicii noştri, din care noi zicem că se poate trăi bine, dacă nu ai pretenţii foarte mari, mai ales în privinţa câştigului financiar", îl corectează soţia sa Lavinia.
Fuga de UE
De ce nu şi-au făcut gospodăria în Germania? "Simplu. În primul rând că e foarte greu, aproape imposibil dacă n-ai o căruţă de bani. Apoi, în România eşti mult mai liber, nu-ţi cheamă vecinii poliţia şi pompierii dacă te-apuci seara să faci un grătar în curte, cu prietenii. Dar în primul rând am vrut să fugim de UE, care vine cu tot felul de restrişti pe capul omului, e de-a dreptul malefică. Dar nu ne gândeam că o să ne ajungă din urmă aşa de repede şi în România!", explică Willy.
"În 2007, pe 1 ianuarie, când toată lumea din România nu vorbea decât despre cât de bine o să ne meargă în UE, eu şi soţia eram foarte trişti, am plâns de parcă ne murise mama. Nu ne-am bucurat deloc că România intrase în UE, pentru că ştiam ce ne aşteaptă. De fapt, nu noi am aderat la UE, ei ne-au înghiţit, e fals să zici aderarea României la UE, corect e înghiţirea României de către UE, cucerirea României de către UE. Acum şi-au dat seama şi românii că s-au bucurat degeaba atunci, că au fost nişte proşti când au primit aşa, cu braţele deschise, tot ce ne-a adus UE asta", spune bărbatul. După care conchide, pe acelaşi ton: "De ce credeţi că nu intră în UE Elveţia sau Norvegia, v-aţi întrebat vreodată? Vă spun eu: pentru că şi elveţienii, şi norvegienii vor să fie ei stăpâni în ţara lor, nu să le spună alţii ce au voie să facă şi ce nu şi cum să trăiască la ei acasă!"
"Ecologic de la A la Z"
La numai un an de la întoarcerea în România, gospodăria soţilor Schuster primea şi certificarea "eco", sub denumirea "Bio Moşna", devenită repede un veritabil brand în lumea producătorilor şi consumatorilor de produse ecologice.
"Totul ecologic, de la A la Z, fără nici un fel de îngrăşăminte sau substanţe chimice. Chiar şi pentru apă avem un sistem special de filtrare şi purificare, cu un amestec de bacterii aerobe şi anaerobe, o tehnologie germană tot mai răspândită în Europa, pe care o folosim şi la grăbirea transformării gunoiului de grajd în îngrăşământ", spune Willy.

Apoi, încet, încet, gospodăria s-a mărit, iar producţia s-a diversificat: acum au 20 de hectare de teren: pe aproape jumătate de hectar cultivă toate legumele necesare consumului propriu, pe o altă jumătate de hectar este plantaţia de trandafiri, iar alte câteva hectare sunt cultivate cu porumb, grâu, cartofi şi plante furajere pentru animale - cinci vaci de lapte, care dau în medie cam 4500 de litri de lapte pe an, şase juninci, un tăuraş, doi cai şi doi porci. Restul e păşune, pe care se mai află şi câteva zeci de nuci, meri şi pruni.
Toate aceste resurse asigură cam 80% din necesarul de consum alimentar (lapte, şi produse lactate, legume, fructe, carne, făină, mălai etc.) nu doar al familiei Schuster - care are încă trei membri- ci şi al celor aproape o mie de voluntari WWOOF, practicanţi şi turişti pe care îi au oaspeţi în fiecare an, din aprilie până în octombrie.

Asta fără a mai pune la socoteală cele câteva sute de clienţi fideli ai produselor marca "Bio Moşna" - dulceaţa de trandafiri, dulceaţa de lapte şi aproape 20 de sortimente de produse lactate, de la iaurt, smântână şi urdă proaspete până la brânzeturi maturate, cu plante aromate sau fără, după gust. Reţetele sunt "tradiţionale toate, cum am învăţat de la bunici", atât pentru brânzeturi, cât şi pentru dulceaţa de trandafiri, singura noutate fiind dulceaţa de lapte, preparată după o reţetă "de la mama ei din Argentina" primită anul trecut de Lavinia Schuster de la o voluntară din Franţa.
Activism eco. Casa cu 1.000 de oaspeţi anual
Pe lângă munca zilnică din gospodărie - începută dimineaţa la ora 5 şi terminată aproape de miezul nopţii - soţii Schuster îşi găsesc vreme si pentru "slujba" de activişti eco, în calitate de membri sau colaboratori ai mai multor organizaţii de profil din ţară şi străinătate. Cea care i-a făcut cunoscuţi pe plan internaţional este WWOOF - World Wide Opportunities on Organic Farms, o reţea mondială de voluntari în fermele ecologice, cu filiale în aproape o sută de ţări de pe toate continentele. Înfiinţată anul trecut de Willy şi Lavinia -- după ce aceştia activaseră, din 2004, ca membri ai WWOOF Austria - filiala din România numără la ora actuală aproape 30 de gospodării certificate eco din întreaga ţară.

În fiecare an, din primăvară până-n toamnă, familia Schuster primeşte cel puţin 3-4 voluntari - ba de multe ori chiar şi 5-6 - veniţi pentru stagii de schimb de experienţă sau de învăţare, ce durează între 6 săptămâni şi 3 luni.
"Le oferim casă şi masă gratis, iar în schimb ei lucrează alături de noi la toate muncile din gospodărie, ăsta e sistemul. Devin repede adevăraţi membri ai familiei. Acum avem un englez, Tom, care e deja fermier, şi doi tineri francezi, Laurie şi Bretrand, care vor să se facă ţărani. Tom se minunează tot timpul cum de noi putem trăi bine doar cu cinci vaci de lapte, în timp ce familia lui din Anglia, care are o fermă de 220 de vaci, abia dacă-şi poate duce zilele". Alături de voluntari, soţii Schuster mai găzduiesc şi hrănesc adesea, tot gratis, şi practicanţi - elevi sau studenţi de la câteva licee agricole şi facultăţi de agricultură din Franţa şi Germania, cu care au înţelegeri de colaborare. Iar ca "tabloul" să fie complet, de cel puţin trei ori pe săptămână le mai trec pragul şi turişti - înscrişi din vreme pentru un prânz ori o cină cu bucate cum doar Lavinia ştie să prepare, toate doar din produsele bio ale gospodăriei - ceea ce urcă la aproape o mie numărul oaspeţilor de peste an ai "Bio Moşna".

Pe lângă calitatea de "WWOOFer" şi cea de "consultant acreditat" în domeniul agriculturii bio, Willy Schuster este şi unul dintre cei mai activi membri din România ai organizaţiei Via Campesina, "un fel de sindicat mondial al micii agriculturi ţărăneşti", fiind totodată şi singurul român membru al Comitetului pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul FAO, "ca reprezentant al societăţii civile din Europa de Est".
"Nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă!"
La "firma" pe care o au, mulţi prieteni şi cunoscuţi îi îmboldesc mereu să-şi mărească şi să-şi transforme "Bio Moşna" într-o afacere de produs bani, cât mai mulţi bani. "Sigur, nu ne-ar strica să câştigăm ceva mai mult, avem de plătit tot felul de dări, iar copiii cresc şi ei, trebuie să facem faţă la cerinţe tot mai multe. Dar dacă ne-am mări gospodăria ca s-o exploatăm doar pentru bani, sigur am pierde mult la calitate, în primul rând, şi n-am mai fi noi. Aşa că nu ne interesează, suntem mulţumiţi cu traiul pe care îl avem, nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă. Important e că suntem sănătoşi, şi noi, şi copiii, că ne simţim liberi şi că trăim aşa cum ne dorim la noi acasă, împreună cu toţi cei care ne trec pragul!"

http://www.gandul.info/reportaj/de-ce-iubesc-romania-sasii-care-ni-s-au-intors-am-fugit-de-ue-in-2007-am-plans-de-parca-ne-murise-mama-video-8959862

Rosia Montana

2011-09-29T11:51:00.000+03:00

" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania ,atestata de la anul 131 dupa Hristos.
..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei,facand din Rosia un orasel cosmopolit.
..DinRosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fostSimion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi deAvram Iancu..
..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construitein stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape douasute de ani, te transporta in alt timp..
...Ultimele 330 de tone de aur si 1680deargint vor sa fie exploatate, pana laultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fostconcesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului romancompania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur aApusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte anide-acum incolo.
..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iauprobe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeninu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo...
..Uraniulni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, dacaromanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunilereale ale tragediei de la Rosia Montana, iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si aadministratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiileistorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice,bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iazde cianura.

Toti neincurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat demarunt. Solidaritatea aceasta de la om laom face mai mult decat orice gest politic din departare, siacesta indelung asteptat.

"Rezistati!Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sastiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat sifotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionatin orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabestenumai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand"observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba incostumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapaniiRosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putemsa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangemnecazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procentemai mari decat oriunde in lume, si metalelerare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-siva vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Credcu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nuse poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companiestraina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold armai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-arstinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurileacestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sortide izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale"Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati inRosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar auconfectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este devanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajezeorice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, GoldCorporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care seascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, aregizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minierde la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fostoprita,
in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura durapentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii culupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa nesprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntemasa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facemsi noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nudoar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatoriimpotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati banine-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata safie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana

am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatitiin diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni deexplatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce seintampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nune ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii suntconstienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic

in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, darcare nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astiasa ne demoralizeze si sa ne dezbine

fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele,numai negative , ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapala Rosia Montana
prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta,biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate dinexploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentrumediu plante, animale si oameni pe o raza de sutede km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura carese ridica in aer

prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, agaleriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si aintregului sau certificat de nastere Dacic

s-a vorbit despre faptul cgea asta este rezarva strategica de aur aRomaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura
si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionatereaindependenta a Poporului Roman sidespre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur siargint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si orezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greude gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si ineconomie in general

sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distrugae plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul romanprimeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15 % iar explatatorii iau restul de 85 %, silasa in urma distrugeri istorice, ecologice,umane, NATIONALE , economice inestimabile

pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii DomnitoriRomani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.

pasivitatea o sa ne coste scump

eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, caree a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. Eca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi inpace.

ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?

cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre astasa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreunaoamenii trebuie sa spuna NU !!

pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putemsa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem,
si aici ma gandesc sa punem in aplicare totulpentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem inmiscare pe toata lumea
pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.

Doamne ajuta!

2011-06-28T23:34:00.000+03:00

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru a fost un om navalnic si hotarat. Numit la nastere Simon, el este fiu al lui Iona si frate cu Andrei. S-a nascut la Betsaida, dar a locuit ulterior in cetatea Capernaum. Este pescar, om simplu si fara carte, nepreocupat de sinagoga sau de viata religioasa a evreilor. Viata lui se reduce la prinderea de peste pentru asigurarea traiului. Este energic si naiv in sinceritatea lui. Este mai in varsta decat fratele sau, Andrei. Stie ca mezinul familiei are preocupari "ciudate" pentru un pescar: este ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, un profet itinerant care boteaza undeva langa Iordan, predica pocainta, apropierea Imparatiei Cerurilor si venirea iminenta a lui Mesia; dar pe Petru nu-l intereseaza decat captura de peste...

In acest context, cand Petru tragea corabia la tarm, Andrei vine exaltat la fratele sau si exclama: "Am gasit pe Mesia!" Da, Il gasise, pentru ca fusese de fata la Botezul Domnului Iisus din Iordan si ascultase indemnul Invatatorulului sau, Ioan, de a-L urma Pe Mesia - Iisus. Petru nu pare prea incantat de descoperirea fratelui sau, dar, pentru a-i potoli insistentele entuziasmante, accepta sa mearga impreuna cu fiii lui Zevedeu - Iacob si Ioan, si ei pescari si fosti ucenici ai Botezatorului - sa-L asculte pe Mesia. Petru nu stia in acel moment care trebuia sa fie rolul concret al lui Mesia si nici nu era inca prea dornic sa afle.

Il gasim astfel pe Petru la nunta din Cana Galileii, unde nu intelege minunea prefacerii apei in vin si la Sarbatoarea Corturilor de la Ierusalim, impreuna cu Iisus. Curios este ca dupa aceste doua evenimente Petru se reintoarce la ocupatia sa initiala de pescar. Se intoarce, dar gandul nu-i mai sta acum la peste. Nu mai are somn noaptea. Spusele fratelui sau despre Mesia il pun pe ganduri. Nu stie ce sa creada. Pana acum considera credinta apanajul oamenilor creduli si naivi. Nu se poate dezlipi de privirea cu care il privise Iisus si de glasul Sau divin. Avea "ceva" ce nu-si putea explica.

In acesta stare de meditatie, lucru strain pana acum pentru Petru, pestele este neglijat. Asa se face ca - dupa o noapte de pescuit - Petru se intoarce la tarm cum plecase, fara peste. Apare insa Iisus, care-l sfatuieste sa arunce mreaja in locul indicat de El. Petru executa indemnul neincrezator si lipsit de elan, ironic la gandul ca un tamplar din Nazaret - de unde nu poate iesi ceva bun - nu-l poate invata "meserie" pe el, Marele Pescar. Mare este surpriza pentru Petru cand vede captura mare de peste cauzata de aparitia lui Iisus. Cine este Acesta si ce vrea de la mine? Cu siguranta ca nu este un om obisnuit. Nu, nu poate sa fie. Sa fie mai mare decat Botezatorul, cum spune Andrei? Speriat si simtindu-si pacatosenia, Petru spune: Du-te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Iisus nu se duce, ci il cheama la apostolat: De azi vei fi pescar de oameni. Petru lasa toate balta pe loc si merge dupa Iisus.

Nu apucase mintea lui Petru sa raspunda la intrebarea cine este Iisus, ca minunile la care este martor, il transfigureaza. Este marcat profund de vindecarea paraliticilor, a orbilor, a demonizatilor. Vede cum oasele sucite si cangrenate se repun in forma lor fireasca, cum moartea este chemata la raport si executata. Este mandru ca Rabi l-a ales pe el si vrea sa se ridice la demnitatea chemarii. O vede inviata pe fiica lui Iair. Vede slava lui Dumnezeu la Schimbarea la Fata pe Tabor. Ezita sa mearga singur pe apa. Este martor al vindecarii soacrei sale muribunde.

Il apara pe Rabi cu sabia in momentul arestarii, dar se va lepada de trei ori de Iisus. Fuge la mormantul gol si este martor al Invierii. Vede semnul cuielor in maini si picioare in Hristos inviat si este repus apostol. Predica la Pogorarea Sfantului Duh si este arestat de trei ori in Ierusalim. Prin puterea lui Iisus, vindeca un olog la templu si este de ajuns ca umbra lui sa treaca peste bolnavi si acestia erau vindecati. Predica Evanghelia Invierii in Antiohia (azi in Siria), Corint (Grecia), Asia Mica (Turcia), Babilon (Iraq) si Roma (Italia). Moare la Roma, crucificat cu capul in jos, aparand credinta ca IISUS ESTE HRISTOSUL, FIUL LUI DUMNEZEU CELUI VIU.

Nascut in Tars, Sfantul Pavel primeste la nastere numele Saul. Este un om fericit: este cetatean roman, cu "n" privilegii si favoruri. Nu-i lipseste nimic in casa parinteasca. Invata la scolile cele mai inalte si are in fata o cariera stralucita. Este fariseu, zelos in activitatea lui de starpire a oricarui fenomen religios sau secta care ataca mozaismul. Erau in epoca "la moda" exaltatiile religioase si politice si tanarul Saul este bucuros sa contribuie la "lucrarea Domnului". Confunda miscarea initiata de Iisus cu o banala erezie ca multe altele de dinaintea ei si nu vede nici o problema in eradicarea ei. Este convins 100% ca arestand si omorand crestini isi face datoria fata de Dumnezeu si are sanse sporite de a fi promovat in cariera sa de fariseu "tanara speranta".

Este martor la uciderea diaconului Stefan. Foarte inteligent, Saul isi da seama ca sangele martirilor este samanta pentru raspandirea Bisericii si, cu cat mai multi crestini persecutau el si colegii lui farisei, cu atat numarul "galileenilor" este mai mare. Schimba strategia. Realizeaza ca acesti discipoli ai Tamplarului din Nazaret mor pentru El, pentru ca au credinta in inviere. Stie ca daca va demonstra ca nu exista inviere, misiunea sa de lichidare a "sectei" va fi indeplinita fara varsare de sange. Trebuie sa gaseasca trupul mort al Lui Iisus. Aude ca la Damasc s-a infiripat o comunitate crestina. Prinde zvonul ca apostolii ar fi furat trupul mort al lui Iisus si l-ar fi ascuns tocmai la Damasc. Pleaca spre Siria cu armata...

Numai ca, pe drumul spre Damasc, o lumina il orbeste pe Saul. Cade cu fata la pamant si orbeste. Plin de praf, Saul - viteazul - este cuprins de frica. Ce se intampla? Ce e cu lumina asta? Voi trimite soldatii sa... Cine vorbeste? De unde imi stie numele Strainul acesta misterios? "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" Eu, sa te prigonesc? Nici macar nu stiu cine esti! "EU SUNT IISUS PE CARE TU IL PRIGONESTI!"

Suntem convinsi ca in mintea lui Saul erau aceleasi cuvinte ca pe buzele lui Petru, in momentul chemarii la apostolat: Doamne, eu sunt un biet pacatos; pleaca de la mine, cauta unul mai vrednic, nu pe mine, om scund si chel. Lucrarea lui Hristos se arata in slabiciunile lui Pavel. In urma minunii de pe drumul Damascului, viata lui Saul se schimba. Din persecutor, devine apostol; din omorator de crestini, devine dispus sa moara pentru crestinism. Iisus Hristos Domnul a intervenit in viata lui in mod direct si el nu a ramas indiferent la aceasta chemare speciala. I s-a mai dat o sansa si vrea sa o fructifice.

Ajuns in Damasc, Saul nu mai cauta trupul mort al lui Iisus, pentru ca este convins ca Acesta nu e mort; deci, nu mai are ce cauta. E convins ca s-a intalnit cu Insusi Fiul lui Dumnezeu Inviat. Nu-i mai aresteaza pe crestini, ci se boteaza in numele Sfintei Treimi de catre Anania. Isi recapata vederea trupeasca, dupa ce pe cea sufleteasca o castigase in urma minunii de pe cale.

Pe buna dreptate, Saul - Pavel este considerat "al doilea intemeietor al crestinismului", datorita multelor sale calatorii misionare. Hristos Inviat ramane Capul, dar Pavel este raspanditorul Evangheliei. Neobosit, alearga din cetate in cetate, din tara in tara, trambitand gloria Invierii lui Hristos. In fiecare cetate, "strategia" este aceeasi: predica mai intai evreilor in sinagoga, unde - de regula - este respins, apoi paganilor in piete. Pune bazele comunitatilor crestine, le randuieste preoti si episcopi, le viziteaza, le trimite sfaturi si recomandari practice in functie de problemele aparute.

Vorbeste in functie de ascultatori: evreilor le arata ca Iisus este Mesia, Cel prezis de profeti, grecilor le spune ca Iisus este "Dumnezeul necunoscut" de ei, iar efesenilor le demonstreaza inexistenta idolilor. Este arestat de evrei la Ierusalim, acuzat ca a introdus pagani in templu. Dupa doi ani de inchisoare la Cezareea, uzitand de cetatenia romana, este dus la Roma sa fie judecat. Nu cunoastem cu exactitate finalul vietii sale. Stim ca a fost prizonier de doua ori la Roma, ca visul sau era sa ajunga in Spania si ca a murit decapitat la Roma, in anul 67, cu credinta ca "Hristos a inviat si s-a facut incepatura a celor adormiti."

Sfintii Imparati Constantin si Elena

2011-05-21T00:42:00.000+03:00

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)

Iubiţi credincioşi,

Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.
Sfinţii împăraţi şi “întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.
Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărîmînd sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: “Cu acest semn vei birui”.
Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfîntul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecîndu-l în apa Tibrului, lîngă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mîntuirii 313.
Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelaşi an, după sfatul maicii sale, cunoscut pînă astăzi sub numele de “Edictul de la Milan”, prin care s-a dat desăvîrşită libertate tuturor creştinilor, lăsînd astfel pe fiecare să creadă cum voieşte.
Mare bucurie a cuprins atunci întreaga creştinătate, văzînd pe sfinţii episcopi şi preoţi ieşind de prin închisori, văzînd capiştile idoleşti dărîmîndu-se, iar în locul lor, biserici frumoase înălţîndu-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau creştinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe creştini în arene se slobozeau, iar creştinii, umplîndu-se de multă bucurie, mulţumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni şi lacrimi fierbinţi.
Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care deşi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrînd să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe creştini şi ameninţa să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut şi era în mare mîhnire. Rugîndu-se mult lui Dumnezeu şi însemnîndu-se cu semnul crucii, toţi ostaşii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu şi l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva sciţilor, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind împăratul să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului, şi-a ales cetatea Vizantia, zidită de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegînd-o Sfîntul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, şi s-a aşezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324. Iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stîlp înalt, avînd deasupra Sfînta Cruce.
Tot în timpul acesta a primit şi botezul, în oraşul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cînd a dat poruncă să se boteze şi ostaşii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încît o nespusă bucurie cuprinsese toată lumea. A mai dat poruncă să se înalţe în curtea palatului său o măreaţă biserică, în numele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărîmate de păgîni a poruncit să se zidească din nou, dîndu-le tuturor bani şi ajutor din destul. De la acest sfînt împărat a rămas tradiţia ca domnii creştini din toată lumea să zidească biserici şi mînăstiri şi să le înzestreze cu danii şi cu toate cele necesare.
În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfîşiată de învăţătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator şi deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. Deci, Sfîntul Constantin îndemnat de mama sa Elena şi de mulţi episcopi dreptcredincioşi, a hotărît să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credinţă şi a condamna pe ereticul Arie şi învăţătura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinţi Părinţi din toate marginile Imperiului de Răsărit şi de Apus, în frunte cu Sfîntul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămîne nemuritoare minunile şi cuvintele pline de învăţături dogmatice ale marilor ierarhi şi sfinţi Nicolae, Spiridon şi Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemată învăţătura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfînt Sinod s-au compus primele şapte articole ale Simbolului Credinţei şi mai multe canoane bisericeşti.
În anul următor, Sfînta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Mormîntul Domnului, a plecat cu mulţi ostaşi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu şi, împreună cu Sfîntul Macarie, episcopul Sfintei Cetăţi, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Căpăţînii a înălţat o biserică preafrumoasă, care, cu unele modificări, dăinuieşte pînă astăzi.
Deci, luînd o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors înapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vîrstă de 80 de ani.
Marele împărat Constantin a împărăţit 42 de ani, pînă în anul 337, cînd trece la veşnicele lăcaşuri şi este înmormîntat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsînd Imperiul roman în stăpînirea celor trei fii ai săi. Biserica noastră îi prăznuieşte pe amîndoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i “întocmai cu Apostolii” lui Hristos. El este al 32-lea împărat roman de la August.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici v-am prezentat pe scurt viaţa şi activitatea Sfîntului Constantin cel Mare şi a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai întîi, de legile ce s-au făcut de acest sfînt şi mare împărat în favoarea creştinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice:

“S-au publicat atunci de împăratul Constantin legi foarte blînde şi foarte favorabile pentru creştini. Aceste legi nu exprimau decît evlavie, repausul popoarelor şi onoarea Bisericilor. El a chemat pe cei ce fuseseră izgoniţi de guvernatorii de provincii, pentru că nu au voit să aducă jertfă idolilor. A restabilit în posesia averilor pe cei ce fuseseră lipsiţi de ele şi iertă pe cei care, pentru acelaşi motiv, fuseseră condamnaţi să facă servicii la curte. A pus în libertate pe cei ce fuseseră surghiuniţi în insule şi pe cei ce fuseseră surghiuniţi la muncile metalelor sau întrebuinţaţi la alte lucrări publice. A lăsat alegerea celor care, din ură pentru statornicia cu care ei făcuseră profesiune din religia creştină, fuseseră destituiţi din dregătorii sau de a lua funcţiunile ca mai înainte sau de a trăi în repaus”
(Istoria Bisericească de Eusebiu – Episcopul Cezareei, Viaţa Împăratului Constantin, Bucureşti, 1896).

Printr-o altă lege făcută în favoarea martirilor şi a Bisericilor, împăratul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apărarea credinţei, să se bucure de succesiunea lor şi, dacă ei nu ar avea moştenitori, Biserica să-i moştenească, iar moştenirile ce le fuseseră confiscate, să fie înapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi în natură sau de au fost înstrăinate.
Sfîntul şi marele împărat Constantin a dat o lege de graţiere a celor ce au fost exilaţi pentru mărturisirea dreptei credinţe în Dumnezeu. Această lege zice aşa:

“Acei ce au fost exilaţi prin sentinţe nedrepte a unor judecători, pentru că au refuzat cu îndrăzneală de a renunţa la credinţă şi la cultul unui Dumnezeu, Căruia ei se consacraseră din toată inima lor, şi acei ce au fost puşi în numărul ofiţerilor curţii, deşi nu fuseseră mai înainte, să aibă libertatea de a se întoarce la casele lor şi să rămînă acolo în pace. Acei ce au fost despuiaţi de bunurile lor şi reduşi la o extremă mizerie, să fie restabiliţi în prima lor stare şi să se bucure cu fericire şi cu umilite rugăciuni de mulţumire, de efectele bunătăţii lui Dumnezeu”.

Altă lege dată de Sfîntul şi marele împărat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniţi pentru credinţa cea dreaptă în Hristos şi au fost trimişi departe de casele şi satele lor, prin insule pustii. În această lege îl auzim pe Sfîntul şi marele împărat Constantin, zicînd:

“Ordon ca cei ce sînt reţinuţi contra voinţei lor în insule, să se bucure de efectul graţierii noastre. Să iasă din aceste triste şi grozave pustietăţi, unde nu văd decît munţi sălbatici şi o mare furtunoasă, şi să meargă a gusta plăcerile cele nevinovate ce le va procura, în convieţuire cu rudele lor în libertate. Acei ce au suferit lipsurile şi necazurile ce i-au însoţit, să fie încărcaţi de bunuri şi scăpaţi de frică, făcînd glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. Aş fi foarte mîhnit ca să se poată zice sau să se poată crede, că cineva a vieţuit în frică sub domnia mea. Mă silesc pe cît pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea”.

Sfîntul împărat Constantin, face rechemarea celor ce fuseseră condamnaţi la lucrarea metalului sau la alte lucrări publice, pentru mărturisirea credinţei în Hristos, zicînd:

“Acei ce au fost condamnaţi la lucrarea metalelor sau la alte lucrări publice, să schimbe această penibilă ocupaţie şi acest ostenitor lucru, cu o linişte onestă şi cu un repaus plăcut, iar dacă sînt unii din cei ce au fost lipsiţi de libertate să fie restabiliţi în posesiunea onorurilor şi a drepturilor ce le aparţineau mai înainte”.

Prin altă lege, Sfîntul împărat Constantin, restabileşte drepturile celor ce au fost scoşi din dregătoriile lor din armată, pentru dreapta credinţă în Hristos, şi zice aşa:

“Acei care odinioară, posedînd dregătorii în armată, au fost lipsiţi de această cinste pentru buna mărturisire a credinţei lor, să aibă libertatea sau de a reintra în armată şi a-şi lua funcţia lor ce au avut sau de a trăi în linişte. Este foarte drept ca, după ce au arătat curajul lor în mijlocul celor mai teribile munci, să nu depindă decît de alegerea lor, sau de a se bucura de onorurile dregătoriilor lor, sau de a gusta dulceaţa repausului”.

În altă lege, Sfîntul Constantin cel Mare porunceşte a se da înapoi averile sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai credinţei lui Dumnezeu, şi zice aşa:

“Nu pot ascunde nedreptatea ce au suferit-o acei care, sub diferite pretexte, au fost despuiaţi de averile lor. Dacă unii, din ură pentru că au susţinut cu îndrăzneală lupte grele pentru apărarea credinţei lor, au fost despuiaţi de averile lor, sau dacă alţii, pentru că au mărturisit că erau creştini, au fost constrînşi de a părăsi ţara lor, sau în sfîrşit, dacă alţii au fost lipsiţi de cele ce posedau fără a fi condamnaţi la moarte, succesiunea lor trebuie să fie luată de rudele lor, legile redînd succesiunile rudelor celor mai de aproape, ei vor fi lesne de recunoscut şi apoi nu e nimic mai drept decît a se împărţi aceste averi moştenitorilor cărora ar fi aparţinut, dacă martirii şi mărturisitorii ar fi murit de o moarte naturală”.

Altă lege dată de Sfîntul şi marele împărat Constantin în favoarea Bisericii, în lipsă de rudenii, zice aşa:

“Iar, dacă nu se va găsi nici o rudenie care să poată lua moştenirea martirilor sau a mărturisitorilor, sau ale acelora care pentru păstrarea credinţei lor, au părăsit ţara lor, ea aparţine Bisericii. Morţii nu vor fi mîhniţi de a o avea de moştenitoare, pe aceia pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii. Cred de datoria mea de a admite că dacă vreunul, din acei care voiesc, a găsit de cuviinţă să facă donaţie averea sa, intenţia mea este ca ea să fie executată”.

În altă lege a Sfîntului împărat Constantin cel Mare se hotărăşte să se restituie pămînturile şi casele cele ce au aparţinut martirilor şi mărturisitorilor, zicînd:

“Fiindcă doresc ca această lege să fie atît de lămurită, încît să nu fie nimeni care să nu înţeleagă dispoziţia, acei ce sînt deţinători ai unei case sau a unui pămînt sau a unei alte moşteniri ce aparţinea odinioară martirilor sau mărturisitorilor, să o declare ei înşişi şi să o restituie îndată. Deşi ei au primit mari venituri fără titlu legitim, nu cred ca dreptatea să permită ca ei să nu fie obligaţi de a le înapoia”.

Sfîntul împărat Constantin a dat şi alte legi în favoarea Bisericii şi a creştinilor, privind restituirea bunurilor confiscate de către principi de la biserici sau restituirea locaşurilor de cult şi a cimitirelor, restituirea bunurilor care fuseseră înstrăinate sau vîndute şi care aparţineau bisericilor, precum şi alte legi pe care nu le mai putem aminti aici.
Din cele arătate pînă aici ne putem da seama cît de mare prieten şi binefăcător al Bisericii lui Hristos şi al creştinilor a fost alesul lui Dumnezeu, Sfîntul şi marele împărat Constantin, prin care Preabunul Dumnezeu a dat libertate creştinismului în toată lumea. Legile au fost date de el în Italia, la Milan, în anul 313 şi sînt cunoscute sub numele de “Edictul de la Milan”. De la acest împărat sfînt, libertatea religioasă este garantată în toate ţările din lume.
Împăratul Constantin, dîndu-şi bine seama de întunericul şi tirania care domneau mai înainte de el în Imperiul roman, zicea:

“O nelegiuire atît de ciudată şi atît de grozavă ca aceasta, dominînd spiritul şi inima unui număr de persoane şi tot statul fiind lovit de aceasta, ca de o boală molipsitoare ce reducea la o extremă primejdie şi care avea nevoie de un medicament foarte puternic şi folositor, iată de cine a binevoit Dumnezeu de a se servi! Cînd vorbesc de Dumnezeu, înţeleg pe Acela care este adevăratul Dumnezeu şi care are o putere veşnică. Poate însă cineva să facă cunoscute binefacerile primite de la Dumnezeu fără a vătăma modestia? Dumnezeu a avut bunătatea de a se servi de mine pentru împlinirea planurilor Sale. El m-a scos printr-un act al înţelepciunii Sale şi al puterii Sale nesfîrşite, din ţărmurile oceanului britanic şi din extremitatea ţărilor unde soarele apune şi mi-a dat putere de a risipi revărsarea de nenorociri ce acoperea faţa pămîntului, pentru a atrage pe oameni la păzirea legii şi pentru a creşte credinţa şi religia creştină”.

Apoi adăugă:

“Nu voi fi lipsit niciodată de recunoştinţă, pentru o binefacere aşa de mare, privind ca o favoare deosebită, bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o de a mă alege pe mine pentru a mă face robul şi împlinitorul poruncilor Sale. M-am dus în Orient, pe care l-am găsit împovărat de nenorociri, a cărui salvare de primejdie avea nevoie de ultimile leacuri. Recunosc că Dumnezeu mi-a dat sufletul, viaţa, respiraţia, şi simţămîntul. Ştiu foarte bine, că acei ce şi-au pus speranţa lor în Dumnezeu, nu au nevoie de stima, nici de dragostea oamenilor şi că ei posedă onoruri cu atît mai mari, cu cît duc o viaţă mai scutită de greşeli şi de păcate”.

În alt loc Sfîntul împărat Constantin aduce mulţumiri lui Dumnezeu, zicînd:

“Ţie îţi mulţumesc cu umilinţă, Dumnezeule şi Domnul meu, căci cu cît priveşte cineva deosebirea în închinările şi în simţămintele oamenilor, cu atît cei ce au descoperit adevărul sînt întăriţi în religie. Dacă va fi cineva care să nu voiască a fi vindecat, să nu arunce greşala sa asupra nimănui. Remediul şi vindecarea se oferă la toată lumea, numai fiecare se cuvine să ia aminte ca să nu atace o religie a cărei nevinovăţie şi sfinţenie sînt dovedite”.

Pe lîngă legile şi binefacerile arătate mai sus în favoarea creştinismului, marele împărat Constantin s-a îngrijit mult şi de pacea şi unitatea în credinţa cea dreaptă a tuturor Bisericilor creştine din imperiul său. Iată ce spune într-una din legile sale:

“Mi-am propus mai întîi de a uni spiritele tuturor popoarelor, în una şi aceeaşi credinţă în privinţa dumnezeirii. Apoi, am dorit să scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Mă convingeam că aş fi atît de fericit pentru a aduce pe oameni să aibă toţi pe acelaşi Dumnezeu. Această schimbare a religiei ar produce o altă schimbare în conducerea imperiului”.

Iată, fraţilor, că Sfîntul şi marele împărat Constantin, îşi dădea bine seama şi recunoştea cu toată evlavia că el este alesul lui Dumnezeu, prin care Mîntuitorul a lucrat planurile cele prea-înţelepte ale milostivirii Sale faţă de religia adevărată, creştină, prin care s-a întărit puterea şi libertatea Bisericii lui Hristos pe pămînt.

Iubiţi credincioşi,

Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfîntul Constantin şi mama sa, Elena, cei “întocmai cu Apostolii”. Ei sînt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sînge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte.
Dar Sfîntul Constantin a ajutat mult la răspîndirea creştinismului în Europa, Asia şi Africa. La porunca lui au fost trimişi misionari – episcopi şi călugări – la gurile Dunării să convertească pe înaintaşii noştri daci, dintre care unii nu ştiau de Hristos. Se crede că, chiar oraşul Constanţa din Dobrogea, ar fi fost înnoit de el, unde apoi se înfiinţează prima episcopie din ţara noastră, Episcopia Tomisului. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare împărat şi apărător al creştinătăţii. Să ne bucurăm că o parte din ţara noastră, gurile Dunării şi Dobrogea, făceau parte din Imperiul roman de sub stăpînirea lui.
Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că sîntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră.
Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat creştin, Sfînt şi “întocmai cu Apostolii”, tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici.
Vă amintesc că am avut şi noi, românii, mari domni creştini, care după exemplul lui, au fost apărători de ţară, iubitori de pace, păzitori ai dreptei credinţe şi neîntrecuţi ctitori de biserici şi mînăstiri. Dintre aceştia amintim pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rareş, Vasile Lupu şi mulţi alţii.
Ce sînt evlavioasele domniţe românce, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Ştefan cel Mare, Elena lui Petru Rareş şi Ruxandra lui Alexandru Lăpuşneanu şi atîtea altele, dacă nu urmaşele Sfintei împărătese Elena? Căci ele, alături de domni, zideau biserici, ctitoreau mînăstiri, făceau danii preţioase pe la sfintele locaşuri, care se văd pînă astăzi. Ce este Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai lui, alături de vrednica soţie, Maria, cu cei încă şapte fii, dacă nu martiri ai lui Hristos şi apărători ai credinţei Ortodoxe în ţara noastră?
Deci, şi noi, să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfinţilor şi înaintaşilor noştri. Să apărăm cu bărbăţie dreapta credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea mulţi eretici şi urmaşi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credinţei şi să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultaţi. Ţineţi la Biserica lui Hristos, iubiţi sfintele slujbe, ascultaţi de păstori şi de mai-marii noştri rînduiţi de Dumnezeu. Apoi fiţi statornici în faptele bune, blînzi, smeriţi, paşnici şi iubitori de sfinţi, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Sfinţilor Împăraţi. Bărbaţi, urmaţi Sfîntului Constantin în toate şi luaţi în viaţă toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.
Să rugăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rînduiască pace în lume, domni şi conducători înţelepţi peste popoare, întăritori ai dreptei credinţe, păstori vrednici de Evanghelie şi mîntuire sufletelor noastre. Amin”.

Ghid de renegare a eroilor patriei- Avram Iancu

2011-03-18T02:09:00.003+02:00

”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului roman, să respect Constituţia şi legile ţării , să apăr democraţia , drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa , unitatea şi integralitatea teritorială a României . Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Aşa sună jurământul pe care demnitarii României, preşedinţi, ministrii ş.a.m.d. il depun la investirea în funcţie. De 20 de ani încoace, aceste rânduri care ar trebui să fie sfinte pentru orice român care-şi asumă răspunderea de conducător, sunt din nefericire vorbe goale, de faţadă tocmai pentru că sunt spuse de cele mai multe ori de ploiticieni parveniţi fără cea mai mică urmă de patriotism sau fibră morală.

Răbdăm ca popor de două decenii tot felul de experimente sociale, economice, politice mai nou o sărăcire economică exacerbată dar nu putem răbda "dragi conducători" călcarea în picioare a demnităţii naţionale, batjocorirea unor simboluri sacre ale acestui neam.

Liderul gruparii extremiste Garda Secuiască din Miercurea Ciuc, Csibi Barna, care a spânzurat marţi o păpuşa cu chipul lui Avram Iancu, cred că ar trebui expulzat din ţară după ce în prealabil ar trebui "tatuat" cu un fier inroşit cu steagul moţilor. Glumesc!.Nu avem voie să incitam la violenţe şi ură

sau discriminare a bieţilor minoritari frustraţi. Nu e politically correct şi e ne -european!

Realitatea însă e dureroasă! Mă aşteptam la reacţii din partea celor ce au jurat că îşi vor dărui "toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului roman, să respect Constituţia şi legile ţării ...suveranitatea, independenţa , unitatea şi integralitatea teritorială a României .

Aveam o părere bună despre ministrul de externe T. Bachonschi apropiat al vrednicului de pomenire ÎPS Bartolomeu- Leul Ardealului, dar NIMIC.

Ce să mai zic de declaraţiile preşedintelui parlamentului ungar cum ca autonomia cerută de unguri e una dorită de Creator poruncită chiar.

Mă îndoiesc că vor fi sancţionari oficiale ale acestor acte de sfidare şi umilire naţională deoarece băieţii care ne conduc, şi au vândut patiotismul odată cu sufletul. Toate inepţiile şi aberaţiile acestei clase conducătoare culminează în viziunea mea în aceste zile tocmai prin impotenţa de reacţie publică de care dau dovadă aceşti mueratici de politicieni portocalii. Acum chiar mi e lehamite !
Presa mai dă şi ea apă la moară acestui bozgor luându-i interviuri, lăsându-l să-şi explice fapta chiar să o detaileze cu o mândrie sfidătoare.Ce mă mai mâncau palmele mele de jumate moţ când l -am văzut "în acţiune" mai ales că nu e la prima . Băieţii din palatele Bucureştilor au uitat pe semne că ardeleanu se urneşte greu da apoi e şi mai greu de oprit si personal cred ca ar fi bine sa şi aducă aminte!

Dar fie Dumnezeu cu mila că doar El mai iubeşte acest neam şi pe celelalte bistoşy!

Synodikonul Ortodoxiei

2011-03-13T22:04:00.000+02:00

1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inima şi minte, în scris şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane: Veşnica lor pomenire!
4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori: Veşnica lor pomenire!
5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioară trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri): Veşnica lor pomenire!
6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de tradiţia scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:Veşnica lor pomenire!
7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă ca în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip, 9 şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, 10 şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi înviere; 11 celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare ca ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit: Veşnica lor pomenire!
Aşa cum au văzut proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea sa proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din cauza Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta e credinţa părinţilor, aceasta este credinţa ortodocşilor, aceasta este credinţa care a întărit lumea. După acestea să aclamăm frăţeşte şi părinteşte pe vestitorii dreptei credinţe şi cinstiri întru mărirea şi cinstea pentru care au luptat şi să zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevăraţi arhierei ai lui Dumnezeu, apărători şi Dascăli ai ortodoxiei, Veşnica lor pomenire.
Aceste binecuvâtări au ajuns până la noi, de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.
-Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi prin aceasta par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:
Anatema!
-Acelora ce se joacă răutacios cu cuvântul “nemărginit” şi prin urmare refuză să-L zugrăvească în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru, 12 şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte rătăciţi:Anatema!
-Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut – O minune! – chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neomenească şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane: Anatema!
-Acelora care îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice: Dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, 13 şi celelalte, şi pe Moise zicând, Domnul Dumnezeul nostru va ridica pentru voi din fraţii tăi un Prooroc ca şi mine, 14 şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a vindecat suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; Acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele: Anatema!
-Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie Hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu a toată lumea, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit: elinilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul arhetipului identic cu însuşi arhetipul Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii: Anatema!
-Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie: Anatema!
-Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi urmaşi mincinoşi ai necredinţei: Anatema!
-Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leulx şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:Anatema! Tuturor ereticilor: Anatema!
-Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:
Anatema!
-Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane: Anatema!
-Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei: Anatema!
-Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească: Anatema!
-Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Sobornicească a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:Anatema!
-Gerontios, originar din Lampe, care a împroşcat veninul ereziei lui în Creta, şi s-a numit pe sine Unsul, spre răsturnarea, vai, a Iconomiei mântuitoare a lui Hristos, dimpreună cu dogmele şi scrierile sale perverse şi cu cei ce cugetă la fel cu acesta, să fie Anatema!
-Cei ce întreprind în genere a introduce oarecare investigare nouă în ce priveşte negrăita Iconomie în trup a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, şi a examina în ce mod însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu frământătura omenească, şi, potrivit cărui principiu a îndumnezeit trupul asumat, încercând să jongleze logomahic(împotriva cuvântului) cu termeni dialectici ca „prin fire” (kata physin) sau „prin adopţiune” (kata thesin) în privinţa noutăţii celei mai presus de fire (hyper physin) a (unirii) celor două firi ale Dumnezeu-Omului, să fie Anatema!
-Cei ce se proclamă pe ei înşişi drept-cinstitori, dar introduc fără ruşine sau mai degrabă fără evlavie în Biserica ortodoxă şi sobornicească neevlavioasele dogme ale Elinilor şi Orientalilor(Indienilor) referitoare la sufletele omeneşti, la cer, la pământ, şi la celelalte creaturi, să fie Anatema!
-Cei ce preacinstesc pretinsa şi „nebuna înţelepciune” (I Cor. 3, 19) a filozofilor celor din afară, şi urmează celor ce o profesează (pe aceasta), admiţând(astfel) metempsihozele sufletelor oamenilor(adică reîncarnarea) sau că şi acestea pier în mod similar cu cele ale vieţuitoarelor neraţionale şi se întorc în nefiinţă, respingând de aici Învierea, Judecata şi răsplătirea finală a celor făcute în viaţă, să fie Anatema!
-Cei ce dogmatizează că materia şi Ideile sunt fără de început (eterne) sau împreună-fără-de-început (coeterne) cu Ziditorul a toate Dumnezeu, şi că cerul şi pământul şi celelalte creaturi sunt veşnice şi fără-de-început, dăinuind pururea nemodificate; şi care se împotrivesc (astfel) Celui ce a zis: „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), glăsuind cele deşarte şi pământeşti şi atrăgând astfel blestemul dumnezeiesc asupra capetelor lor, să fie Anatema!
-Cei ce zic că înţelepţii Elinilor, cei dintâi ereziarhi, şi care au fost deja zvârliţi anatemei de cele şapte sfinte Sinoade Ecumenice şi de toţi Părinţii care au strălucit în Ortodoxie, că unii (ce sunt) străini de Biserica sobornicească, deci cei care zic că aceştia, pentru bogăţia stricată şi necurată din scrierile lor, sunt cu mult mai buni, şi acum şi la judecata ce va să fie, decât bărbaţii cei binecinstitori şi ortodocşi, dar care au putut greşi pentru patima şi neştiinţa omenească, să fie Anatema!
-Cei ce nu primesc cu credinţă curată şi simplă, din toată inima şi din tot sufletul, minunile extraordinare ale Mântuitorului şi Dumnezeului nostru şi ale Stăpânei noastre care L-a născut fără prihană şi ale celorlalţi Sfinţi, ci încearcă să le defăimeze prin demonstraţii şi raţionamente sofistice drept (lucruri) imposibile sau să le răstălmăcească după cum li se pare lor şi să le potrivească după părerea lor, să fie Anatema!
-Cei ce împreună cu alte plăsmuiri mitice schimbă de la ei înşişi şi doctrina noastră despre creaţie, admiţând ca adevărate Ideile platonice, şi zicând că materia de sine subzistentă îşi primeşte formele sale de la (aceste) Idei, defăimând astfel deschis libertatea Ziditorului, Care a dus toate dintru nefiinţă la fiinţă şi, în calitate de Făcător, a fixat tuturor cu libertate suverană un început şi un sfârşit, să fie Anatema!
-Cei ce zic că la învierea cea de pe urmă şi de obşte oamenii vor învia şi vor fi judecaţi cu alte trupuri şi nu cu cele cu care au vieţuit în această viaţă, întrucât acestea se corup şi pier, şi flecăresc lucruri deşarte şi zadarnice, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru şi ucenicii Lui, învăţătorii noştri, ne-au învăţat că oamenii cu trupurile cu care au vieţuit în această viaţă cu acestea vor fi şi judecaţi, şi încă şi marele Apostol Pavel a învăţat în mod expres adevărul pe larg şi cu exemple în cuvântul lui despre înviere (I Cor. 15, 12-55) dovedind pe cei ce cugetă astfel a fi fără de minte; aşadar, cei ce se împotrivesc acestor dogme şi doctrine, să fie Anatema!
-Cei ce admit şi predau vorbele elenice cele deşarte, adică cum că ar fi o preexistenţă a sufletelor, că nu toate s-au făcut şi adus din nefiinţă, că ar exista un sfârşit al pedepsei sau o restabilire a creaţiei şi a lucrurilor omeneşti, şi de aici înţeleg împărăţia cerurilor ca ceva destructibil şi trecător, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că ea este veşnică şi indestructibilă, şi din întreaga Scriptură veche şi nouă am primit aceea ca pedeapsă (finală) va fi nesfârşită şi împărăţia veşnică;
aşadar, cei care se pierd pe ei înşişi cu asemenea cuvinte şi se fac şi altora pricină de osândă, să fie Anatema!
-Dogmele şi doctrinele elenice şi heterodoxe sau potrivnice credinţei celei soborniceşti şi neprihănite a ortodocşilor introduse împotriva credinţei creştine şi ortodoxe de Ioan Italos şi de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, să fie Anatema!
-Toate cele dogmatizate fără evlavie de monahul Nil ca şi cei ce au părtăşie cu ele, să fie Anatema!
-Tezele găsite străine de dogmele cele drepte ale Bisericii în cele două tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, împotriva Armenilor, şi care au fost anatematizate:
-Cei ce introduc cu privire la negrăita Iconomie în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri deşarte, şi zic sau cugetă că umanitatea lui Hristos se închină (proskynein) Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob (doulikos) şi posedă condiţia veşnică de rob (douleian aidion) ca o calitate fiinţială (ousiode) şi cu neputinţă de pierdut, să fie Anatema!
-Cei ce nu întrebuinţează cu toata evlavia distincţia ca pură operaţie intelectuală (te kat’epinoian diairesei) cu scopul de a evidenţia doar alteritatea celor două firi ce concurg în mod negrăit în Hristos şi sunt unite în El în mod neamestecat şi nedespărţit, ci abuzează de o astfel de distincţie şi zic că umanitatea asumată este altceva nu numai prin fire ci şi prin cinstire, şi că ea adoră (latreuei) pe Dumnezeu şi îi aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenită ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare” (Evr. l, 14) ce slujesc şi cinstesc pe Dumnezeu ca nişte robi, şi care învaţă că doar firea asumată este propriu-zis Arhiereul cel mare, şi nu însuşi (ipostasul) Cuvântul lui Dumnezeu întrucât s-a făcut om, ca unii care prin asemenea lucruri îndrăznesc să împartă ipostatic pe Unul Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, să fie Anatema!
-Cele introduse şi răspândite prin viu grai de Mihail, fostul dascăl, protecdic şi maistor al retorilor, şi de Nikephoros Basilakes, dascăl al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate şi de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului şi care au fost susţinute în scris mai cu seamă de Soterichos, diacon al aceleiaşi Biserici, patriarh ales al marelui oraş al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit şi Panteugenos, şi celelalte lucruri introduse şi publicate în scris de acelaşi Soterichos, şi care au fost anatematizate şi respinse mai târziu chiar de ei înşişi, şi pe care le-a dezavuat şi azvârlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele împărat ortodox, porfirogenet şi autocrator al Romeilor, Comnenul:
-Cei ce zic că jertfa cinstitului Trup şi Sânge din vremea Patimii lumii – spre – mântuire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferită de El pentru a noastră mântuire în calitatea Lui de Arhiereu lucrând pentru noi potrivit umanităţii sale – întrucât potrivit marelui în teologie Grigorie, însuşi este şi sacrificator şi victimă -,(Fiul) a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl, dar nu a primit-o ca Dumnezeu împreună cu Tatăl nici Cel Unul Născut, nici Duhul Sfânt, întrucât prin aceasta exclud pe însuşi Dumnezeu Cuvântul şi pe Duhul Mângâietorul, Cel de o fiinţă şi o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea şi egalitatea cuvenită Lor ca Dumnezeu, să fie Anatema!
-Cei ce nu admit ca jertfă adusă în fiecare zi de către cei ce au primit de la Hristos puterea ierurgică (sacramentală) a celebrării dumnezeieştilor taine este oferită (întregii) Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Vasile şi Ioan Hrisostom cu care împreunăglăsuire (toţi) ceilalţi cu Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri în cuvintele şi scrierile lor, să fie Anatema!
-Cei ce aud pe Mântuitorul zicând despre celebrarea sacramentală (hierourgia) dumnezeieştilor taine de El însuşi predată: „Aceasta să faceţi ca anamneză (pomenire) a Mea” (Le. 22, 19), dar nu înţeleg corect termenul „anamneză”, ci îndrăznesc a zice că jertfa adusă zilnic de cei ce celebrează dumnezeieştile taine după cum a predat Mântuitorul nostru şi Stăpânul tuturor, înnoieşte jertfa propriului Lui Trup şi Sânge adusă pe cinstita Cruce spre obşteasca răscumpărare şi împăcare a firii omeneşti doar la modul imaginativ şi iconic (phantastikos kai eikonikos), şi de aici introduc şi (ideea) că aceasta ar fi o altă jertfă decât cea săvârşită de Mântuitorul la început (pe Golgota), că unii ce desenează misterul înfricoşătoarei şi dumnezeieştii celebrări prin care primim arvuna vieţii celei ce va să vină, şi aceasta în vreme ce dumnezeiescul şi preaînţeleptul nostru Părinte Ioan Hrisostom, în multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidenţiază limpede identitatea jertfei (tes thysias to aparallakton) şi zice clar că este una şi aceeaşi (ten auten einai), să fie Anatema!
-Cei ce născocesc şi introduc distanţe temporale (chronikas diastaseis) în împăcarea firii omeneşti cu dumnezeiasca şi fericita fire a Treimii celei de viaţă începătoare şi prea-neprihănite, şi stabilesc ca dogmă aceea că, mai întâi am fost împăcaţi cu Cuvântul cel Unul Născut prin asumarea (umanităţii), şi mai apoi cu Dumnezeu Tatăl prin mântuitoarea patimă a Domnului Hristos, împărţind astfel cele neîmpărţite, în vreme ce dumnezeieştii şi fericiţii Părinţi învaţă că Cel Unul Născut ne-a împăcat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatăl, şi prin urmare şi cu Prea Sfântul de viaţă făcătorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, că unii ce sunt născocitori de iscodiri noi şi străine, să fie Anatema!
Cele scrise şi predate odinioară de sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi şi vestitori ai adevărului şi Dascăli ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din iniţiativă de Dumnezeu mişcată şi din purtarea de grijă de Dumnezeu socotită a de Dumnezeu încununatului, preaputernicului, de Dumnezeu înţelepţitului, ortodoxului, biruitorului, sfinţitului nostru mare împărat, porfirogenet şi autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate şi definite de sfântul şi dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, şi orânduite a fi proclamate în această cinstită zi:
-Cei ce nu înţeleg corect cuvintele sfinţilor Dascăli ai Bisericii lui Dumnezeu, şi încearcă să răstălmăcească şi să întoarcă (înţelesul) celor zise în acestea limpede şi lămurit prin harul Sf. Duh, să fie Anatema!
-Celor ce primesc aceea ca cuvântul lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), a fost zis, între alte interpretări ale Sfinţilor Părinţi, şi cu referire la umanitatea Sa după care a şi pătimit, aşa după cum vestesc expres Sfinţii Părinţi în multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, şi mai zic că Acelaşi Hristos a pătimit după trupul Lui, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce cugetă şi zic că îndumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omeneşti în dumnezeire, şi care nu înţeleg că din însăşi virtutea unirii trupul Domnului participă la demnitatea şi maiestatea divină, este închinat cu o unică închinare în Dumnezeu Cuvântul care şi L-a asumat, şi este de aceeaşi cinste, de aceeaşi slavă, de viaţă făcător, de acelaşi renume, de acelaşi scaun cu Dumnezeu Tatăl şi Prea Sfântul Duh, fără a deveni însă cu toate acestea de-o-fiinţă cu Dumnezeu încât să iasă din proprietăţile sale naturale de creat, circumscris şi din celelalte proprietăţi contemplate în firea omenească a lui Hristos, şi să se transforme astfel în fiinţa dumnezeirii, pentru că din aceasta s-ar putea trage concluzia sau că Înomenirea şi Patimile Domnului au avut loc doar în aparenţă şi nu în realitate, sau că a pătimit însăşi Dumnezeirea celui Unul Născut, să fie Anatema!
-Celor ce zic că trupul Domnului cel preaînălţat şi ridicat mai presus de toată cinstea – ca unul care în virtutea unirii supreme în mod neschimbat, nealterat, neamestecat şi nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu (homoteos), rămânând pururea neseparat şi indisociabil de Dumnezeu Cuvântul Care L-a asumat -, este cinstit cu acelaşi renume cu El, şi închinat cu o unică închinare, fiind aşezat pe tronurile împărăteşti şi dumnezeieşti de-a dreapta Tatălui ca unul îmbogăţit cu măririle Dumnezeirii, dar cu păstrarea (necontenită) a proprietăţilor firii, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce resping zicerile Sf. Părinţi, şi anume cele proferate întru apărarea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de către Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu grăitorul prea sfântul papă al Romei celei Vechi Leon, şi de ceilalţi (toţi), şi nu vor să primească (întocmai) actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, să fie Anatema!
Anatematismele alcătuite la câţiva ani după cele sancţionate şi dogmatizate referitor la „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), contra celor ce se împotrivesc şi contrazic fără ştiinţă şi fără evlavie acestea, (şi cu care conglăsuia pe atunci şi fostul Mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepot al arhiepiscopului Bulgariei, care însă şi el după mai mulţi ani a fost reprimit în Biserică, după ce s-a lepădat de unii ca aceia şi s-a alăturat celor drept cugetători anatematizând cele dogmatizate şi grăite de el odinioară cu răutate şi fără evlavie):
-Cei ce nu primesc cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, după diferitele moduri în care l-au explicat Sfinţii Părinţi – unii zicând că aceasta s-a zis după dumnezeirea (Lui) cu referire la aspectul cauzat al naşterii Sale din Tatăl, alţii că după proprietăţile naturale ale trupului celui asumat de El şi enipostaziat în dumnezeirea Lui, adică cu referire la (însuşirile acestuia de) creat, circumscris, muritor şi celelalte afecte naturale şi ireproşabile din pricina cărora Domnul putea zice că Tatăl este mai mare decât El însuşi -, şi zic că acest cuvânt trebuie înţeles (ca fiind valabil) doar atunci când, prin pura gândire, trupul (lui Hristos) este cugetat separat de Dumnezeire, ca şi cum n-ar fi unit cu ea, şi care nu iau aici distincţia pur intelectuală, aşa cum a fost ea întrebuinţată de Sfinţii Părinţi, adică (ca valabilă doar) atunci când e vorba de condiţia Lui de rob şi de neştiinţa Lui (umană) – întrucât (Părinţii) nu sufereau că trupul egal şi de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos să fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic că şi proprietăţile naturale care aparţin în mod real trupului Domnului celui enipostaziat în Dumnezeirea Sa şi rămânând (pururea) nedespărţit de ea, trebuie luate după unire ca valabile doar prin simplă gândire, ca unii ce dogmatizează despre cele nesubsistente şi mincinoase acelaşi lucru ca şi despre cele subsistente şi adevărate, să fie Anatema!
-Cele zise cu răutate şi fără evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi anatematizate apoi de el, să fie Anatema!
-Toţi care cugetă astfel de lucrări, să fie Anatema!
-Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie (sau: Cei ce dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie) despre cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” şi nu cugetă nici nu zic(e) că acesta este luat de Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi în mai multe înţelesuri evlavioase, între altele (înţelegându-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, şi enipostaziat în Dumnezeirea Lui, fără amestecare, având păstrate şi după unirea nedespărţită însuşirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatăl mai mare decât Sine, şi rămânând în acelaşi timp împreună-închinat şi împreună-mărit întru o singură închinare ca unul egal cu Dumnezeu (homotheos) şi de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi Prea Sfântul Duh; şi care susţin(e) dimpotrivă că nu se cade a înţelege acest cuvânt (ca valabil) atunci când Domnul este conceput ca ipostas unic având cele două firi unite, ci doar atunci când, prin gândire, trupul Lui este considerat separat de Dumnezeire şi socotit în mod abstract ca al oricărui om, şi aceasta în vreme ce marele în teologie (Ioan) Damaschin învaţă că distincţia pur intelectuală se aplică atunci când despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturală a Lui, doar spre a indica condiţia Lui de rob sau neştiinţa Lui (umană), şi care nu vrea (vor) deci să urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, care au dogmatizat în mod corect şi evlavios despre cele două firi unite în mod neamestecat în Hristos, şi au învăţat Biserica lui Hristos dreapta credinţă (ortodoxia), ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel în diferite erezii, să fie Anatema!
-Toţi cei ce cugetă în acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi sunt afectaţi şi întristaţi pentru depunerea lui, dar nu atât din iubire compătimitoare, ci pentru că sunt împreună înşelaţi prin impietatea lui, să fie Anatema!
-Prea ignorantul pseudomonah şi în deşert luptător Ioan Eirenikos şi scrierile alcătuite de el împotriva dreptei credinţe, şi (toţi) cei ce-l îmbrăţişează pe acesta şi sunt de părere şi zic că nu cu referire la umanitatea enipostaziata în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespărţit şi neamestecat, a zis El, că om desăvârşit, cuvântul din sfintele lui Evanghelii: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, ci aceasta s-a zis de către El potrivit umanităţii Lui atunci când aceasta este considerată prin gândire ca dezbrăcată şi cu totul separată de dumnezeirea Lui, ca şi cum n-ar fi unită cu ea şi fiind luată exact ca şi firea noastră (umană) comună, să fie Anatema!
-Cei ce cugetă şi zic că strălucirea (ce s-a făcut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Faţă este, când o lumină oarecare, arătare fără consistenţă, creatură şi fantasmă ce a strălucit doar pentru scurtă vreme stingându-se apoi într-o clipită, când însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ca unii care, aderând la aceste contradictorii şi imposibile susţineri, se arată nebuni de nebunia lui Arie, care tăia pe Unul Dumnezeu şi unica Dumnezeire în creată şi necreată, şi se pun de acord cu nelegiuita împietate a Masalienilor, care zic că fiinţa dumnezeiască e vizibilă, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că aceea preadumnezeiasca lumină nu este nici creatură, nici fiinţa lui Dumnezeu, ci har, strălucire şi energie naturală necreată, emanând pururea şi fără separaţie din însăşi fiinţa dumnezeiască, să fie Anatema!
-Toţi ereticii să fie Anatema!
-Sinedriul, cel ce s-a aprins cu mânie împotriva cinstitelor icoane, să fie Anatema!
-Cei ce iau zicerile dumnezeieştii Scripturi împotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi ale Sfinţilor Lui, să fie Anatema!
-Cei ce sunt în comuniune cu bună ştiinţă cu cei ce ocărăsc şi necinstesc sfintele icoane, să fie Anatema!
-Cei ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei să fie Anatema!
-Cei ce zic că un altul, afară de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din rătăcirea idolatră, să fie Anatema!
-Cei ce cutează să zică că (prin icoane) Biserica sobornicească a acceptat idoli, ca unii ce răstoarnă taina (întrupării) şi astfel însăşi credinţa creştină, să fie Anatema!
-Dacă cineva ia apărarea unui adept al ereziei detractorilor creştinilor, fie el în viaţă, fie mort în aceasta, să fie Anatema!
-Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris în icoană după umanitate, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că Dumnezeu nu are nici o energie naturală ci numai fiinţă, şi socotesc că fiinţa dumnezeiască şi energia (lucrarea) dumnezeiască sunt identice şi absolut indistincte, şi gândesc că nu există nici o diferenţă între ele cu privire la ceva, ci aceeaşi realitate se zice la ei când fiinţă, când lucrare, ca unii ce suprimă fără judecată însăşi fiinţa dumnezeiască împingând-o în nefiinţă – căci dascălii Bisericii vorbesc în termeni precişi ca numai nefiinţa este lipsită de energie -, şi care mai sunt bolnavi şi de cele ale lui Sabelie, cutezând a înnoi acum cu privire la fiinţă şi lucrarea dumnezeiască vechea contradicţie, confuzie şi amestecare a aceluia în ce priveşte cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionându-le în mod asemănător şi pe acestea (adică fiinţa şi lucrarea) în mod neevlavios, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că în Dumnezeu există atât fiinţa cât şi energia naturală a acesteia, după cum au limpezit cei mai mulţi dintre sfinţi, dar în mod lămurit mai cu seama cei de la sfântul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a întrunit în întregime în chestiunea referitoare la cele două energii şi voinţi, dumnezeiască şi omenească, ale lui Hristos, şi care nici nu vor să înţeleagă că aşa cum între fiinţa şi energia dumnezeiască există o unire neamestecată, tot aşa există între ele şi o diferenţă în unele privinţe, dar care nu crează între ele interval sau distanţă, mai cu seama în ce priveşte însuşirile de cauză şi cauzat, neparticipabil şi participabil, primele revenind fiinţei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care proferează în mod neevlavios unele ca acestea, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri este creată, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că prin aceasta (distincţie) se face o anumită compoziţie în Dumnezeu, şi nu cred învăţăturii Sfinţilor care învaţă că de la cele ale firii nu se face în fire nici o compoziţie, şi deci ne defăimează nu numai pe noi ci şi pe toţi Sfinţii care învaţă în termeni precişi şi multe rânduri simplitatea şi necompoziţia în Dumnezeu, cât şi diferenţa fiinţei şi energiei dumnezeieşti, şi că această diferenţă nu deteriorează cu nimic şi de fel simplitatea dumnezeiască – căci n-ar fi putut întreprinde (Părinţii) a teologhisi astfel împotriva lor înşişi -; deci, cei ce grăiesc aceste lucruri deşarte şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreună cu această diferenţă vrednică de cele divine se conservă în mod frumos şi simplitatea divină, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinţa dumnezeiască şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că acesta se atribuie nu mai puţin şi energiei dumnezeieşti, şi astfel, când cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteşte în multe feluri unica Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, atât fiinţa cât şi energia lor, precum ne-au învăţat dumnezeieştii noştri iniţiatori în sfintele taine, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că fiinţa dumnezeiască este participabilă, ca unii ce nu se ruşinează a introduce în Biserica noastra nelegiuita neevlavie a Masalienilor care au fost bolnavi de această părere în vechime, şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că fiinţa dumnezeiască este absolut incomprehensibila şi neparticipabilă, dar harul şi energia dumnezeiască sunt participabile, să fie Anatema!
-Toate neevlavioasele lor tratate şi înscrieri, să fie Anatema!
-Lui Andronic Paleologul, slăvitul şi fericitul nostru împărat, care a reunit primul Sinod (iulie 1341) împotriva lui Varlaam, prezidând în mod nobil Biserica lui Hristos şi acel sfânt Sinod prin fapte, cuvinte şi admirabile discursuri pronunţate cu propria sa gură, întărind dogmele evanghelice şi apostolice, şi depunând şi dezvăluind public pe mai suszisul Varlaam dimpreună cu ereziile şi scrierile lui şi cu glasurile lui deşarte împotriva credinţei noastre, ca unuia care în mijlocul acestor sfinte lupte şi isprăvi pentru dreapta credinţă a schimbat (la numai câteva zile mai apoi) în mod fericit viaţa aceasta trecând la viaţa cea bună şi fericită, Veşnica lui pomenire!
-Lui Grigorie, preasfinţitul mitropolit al Tesalonicului, care în Sinodul cel din Marea Biserică a depus pe Varlaam şi Akindynos, conducătorii şi născocitorii noilor erezii, împreună cu perversa asociaţie din jurul lor, care au cutezat să numească creatură energia şi puterea naturală şi inseparabilă a lui Dumnezeu, şi simplu-zis toate proprietăţile naturale ale Sfintei Treimi, ca şi lumina neapropiată care a strălucit din Hristos pe munte, întreprinzând să introducă cu răutate în Biserica lui Hristos o dumnezeire creată. Ideile platonice, şi acele mituri elenice; care a luptat cu înţelepciune şi curaj pentru Biserica obştească a lui Hristos şi pentru dogmele cele adevărate şi infailibile ale ei despre Dumnezeire în scrieri, în discursuri şi în discuţii proclamând neîncetat o unică Dumnezeire şi un Dumnezeu triipostatic, cu energie şi voinţă, atotputernic şi necreat întru toate cele ale sale, potrivit Dumnezeieştilor Scripturi şi a teologilor şi exegeţilor (din vechime), adica (urmând) lui Atanasie şi Vasile, Grigorie,
Ioan şi Grigorie, şi de asemenea lui Chiril şi înţeleptului Maxim, (lui Ioan) oracolului dumnezeiesc celui din Damasc, ca şi (tuturor) celorlalţi Părinţi şi Dascăli ai Bisericii lui Hristos, arătându-se prin cuvinte şi fapte a fi părtaşul şi tovarăşul, ecoul, emulul şi aliatul tuturor acestora, Veşnica lui pomenire!
-Tuturor celor ce au luptat pentru Ortodoxie împreună cu slăvitul şi fericitul nostru împărat (Andronic) şi după el, şi au susţinut cu vitejie Biserica lui Hristos în cuvinte şi discuţii, scrieri şi învăţături, cuvânt şi faptă, combătând şi dezvăluind împreună perversele şi cele cu multe înfăţişări erezii ale lui Varlaam şi Akindynos şi pe cei ce cugetau la fel cu aceştia, şi care au proclamat cu strălucire dogmele apostolice şi patristice ale dreptei credinţe fiind pentru acestea calomniaţi, defăimaţi şi ocărâţi de oameni rău famaţi dimpreună cu Sfinţii teologi şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi Dascăli ai noştri, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc Un Dumnezeu triipostatic atotputernic şi necreat nu numai după fiinţă şi ipostasuri, ci şi după energie, şi zic că dumnezeiasca energie iradiază în mod nedespărţit din dumnezeiasca fiinţă, indicând prin „iradiază” distincţia negrăită, iar prin „în mod nedespărţit” unirea lor mai presus de fire, după cum a proclamat şi Sfântul Sinod al VI-lea Ecumenic, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că Dumnezeu aşa cum este necreat şi fără de început după fiinţă este tot aşa şi după energie – luând aici expresia „fără de început” (anarchos) cu referire la timp (nu la principiu) – şi zic că după fiinţa sa dumnezeiască Dumnezeu este cu totul neparticipabil şi incomprehensibil, dar pentru cei vrednici este participabil după energia sa dumnezeiască şi îndumnezeitoare, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că lumina ce a strălucit pe munte la Schimbarea la Faţă a Domnului este lumina neapropiată, lumină infinită şi revărsare neînţeleasă a dumnezeieştii splendori, slavă negrăită, slavă supremă a dumnezeirii, slavă primordială şi atemporală a Fiului, împărăţie a lui Dumnezeu, frumuseţe adevărată şi vrednică de iubire în jurul firii celei dumnezeieşti şi fericite, slavă naturală a lui Dumnezeu, şi Dumnezeire a Tatălui şi a Duhului strălucind în Fiul cel Unul Născut, aşa cum au grăit dumnezeieşti şi de Dumnezeu purtători Părinţii noştri Atanasie şi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostom şi Ioan Damaschin, drept pentru care slăvesc această preadumnezeiască lumină ca necreată, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce slăvesc lumina Schimbării la Faţă a Domnului ca necreată pentru motivele cele mai înainte zise, şi totuşi nu zic că aceasta este fiinţa cea mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu – întrucât aceea rămâne cu totul nevăzută şi neparticipabilă, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. l, 18), adică aşa cum este El în firea Lui, zic teologii – ci o numesc mai degrabă slava naturală a fiinţei celei mai presus de fiinţă iradiind în mod nedespărţit din aceea, şi arată celor curăţiţi cu mintea pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, slava cu care Domnul şi Dumnezeul nostru va veni la a doua şi înfricoşătoarea Venire să judece viii şi morţii, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
Întru mulţi ani împăraţilor! Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împarate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!
Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:Veşnica lor pomenire!
Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Christofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:Veşnica lor pomenire!
Evdochia şi Teofana, Teodora şi Elena, Teofana şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:Veşnica lor pomenire!
Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:Veşnica lor pomenire!
Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie, Nicolae şi Eftimie, Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie, Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustatie, patriarhii ortodocşi:Veşnica lor pomenire!

Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate de Dumnezeu până la sfârsit,cu mila şi cu îndurarile Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preaslăvitei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

Reflectiile unei maimute jignite

2011-02-23T15:48:00.003+02:00

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,

A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!

Tot circula o vorba, deloc adevarata

Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!

Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste

Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste!

Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?

Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi?

Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii?

Insemne sataniste, otravuri, smecherii?

Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa,

Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa?

Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim,

E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Iar omul otraveste, în fiecare zi,

Paduri, câmpii, si ape, si zarile-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiti,

Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi!

Cine-a vazut în hoarda la noi bolnavi mintali,

Drogati, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasa,

Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa..

Cât am batut eu jungla, scuzati, n-am observat

În obstea maimuteasca vreun cocotier privat.

Urmând calea cea buna si, evident, corecta,

Adolescentii nostri parintii si-i respecta.

În ierarhia noastra, cum e firesc si drept,

Devine sef acela viteaz, agil, destept,

Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca,

De rele si primejdii turma sa si-o fereasca..

Adesea seful nostru îsi risca mândra blana,

Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.

Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt,

Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt,

Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni dupa putere si dupa bunastare!

De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei,

Conteaza doar averea si înmultirea ei.

Nu veti vedea vreodata, cât soarele si luna,

O minte de maimuta dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamna minciuna, intrigi, ura

Sunt legi de referinta, a doua lui natura.

Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,

N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator...

Si iata înc-un lucru din lumea mea, frumos:

La noi nu se întâmpla razboi religios,

Nici sfinte inchizitii, nici libertati în lanturi,

Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,

Nici ordine mondiala, si nici nationalism,

Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism...

E-adevarat ca omul, acest biped gunoi,

Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi!

merci Leo

Ardealul plânge, Cerul îşi ia înapoi Slujitorul neîntrecut!

2011-02-03T14:06:00.007+02:00

In inima Ardealului, mii de oameni plâng azi cu durere despărţirea de ÎPS Bartolomeu Anania.
Ierarhi, preoţi, oficialităţi, credincioşi din tot Ardealul şi din multe părţi ale ţării, sunt împreună la Cluj adunaţi de o durere dar şi de o nădejde, arătând ceea ce Înaltul Bartolomeu a învăţat cu atâta ardoare şi foc: dragostea faţă de Dumnezeu, de înaintaşi şi de neam.
Nu vom uita niciodată cuvântările, faptele, şi atitudinea ÎPS Bartolomeu în viaţa Bisericii şi a neamului în toate aspectele ei.
Felul sincer, direct şi ferm în care descoperea ascultătorilor sensuri nebănuite ale Evangheliei Mântuitorului, stilul inedit, dicţia, cultura şi puterea de a transmite atât de frumos şi adevărat credinţa ortodoxă, nu vor fi uitate niciodată.
Viaţa plină de suferinţă dar şi de împliniri a închinat-o Bisericii şi lui Hristos, azi Biserica îi înmormânteză trupul iar Hristos îl primeşte în Rai cu sufletul. Se naşte azi în Cer, lăsând cetatea trecătoare cu toată tulburarea ei.
"Moartea nu există" spunea din cea mai pură credinţă şi convingere Mitropolitul Bartolomeu, iar azi miile de oameni il petrec din moarte la viaţă aşa cum s-a luptat să arate şi să amintească poporului său adevărul unic şi esenţial al vieţii că " Hristos a înviat!!! "
Veşnică să-i fie pomenirea! Hristos să-i dăruiască bucuria şi liniştea iubirii Sale nemărginite!
Despărţirea de cei dragi , pe care îi preţuim oricum este temporară de aceea nu suntem fără nădejde ci cu credinţă în Hristos, nădăjduim în bucuria reunirii şi revederii cu toţi ai noştri mai ales cu slujitorii bineplăcuţi ai Săi.
Personal îmi vine în minte acea vorbă care spune că " un om mare stie nu numai cum să trăiască ci şi cum să moară", aşteptăm citirea testamentului Înaltului care se spune că este este o adevărată operă literară si de suflet .

Sfintii Trei Ierarhi

2011-01-30T01:47:00.003+02:00

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur

Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.

Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.

Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.

Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.

Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.

Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.

Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.

In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.

In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.

Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.

Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.

Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.

Gianna Jessen, supravieţuitoarea avortului | Abortion Survivor Gianna Je...

2011-01-28T13:24:00.000+02:00

Romania sinucigaşă

2011-01-28T13:00:00.000+02:00

”Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii. (21.330.519, spune statistica)

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

Cartea poate fi descărcată, prin bunăvoinţa autorilor, de aici.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.”

(Cultura vieții – 27/01/2011)

La ceas de tihna

2011-01-27T00:40:00.002+02:00

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

Hristos se naste! Măriţi-l!

2010-12-22T10:00:00.005+02:00

"De Hristos nu se năştea, lumea a iadului era..." zice o veche colindă românească. Într-adevăr, Naşterea Mântuitorului a adus întregii omeniri a doua şansă, omul are iar posibilitatea îndumnezeirii şi a mântuirii în , prin şi cu Hristos- Dumnezeul întrupat. Hristos se coboară din Cer ca pe omul pământesc, prins în prea multe hăţişuri ale răului şi ale păcatelor, să-l ridice iarăşi la Cer.
Din nefericire, azi oamenii deşi mulţi sunt creştini, pecetluiţi cu Duhul cel Sfânt al lui Hristos, işi irosesc, îşi refuză singuri această şansă de fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu, uitând că El Însuşi nu numai că a venit în lume, ne-a învăţat calea spre El dar a suferit şi murit, în locul nostru. Esenţa şi rostul Întrupării lui Hristos ni se dezvăluie într-o întâmplare din viaţa unui Sfânt erudit din primele veacuri creştine:
Ni se istoriseşte că Fericitul Ieronim pustnicea într-o chilie aproape de peştera din Betleem. Se ruga lui Dumnezeu, se nevoia şi traducea Sfânta Scriptură din greacă în latină. La un moment dat avu o vedenie: Pruncul Mântuitor era în ieslea sfântă. Maica Domnului şi Dreptul Iosif Îl privegheau. Păstorii şi Magii Îi aduceau daruri. Îngerii Îl proslăveau. Şi Domnul le surâdea tuturor. Ieronim, sărac lipit pământului, se simţea neputincios şi-i spuse Domnului: „Doamne toţi te copleşesc cu daruri. Dar eu, nevrednicul Ieronim, ce să-ţi dau? Al Tău este cerul şi pământul. Ce am eu şi nu ai Tu?“ Iar Domnul îi răspunde: „Ai şi tu Ieronime ceva ce nu am Eu. Tu ai păcate, iar Eu nu. Dă-mi păcatele tale!“.
Să luăm aminte! Iată ce ne dăruieşte Hristos si ce ne poate da lumea! Să nu uităm ca la masa de Crăciun să-i facem loc lui Iisus pentru că fără El nu ar mai fi Crăciun, El e motivul adevărat al bucuriei noastre. Nu vom fi cu adevărat mai buni, mai blânzi mai omenoşi prin noi înşine fără de Hristos, fiindcă orice lucru bun, tot binele vine doar de la El.
Cu tristeţe vedem cum în preajma acestui mare praznic, oamenii aleargă să-şi umple casele cu toate bunătăţile, cu brazi frumos împodobiţi, dar uită să-şi împodobească darul lor cel mai de preţ: sufletul şi viaţa cu Hristos.
Crăciunul vesteşte venirea mîntuirii noastre, nu moşul cu sacul plin, nu cadourile scumpe şi bucatele care nu umplu mesele; sunt şi acestea cu rostul lor doar că au ajuns aceste obiceiuri să umbrească, pe alocuri să înlocuiască adevărata bucurie a Crăciunului care e Naşterea din Preacurata Fecioară Maria a pruncului Iisus. Acum e momentul să cântăm împreună cu îngerii:
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire"

Din minunile Sfântului Apostol Andrei

2010-11-30T00:29:00.002+02:00

"....după acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi, unde se povesteşte în nişte cuvîntări vechi, cum că ar fi venit şi Sfîntul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată pînă în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi învăţau poporul.

Încă şi o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, avînd închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate şi pînă în ziua de astăzi întru slava lui Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în vremea cît au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.

Dar şi altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vînzătorului Iuda, şi el se întîmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrînd să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.

Deci mergînd Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dînsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încît numai cu chipul şi cu faţa se vedeau că nu sînt fiare.

Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunîndu-se toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu nemilostivire, îl tîrau de picioare, alţii îl trăgeau de mîini şi-l tăvăleau prin ţărînă. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmînd lui Hristos, dascălul său.

Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătîndu-i-se lui şi dîndu-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai aceasta, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mîncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvîntîndu-l pe dînsul, învăţîndu-l şi îndemnîndu-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavînd nici măcar un semn de răni, încît ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurîndu-se.

Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunîndu-se de răbdarea sfîntului, cea mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfîntului Apostol, cerînd iertare. După aceea, sfîntul, învăţîndu-i pe dînşii cuvîntul adevărului şi botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, i-a făcut pe dînşii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut sfîntul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.

O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înştiinţîndu-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcîndu-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrînd să atragă şi pe popor spre mai multă credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi din sinopeni cu Sfîntul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi vrednic cu adevărat de turma lui, s-a dus a doua oară în cetatea Amisonului şi de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda."

La mulţi ani Ionu!

2010-04-15T20:49:00.003+03:00

Azi a venit rândul lui Ionuţ!
Cu prilejul implinirii celor 6 anişori, tata, mama, Cristina- sora ta, toată familia şi prietenii
îţi urează " la mulţi ani"
Dumnezeu să ţi dea bună creştere, sănătate, bucurie şi înţelepciune!

....cu dragoste, Tata

Danion şi ispitele "zeiţei morţii"

2010-04-14T12:05:00.004+03:00

Fiecare crestin care merge la slujbele PS Sofronie se face vinovat in fata lui Dumnezeu, ca in loc sa se separe de el, dupa cum ne invata Traditia, merge in continuare acolo”.
Nu pot spune ca nu il admir pe Danion sau ca nu il respect, aş minţi!
Conferinţa lui de la Oradea însă, m-a şocat! Nu am fost şocat de curajul lui de a veni tocmai la Oradea şi să vorbească împotriva P. S. Sofronie-era de aşteptat- ci m-a şocat afirmaţia lui de mai sus şi cea în care spune că Euharistia de la Oradea şi Timişoara sunt "întinate".
Discuţiile de la Huta cu Părintele Eftimie, care dealtfel a căutat să-l domolească, m-au convins că Danion e într-o grea încercare.
Cînd însă la conferinţă, Danion da sugestia, prin anumite exemple, ca oamenii credinciosi din eparhia Oradiei ar trebui nici sa nu mai mearga la biserică, m-am întristat pentru Danion şi mi-am zis " uite cum "zeiţa morţii" revendică biruinţa Împăratului vieţii" . Mă rog şi acum ca să nu fie aşa!
E una greşala P. S. Sofronie, care din cîte ştiu e singulară, faţă de cea a Mitrop. Corneanu care şi azi crede în corectitudinea actiunilor sale, în perspectiva mea mult mai grave decît aceea a P. S. Sofronie. Dar asta e o altă temă!
Din cîte ştim P. S. Sofronie nu e considerat eretic, nici chiar Mitrop.Corneanu şi sunt în comuniune cu B.O.R. şi implicit cu toată Biserica Ortodoxă.
Atunci, dacă Tainele nu sunt valabile aici, e logic ca ele, în virtutea acestei comuniuni sinodale , liturgice, dogmatice şi plenare a acestor Eparhii cu întreaga Biserică să fie "intinate" în întreaga B.O.R.
Dealtfel , după afirmaţiile lui Danion, toată B.O.R. a pierdut harul prin adoptarea calendarului nou. Şi atunci cum ne mai mântuim?
Oare ce au simţit ascultătorii săi în acel moment în care, Danion, le-a tăiat dreptul la comuniunea cu Hristos şi implicit posibilitatea mântuirii în Biserica lor străbună?

În toate aceste afirmaţii care conţin doar jumătăţi de adevăr şi din acestea rastălmacite sau interpretate, subiectiv, grav este că Danion sugerează ascultătorilor săi, ruperea de Biserică, intrarea în cine stie ce schisme prin anumite "repere" pe care le dă.
Excesul său de zel, mai ales în aceste părţi de ţară unde lucrurile sunt aşa de tulburi , nu a fost de bun augur, credincioşii devenind sceptici în privinţa multor lucruri privind viaţa Bisericii şi în ultimă instanţă a mântuirii. Este una mărturisirea adevărului, cum Danion a facut-o admirabil până acum mai ales în privinţa Sfinţilor Închisorilor, dar e cu totul altceva zelul extremist în care a căzut în problema calendarului, una care nu cred că ne determină veşnicia.
Dacă mai adăugăm şi jignirile aduse la adresa Părinţilor Arsenie Boca, Ilie Cleopa şi Ioanichie Moroi, considerraţi cuvioşi de poporul credincios, nu putem decât să ne rugăm pentru Danion, ca Dumnezeu să-l lumineze . Danioane, tu unde te împărtăşeşti?

Vasile Militaru - Hristos a inviat!

2010-04-03T14:26:00.005+03:00

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

Preasfinţitul Ioan Mihălţan- 2 ani de veşnicie

2010-03-17T14:17:00.003+02:00

La împlinirea a 2 ani de la trecerea în veşnicie a vrednicului nostru episcop Ioan, redau aici cuvintele omagiale semnate de Dl. Stelian Gomboş:

"Anul acesta, la data de 17 martie anul 2010, se implinesc doi ani de cand ne facem partasi la nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unui mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata si apologet al dreptei credinte crestine – Episcopul Ioan Mihaltan al Oradiei, Bihorului si Salajului, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a suferintei, vreme de mai multi ani!… De aceea, pentru noi, din acest moment vom comemora totdeauna, acest eveniment inchinat blandului logofat spiritual al Oradiei sfarsitului de secol XX si inceput de secol XXI – care a pastorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a tarii” intre anii 1990 – 1992, ca arhiereu vicar si intre anii 1992 – 2007, ca episcop eparhiot!...

Drept urmare, in iuresul zilei si in vartejul timpului mi-am adus aminte, pentru cateva momente, de Preasfintitul Parintele nostru Episcop Ioan a carui plecare o regretam foarte mult si astazi!... De ce acest lucru, pentru ca ii regretam calitatile sale, personalitatea sa remarcabila, abilitatile sale foarte competente in disciplina teologica si in cea pastoral – misionara, pe care ni le-a cultivat si noua in orice prilej cu atata daruire si abnegatie!... El este si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul teologului si a omului de cultura cu deschidere spre universal, spre consistenta si acrivie stiintifica, transmisa noua cu foarte multa acuitate si exactitate!... Cu vaste si avizate cunostinte in cele mai diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Episcop Ioan inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, mult discernamant si foarte multa blandete, noblete si cumintenie sufleteasca!... Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat si probabil, si invidiat!... El, Arhipastorul, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti!... De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti si calugari, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat!...

Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor personalitati culturale, profesori si ierarhi, indrumator a multor studenti si doctoranzi, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe organisme academice de specialitate din tara, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit!... A fost o prohodire a unui distins ierarh si slujitor al Bisericii la care am participat, si care m-a impresionat profund datorita atmosferei de reculegere, decentei si sobrietatii in care s-a desfasurat, si la care au participat multi ierarhi ai bisericii noastre, fosti studenti ai prea sfintiei sale, precum si foarte multi preoti si calugari!...

Cuprins fiind de emotie, respect si recunostinta m-am tot gandit, pret de mai multe zile cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de prea sfintia sa, acum, la nasterea sa in viata cea cereasca, avand aici, optzeci si doi de ani de viata pamanteasca, traiti in spiritul bunei noastre intelepciuni si cumintenii traditionale si autentice a poporului nostru romanesc!...

Constat, cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, putina vreme adica de, doar optsprezece ani, de cand a fost slujitorul si arhipastorul nostru duhovnicesc, a preotilor si a credinciosilor care vietuiesc in cuprinsul celor doua judete – Bihor si Salaj - ce au apartinut acestei eparhii!...

In viziunea, in mintea si in inima mea personalitatea prea sfintiei sale s-a conturat si s-a identificat prin cateva trasaturi si calitati distincte: - si anume, in primul rand prin maturitatea si bogata experienta sau intelepciune pastorala si duhovniceasca, prin atasamentul fata de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul sau de a fi foarte firesc si mai putin sofisticat sau complicat; dupa aceea prin tenacitatea si perseverenta, prin dispozitia pe care o avea spre intensificarea eforturilor in vederea rezolvarii unei probleme, atunci cand situatia o cere; prin cultura teologica si nu numai cu care sunteti inzestrati datorita muncii si tenacitatii prea sfintiei sale – deoarece a fost un autodidact innascut si foarte consecvent cu el insusi de-a lungul intregii sale vieti; prin luciditatea si spiritul critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma prin spiritul de disciplina, in primul rand cu propria lui persoana, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte concis, coerent dar si consistent in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii!... De asemenea, mai avea si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun care iti inspira foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile eterne ale spiritualitatii noastre romanesti si ortodoxe!...

Cugetand la activitatea si la personalitatea prea sfintiei sale, care este foarte bine conturata si cat se poate de autentica si de fireasca, ma gandesc la darul omului providential cu care l-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfintia sa l-a cinstit si l-a slujit cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia!...

M-as bucura sa stiu, ca atat contemporanii cat si posteritatea ii vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce a facut, pentru ceea ce a fost si insemnat (sau ar trebui sa insemne) in constiinta si in memoria noastra colectiva, care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefacatorii si inaintasii nostri, dar incerc totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele sau va fi pronuntat cu veneratie si respect pentru tot binele pe care l-a facut atator oameni si care fapte sunt consemnate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aiba parte!...

Asadar, sunt incredintat, ca sunt foarte multi oameni de rand, credinciosi si slujitori ai Bisericii noastre stramosesti, care se roaga Bunului Dumnezeu, sa-l ierte, sa-l odihneasca si sa-i rasplateasca pentru faptul ca i-a facut pe ei ori pe copiii lor oameni cu scoala teologica inalta, incheiata, si pe care, apoi i-a hirotonit preoti si diaconi, dupa care i-a instalat in parohiile incredintate lor spre pastorirea turmei celei cuvantatoare, spre Slava lui Dumnezeu – Pastorul cel Bun si Arhiereul cel Vesnic; apoi a tarnosit si binecuvantat atat de multe biserici si lacasuri de inchinare – fapt care nu poate fi uitat in istoria acestor locuri - marcate de prezenta si activitatea prea sfintiei sale atat de prodigioasa, care s-a desfasurat pe parcursul atator ani; rugaciuni carora ma alatur si eu, avandu-l permanent in cinstirea si pretuirea mea!..." şi a noastra a tuturor bihorenilor dreptcredincioşi cărora ne - a fost păstor

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos –Consilier la
Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.

La mulţi ani Cristina!!!

2010-02-25T12:58:00.006+02:00

Azi, scumpa mea fetiţă împlineşte 7 ani! Mă rog lui Dumnezeu să-i dăruiască bună creştere, sănătate, dragoste, bunătate şi înţelepciune!

LA MULŢI ANI SCUMPA NOASTRĂ!

-cu dragoste: Tata, Mama, fratele tău Ionuţ şi toţi ceilalţi !!!

" ...să nu osândesc pe fratele meu"- update

2010-02-13T17:48:00.005+02:00

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Ce mare dar de la Dumnezeu, este acela de a-ţi vedea păcatele! De aici porneşte neosândirea celorlalţi. De aici şi dragostea şi iertarea.

Nu ai cum să osândeşti, să judeci pe altul atunci când Dumnezeu îţi dă cunoştinţa reală a păcatelor tale. Această putere Sfinţii au considerat-o mai mare decât aceea de a învia morţii.

Vederea păcatelor şi a răului din mine, trezeşte smerenia mântuitoare, alungă trufia şi lenevia din viaţă. Ce mare rugăciune a Sfântului Efrem:" dăruieşte- mi ca să-mi văd greşelile mele şi sa nu osândesc pe fratele meu"- e rugăciunea smerită prin definiţie.

Să mă ierte fratele meu pentru osândirea plină de mânie, de durere pentru că nu sunt decât un om neputincios uneori şi mult prea orb câteodată.

Să nu uite fratele meu că posibilităţile iubirii cu care suntem dăruiţi, sunt ca şi ale Duhului Sfânt: infinite şi că ea -dragostea- "toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade nicidată! " Trebuie căutată şi luptat pentru ea! Ea deja ne-a căutat şi deja a murit pentru noi, a înviat pentru noi si deja e cu noi.

2009-12-24T17:11:00.003+02:00

"Hristos se naste slaviti-L, Hristos din Ceruri, intâmpinati-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă, cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudati-L popoare că s-a preamărit! "

Maicile de la Diaconesti- Colind- de Radu Gyr

2009-12-23T02:32:00.002+02:00

corul maicilor diaconesti - colind

Superb, SA NU UITAM!

Colind pentru detinuti

2009-12-23T02:28:00.001+02:00

Colind pentru detinuti
Asculta mai multe audio Muzica

După 20 de ani....

2009-12-18T00:11:00.003+02:00

Aveam 9 ani în decembrie 1989, tata era miliţian şi mi- am petrecut la bunici revoluţia.
La 9 ani nu aveam cum să realizez insemnătatea evenimentelor care se succedau în acele zile sângeroase de decembrie, decât poate, din gravitatea cu care bunicu mă chema seara de la joacă " ameninţându-mă" că mă va da pe mâna " teroriştilor".
Multă vreme după acel decembrie, am înţeles importanţa acelor zile, care mie personal mi au adus o libertate mult peste ceea ce îmi imaginasem vreodată.
Închin o rugăciune şi o veşnică pomenire tinerilor eroi din Timişoara, din Bucureşti, Sibiu(sunt primele în minte) şi celelalte oraşe în care sângele românilor a curs pentru libertatea şi demnitatea generaţiilor de azi şi de mâine.
Din păcate cred eu că, demnitatea am pierdut-o atunci când am lăsat ca sângele eroilor să se verse în zadar, când în inerţia unei iluzorii democraţii am pus în fruntea ţării pe urmaşii călăilor noştri şi îi menţinem acolo şi după 20 de ani...poate că este o pedeapsă dumnzeiască peste acest popor ţintuit de durere; pedeapsă pentru uciderea în ziua de Crăciun a ceauşiştilor- un spectacol TV la care poporul român însetat de răzbunare , a privit şi a subscris fără remuşcare şi pe alocuri cu plăcerea de a plăti răul cu rău.
De 20 de ani vremurile sunt tulburi, libertatea scump câştigată, şchioapătă; viitorul e rezervat unor crize şi mai mari în toate planurile vieţii.
În tumultul şi vuietul lumii, în amestecul şi nivelarea conştiinţelor oamenilor, nu ştiu în ce măsură, românii vor şti să se oprească şi să descopere ce înseamnă adevărata libertate.
A căzut comunismul, dar artizanii lui, au pregătit lumii ceva mai diabolic ceva care va desfiinţa mai rău chipul divin din noi.
Îmi vin în minte dându-mi fiori, cuvintele profetice ale lui Ioan Ianolide: " din punct de vedere antihristic, comunismul ateu şi-a îndeplinit misiunea şi nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forţe apocaliptice"
Doamne odihneşte cu sfinţii Tăi, sufletele celor ce au pierit iar pentru neamul acesta şi ne dă nouă puterea de a NU UITA!

Ioane ai MARE dreptate!

2009-12-07T18:44:00.003+02:00

Ioan de la Chiuieşti scrie în:

Calul troian

" Faptul ca acum cateva luni, Sorin Ovidiu Vantu parasea tabara pro-Basescu si imbratiseaza cauza ta, trebuia sa-ti dea de gandit. Faptul ca vine Cozmin Gusa si ti se alatura, si mai si deschide o firma de consultanta cu SOV trebuia sa iti sune un clopotel. Iar cand mai sunt 3 zile si te suna Vantu sa te cheme la el, atunci trebuia sa vezi clar plasa care ti se intinde! Desi Geoana nu avea voie sa faca nici un pas fara bilet de voie de la Hrebenciuc(care bineinteles ca nu i l-ar fi acordat), acesta a plecat sa se intalneasca cu "mogulul" in miez de noapte doar cu stirea lui Cozmin Gusa. Scenariul a decurs conform planului lui Basescu. Calul troian a fost activat. Deznodamantul il stiti! "

Vorbele de mai sus nu sunt fără noimă. Cine a urmărit laitmotivele prezente permanent în cele două tabere, a observat că:

Băsescu a fredonat "hitul" cu mogulii care ne-a întărâtat pe mulţi care deja eram saturaţi de clica PSD- istă din spatele lui Geoană.

Geoană ştia desigur de relaţiile anterioare dintre Băsescu şi SOV şi trebuia să stea cuminte.De Guşă, no comment,Ioane ai zis-o tu!
Geoană & Co. au fluierat, pe toată durata campaniei, "insuccesele" băsesciene, filmul cu copilul, şi toată presa moguliană a tunat contra lui, victimizându-l în ochii multora. Restul e ....!

2.000.000 de Kilometri în căutarea adevărului

2009-12-05T20:44:00.006+02:00

"Cel mai fericit om din Europa"

"Marcat de o copilarie zbuciumata, lipsita de dragoste si plina de abuzuri, Klaus Kenneth, exclus de societate, porneste in cautarea dragostei si adevarului, pe un drum primejdios, presarat cu dezamagiri. Cautarea sa, pecetluita de ura si moarte, il poarta vreme de 12 ani prin toata lumea, si catre marile religii ale lumii, precum hinduismul, buddhismul sau islamul. Dar niciuna dintre ele, dupa cum nici ateismul, ocultismul, ezoterismul sau drogurile nu ii pot umple golul launtric. Abia intalnirea dramatica cu Dumnezeul cel Necunoscut, intr-o situatie limita, marcheaza inceputul unei preschimbari a vietii sale, o schimbare neasteptata, care capata un fagas final prin ajungerea "acasa", in Ortodoxie. Toate acestea sunt relatate de autor intr-un mod viu si captivant, fara a ascunde nimic."

Klaus Kenneth a fost şi în România, îmi pare rău ca nu am ştiut de vizita lui în Oradea.
Nu mi-a venit să cred când l-am găsit ieri seară la Trinitas TV. BRAVO TRINITAS! După 20 de minute, soţia m-a întrebat: "Oare de ce nu vorbesc aşa toţi preoţii?"
Şi autorul ne-a răspuns imediat: oamenii de azi nu mai au trăirea în Hristos, il cunosc pe Dumnezeu din cărţi şi din tratate dogmatice, dar nu sunt vii în Hristos, nu mai vor o relaţie vie şi personală cu El.Iar în categoria"oameni", intră şi preoţii. În acest sens ne va zice Hristos: " ieşiţi de la Mine" pentru că noi nu ne străduim să-L cunoaştem prin inimă. Şi ce frumos mai zicea acest om cu adevărat fericit, că nu trebuie să batem mii de kilometri pentru Adevăr ci e de ajuns uneori sa facem drumul de la minte la inimă. Această realitate ne sună mai ales nouă românilor ortodocşi care suntem născuţi sub binecuvântarea dreptei credinţe, nemaifiind nevoie de căutări indelungi ale lui Hristos deoarece , El e deja în noi. Păcat că nu-L vrem!
Urmele dragostei dumnezeieşti ale Păr. Sofronie de la Essex, ale Sf. Siluan se vedeau în chipul acestui om ce l-a întâlnit prin ei, pe Hristos; căci ea, Dragostea nu moare niciodată şi aseară am mai văzut o pildă vie a acestui adevăr!

Mărturisesc că încă nu am citit cartea, am văzut autorul deocamdată!

Jurământul

2009-12-05T11:48:00.003+02:00

Nu am cuvinte prea multe la indemână pentru a exprima dezgustul pe care l-am simţit joi seara, când am văzut iarăşi batjocorită Sfânta Scriptură. Toată lumea a privit cum, cei doi "vrednici" posibili şi actuali conducători ai poporului, au minţit cu neruşinare cu mâna pe Biblie, atunci când li s-a cerut să jure anumite lucruri pe care nu le mai numesc, sunt arhi cunoscute.
Ideea organizatorilor teatrului de joi a fost în sine una nepotrivită şi josnică deoarece fapta arată cât de mult, valorează pentru ei Scriptura. Aşadar, corifeii politici şi intelectuali ai acestei naţii o dau permanennt în bară atunci când caută să se raporteze la valorile sfinte ale acestui neam, poate cine ştie o fac ostentativ pentru a ne arăta dispreţul lor.
Să nu uite însă nici Băse şi nici Geoană că au jurat strâmb!Asta e limpede fără comentarii.
Mai au tupeul să vină de ziua Sântului Ierarh Nicolae să ne ceară votul! Dacă au trecut cu neruşinare peste Scriptură prin minciună, doar ne imaginăm cât de minţiţi suntem noi!
Şi îmi menţin părerea exprimată în faţa enoriaşilor mei, că Dumnezeu nu ne-a dat încă conducători pe seama păcatelor noastre!Nu vreau să-mi imaaginez cum ar fi aceştia

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

2009-12-02T01:18:00.006+02:00

1 Decembrie- Ziua tuturor romanilor! La multi ani Romania!

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

2012- Apocalipsa Hollywoodiană

2009-11-25T21:47:00.004+02:00

Am vazut si eu acest film mult laudat, vizionat atat in Romania cât si in lume, pentru spectacolul de efecte pentru realizare dar mai ales pentru mesajul şi isteria mondială care l-a premers, declanşate de acele "profeţii" mayaşe care ar indica sfârşitul lumii pe data echinocţiului de iarna a anului 2012.

Da, recunosc, o realizare vizuală de apreciat, că doar asta "contează" în cinema- ul de azi efecte vizuale din plin aşadar, suspans.... poveste hollywoodiană tipică, mă refer la firul epic suprapus dezastrului global, dar în cele din urmă... un mesaj globalist- ecumenic deşănţat:

" no matter where you are, no matter what you belive, one day will unite us all"

Scene întregi, şi dialoguri nu fac altceva decât să nivelze oamenii, să le dea acea măsură a egalităţii după standardele omului. Moartea care ameninţă milioane de oameni, nu trezeşte în cazul de faţă pocăinţă sau aducerea aminte de Dumnezeu, ci o acceptare laşă a sorţii, dar cu o "demnitate" trufaşă.
Sfârşitul lumii de fapt, este evitat de cei putred de bogaţi prin cumpărarea unor locuri pe navele "arce" care, imitând pilda biblică, salvează o mică parte din omenire şi animale, cu scopul de a repopula Pământul şi a începe o nouă viaţă. Aşadar pace şi linişte 1000 de ani! Ştiinţa şi inteligenţa omenească salvează pe cei mai norocoşi dintre oameni.
Dumnezeu nu are loc la sfârşitul lumii decât ca expresi a uimirii sau a mirării prin celebra expresie : " oh my god" sau "Jesus Christ"
Unde e oare adevărat viziune, Judecata lumii, Cerul nou şi pământul nou? Împărăţia lui Hristos? Să dea Dumnezeu să fie în inimile noastre!

Preoţie până la mucenicie

2009-11-25T02:24:00.009+02:00

Danil Syssoev, un preot ortodox rus, critic al Islamismului, al sectelor şi al naţionaliştilor, a fost împuşcat, ieri, în biserica sa din Moscova. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca asasinatul să fi avut loc din cauza convingerilor religioase ale preotului, a declarat un reprezentant al Comisiei de anchetă.

Un bărbat cu o mască chirugicală pe faţă a intrat în biserica Sfântul Toma şi a tras patru focuri de armă în preotul Danil Syssoev (35 de ani) şi în alţi oameni ai bisericii, a declarat o sursă judiciară, citată de agenţia Interfax, informează Mediafax.

"Preotul a murit în drum spre spital", a spus sursa citată, care a adăugat că ajutorul clericului este internat şi se află în stare stabilă.(Jurnalul national)

Luni, 23 noiembrie 2009, s-a săvârşit slujba de înmormântare a părintelui Daniil Sâsoev, la care a participat Arhiepiscopul Arsenie de Istra.

La slujba de înmormântare a părintelui Daniil au participat mulţi preoţi, dar şi sute de oameni care au venit să-şi ia rămas-bun de la părintele Daniil, dar pentru că nu au încăput în biserică, s-au rugat în afara ei.

Conform unei agenţii de ştiri, cei mai mulţi credincioşi au mers de la staţia de metrou până la biserică ţinând în mâini flori, icoane şi cântând imne pascale.

Spre sfârşitul slujbei de înmormântare, la biserică a ajuns şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril al Moscovei, care a săvârşit un trisaghion pentru părintele Daniil şi imediat după aceea preotul a fost îngropat în cimitirul Kunţevo.

Întâistătătorul bisericii Sfintei Muceniţe Tatiana din cadrul Universităţii de stat din Moscova, profesorul Academiei de Teologie din Moscova, protoiereul Maxim Kozlov, crede că părintele Daniil Sâsoev a murit ca mucenic pentru Hristos şi prin moartea sa îi cheamă pe toţi oamenii să nu fie indiferenţi.

„Sunt încredinţat că cel mai important lucru pentru care se cuvine să păstrăm memoria noastră plină de recunoştinţă faţă de părintele Daniil, şi care într-un fel este ca o pentru noi, este neindiferenţa sa – a declarat părintele Maxim.Domnul nu îşi alege martirii la întâmplare, iar noi ca creştini nu trebuie să ne îndoim de lucrul acesta”.

Surse: fraţii de pe Război întru Cuvânt si Jurnalul National

Istoria se repeta

2009-11-23T01:25:00.002+02:00

Iata cum arata exit poll urile alegerilor prezidentiale:

Conform CCSB:
Basescu - 34,1
Geoana - 30,9
Antonescu - 22,1
Conform INSOMAR:
Basescu - 32,8
Geoana - 31,7
Antonescu - 21,8
Referendum unicameral- 76,5
Referendum reducere numar de parlamentari - 85,4

Antonescu a contestat rezultatele, acuzand mogulii, dar probabil ca valorile sunt aproximativ adevarate.
Am vazut cum sute de oameni au ramas pe dinafara nereusind sa voteze datorita incompetentei organizarii sectiilor speciale, si cred ca ei contau la final e si asta o forma de frauda

acum iar suntem pusi in fata eternei noastre dileme: pe cine alegem? Pe dra.... sau pe tata su?

Cei trei papagali

2009-11-20T20:24:00.007+02:00

Ce nerusinare această "mare confruntare", ce se desfăşoară acum la TV. Ce trist ca trebuie să urmarim trei oameni marionetă care ne îmbată cu aceeaşi apă clocită pe care o sorbim sau uneori o bem cu nesaţ de 20 de ani
CE DEMAGOG GEOANĂ CARE DĂ IMPRESIA DE ECHILIBRAT, DECENT ŞI CAPABIL de a conduce România, însă mă gândesc cu scârbă la cohorta PSD din spatele lui care a jefuit ţara sub nea Ilici şi "matuşa Tamara" care abia aşteaptă o nouă şansă de a continua ceea ce le este un dat ontologic: jaful. Ce neruşinare să citezi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, să vorbeşti de creştinism de Biserică de Patriarh pe care să-i foloseşti ca stindarde electorale. Naivitatea nu i-a dispărut nici prostia a mai dobândit nesimţire. Deşi e văzut ca cel mai prezentabil şi "prezindenţiabil" mă întreb cum va" uni " clica PSD-istă ce aşteaptă cu nesaţ revenirea "la ciolan". UPDATE: TOT NU POT SA CRED CA AM AJUNS SĂ VĂD UN SOCIALIST CITÂND UN SFÂNT, MODEL MORAL PF. DANIEL asta E DISPERARE LA GEOANĂ. REVIN LA FINAL ÎN SCENĂ TRANDAFIRII ROSII GEST FRUMOS DAR PĂCAT DE SIMBOLISMUL POLITIC.
CE EMOŢIONANT ŞI SENTIMENTAL PARE ANTONESCU dar dintre cei trei recunosc un "altfel "de discurs nu i pot detecta încă cu siguranţă "duhul" şi nici sinceritatea. Vad însă că dintre toţi, are o viziune mai practică însă camarila "patriciană" din spate nu e cu nimic mai prejos decât cea PSD. UPDATE: unde e oare papuşaru lui Patriciu?. Vulcanic ca Băse în 2004, a dat in ceilalţi doi mai ales în Geoană.CA REPLICI, CRED CĂ A CÂSTIGAT.
BĂSESCU- TRIUMFALIST, PERVERS şi VICLEAN, SI TOTUŞI LA FINAL CAM ŞIFONAT, NECONVINGĂTOR, OBOSIT , o mare dezamăgire personală a mea ca a multor alţi români care am crezut de 5 ani da....asta e...SINCER MI A "PLACUT" FAZA CU BOTEZUL COPILULUI COMANDANTULUI DE NAVĂ-CE MARE JUCĂTOR- NU SE DEZMINTE ,DE AIA E VICLEAN S-A FOLOSIT ŞI DE ASTA.
ÎNTREBAREA ELECTORALĂ ETERNĂ: EU CU CINE VOTEZ?
Aş formula altfel: cărui bogat îi va rodi duminică ţarina?
voi reveni!
..........
Acuma, corifeii presei româneşti, intelectualii, publicistii, de pe trusturile de presă ştim noi cui, analizează "confruntarea" şi nu fac decât să realizeze o continuare a teatrului de dinainte. Presa îşi dezvăluie acum faţa urâtă aceea de a dezinforma sau de a forma opinii eronate şi părtinitoare în funcţie de banii pentru care i-a primit de la moguli.

În final, dragii candidaţi care folosesc Biserica, şi uzează de termenul de creştinism, ar trebui să ştie că românii ortodocşi NU-ŞI DORESC O ŢARĂ CU PROSTITUŢIE LEGALĂ
CUM NICI UNA CARE S-A SINUCIS LEGIFERÂND FĂRĂ VREO LIMITĂ AVORTUL,
NU-ŞI DORESC LEGALIZAREA MORŢII ALBE
NU-ŞI DORESC O TARĂ ÎNDOSARIATĂ IARĂŞI, CIPUITĂ

ATUNCI CARE E CEL POTRIVIT? STIU NICIUNUL! DA RĂUL CEL MAI MIC?
CRIN?
BASE?

Mai-bine-taran-decat-oligarh

2009-11-18T00:37:00.005+02:00

Ce am "pescuit" din blogosferă:

In timp ce averile oligarhilor rusi se diminueaza vizibil din cauza crizei financiare, un barbat, care a facut parte dintre acestia, le ofera un sfat surprinzator: numai credulii mai cred ca banii aduc fericirea, iar o viata bine traita nu are nimic de-a face cu "ochiul dracului", scrie Daily Mail, in pagina electronica.

German Sterligov s-a bucurat de o avere impresionanta, a trait printre vile somptuoase, yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei. "Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut mintile, dar dupa patru ani se dovedeste ca am facut alegerea corecta. Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine", a declarat German Sterligov, in varsta de 42 ani.

La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit primul milionar legal rus dupa Revolutia din 1917. Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.

Pentru a se adapta noii vieti, sotia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe si hainele de marca cu fustele lungi si basmaua, precum taranii din romanele lui Tolstoi. Sotii Sterligov si cei patru copii au ales ca resedinta o casa umila, fara electricitate, aflata la 15 kilometri departare de orice alta locuinta. Alyona a nascut cel de-al cincilea copil al familiei in noua locuinta, fiind asistata la nastere de sotul sau. "Nici intr-un milion de ani nu mi-as dori sa redevin om de afaceri si sa fiu inconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de succes: case in Rublyovka, yachturi si masini Bentley. Sunt fericit cu pacea pe care am gasit-o la tara, alaturi de sotia, copiii si oile mele", si-a continuat acesta confesiunea.

In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti, brutalizati sau chiar omorati. "In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea: «Impacheteaza, iar ne mutam».
In cercurile in care sotul meu activa aveau loc multe crime", isi aminteste Alyona. Tocmai din aceasta cauza, nu este de mirare ca oligarhii rusi angajeaza o armata de gardieni care sa-i protejeze Dupa ce ne-am mutat in Moscova, dupa o perioada petrecuta in Mayfair (Londra-n.r.), am realizat ca acestia erau indispensabili.

Eram foarte bogati intr-o tara in care majoritatea oamenilor nu erau avuti, iar oamenii de afaceri erau tintele favorite ale rapitorilor pentru a se rafui cu aceasta situatie. Era ingrozitor. Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei", a continuat aceasta, in timp ce sotul sau a dat afirmativ din cap. "Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am scapat", a completat German.

Un factor important in decizia lor de a-si schimba stilul de viata l-a constituit infrangerea lui German in alegerile prezidentiale din 2004, cand invingator a iesit actualul premier rus Vladimir Putin. "A venit acasa, si-a aruncat jacheta si a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai sa plecam si sa incepem o noua viata»", isi aminteste Alyona, care a fost ceruta in casatorie la doar trei minute dupa ce s-au cunoscut. Au ales ca locatie o zona impadurita, aflata la 60 de kilometri departare de Moscova, o zona lipsita de luxul cu care s-au obisnuit, dar pe care nu il regreta.Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice.

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale. Ca rezultat, si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile. Apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut.

“In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii – atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile”, spune el. “A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.”

Viata la tara

In momentul de fata, familia Sterligov detine doar doua locuinte, una de iarna si alta de vara, aflate la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta. Dupa ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentand vechiul stil de viata si refuza sa se uite la televizor sau sa foloseasca Internetul. "Nu are rost sa pierdem timpul copiilor nostri utilizand aceste mecanisme de spalare de creier. Mai bine ne asezam la masa si vorbim despre carti decat sa ne uitam la mizeriile de la televizor", a declarat Sterligov. Parintii nu au dorit sa-si dea copiii la scoala, acestia fiind instruiti de un institutor, in timp ce cea mai mare fata invata la Universitatea din Moscova. Familia este foarte credincioasa, respectand obiceiurile religiei ortodoxe. Cu toate ca s-a retras complet din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit amenintari, iar prima lor cabana a fost incendiata, in timp ce cainele a fost otravit. Casa de iarna are doar doua dormitoare si a fost dotata cu un sistem electric pentru a permite functionarea unei masini de spalat si pentru iluminat. Sterligov si familia sa nu-si doreste sa se intoarca la viata de dinainte. "Ce sunt acum? Doar un taran oarecare. Un crescator de animale. Nu cred ca Putin se mai teme acum de mine", a conchis fostul oligarh. Sfatul acestuia pentru a infrunta actuala criza financiara este procurarea de alimente pentru a putea supravietui in caz de colaps.

“Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook. “Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca – aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie – si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.”

Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan”. Are doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

In perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Este un nationalist convins si a devenit profund religios acum 10 ani – desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal”.

“Nu mi-a mai ramas nici un ban – tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine, atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria faina”.

Invitaţie la film

2009-11-18T00:04:00.003+02:00

Toţi prietenii mei stiu ca sunt un fan al filmelor. Care filme îmi plac? Alea bune desigur şi am vazut ieri unul extrem de bine făcut un film adresat ar zice mulţi publicului feminin dar eu zic că nu numai!
Un film blînd aş zice, foarte echilibrat cu interpretări de excepţie poate nepotrivit în vreme de post(mai ales pentru pofticioşi) datorită accentului culinar care e motivul filmului. Oricum filmu e "delicios" şi m-a surprins să aflu că povestea e reală personejele există, povestea e reală , blogu din film e pe bune.....în fine am văzut cum oameni obişnuiţi îşi dau seama de irosirea şi trăirea în van a vieţii şi caută o evadare.... asta de faţă e o modalitate mai ales ca Julie există pe bune, dar mă gîndeam la atâţia oameni de pe faţa pământului, aduţi de munca şi de educaţia primită la stadiul de roboţi, care ar putea "evada" la Hristos care ar fi şi este "reţeta" ideală a ieşirii din orice impas, criză , păcat.

Meryl Streep este Julia Child iar Amy Adams este scriitoarea Julie Powell în comedia Norei Ephron, Julie & Julia.

Julia este femeia care a schimbat pentru totdeauna modul de a găti al americanilor. Dar în 1948, Julia Child (Meryl Streep) nu era decât o americană obişnuită care trăia în Franţa. Ajunsese la Paris datorită slujbei soţului ei, iar ea, din cauza firii ei neobosite, dorea să-şi găsească o ocupaţie.

După cincizeci de ani, Julie Powell (Amy Adams) se află într-un impas. Pentru că se apropie de 30 de ani, trăieşte în Queens şi lucrează într-un mediu cenuşiu, în timp ce prietenele ei obţin succese uluitoare, ea se hotărăşte să urmeze un plan care să-i valorifice toate energiile. Julie decide ca într-un an să încerce toate cele 524 de reţete din cartea de bucate a Juliei Child: Mastering the Art of French Cooking (pe care Child o scrisese împreună cu Louise Bertholle şi Simone Beck) – şi să scrie pe blog despre experienţele ei culinare.

“Sfântul care merge pe jos”

2009-11-16T01:26:00.007+02:00

Atunci când vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic, directorul Muzeului BOS, multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad, Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei. Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal. S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a pus întrebarea:
- Cu ce am putea să vă ajutăm?
- Excelenţa Voastră, să nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Pavle, în vârstă de 95 de ani, a adormit in Domnul.

Vesnica lui pomenire!

Temeiul postului- SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

2009-11-13T02:03:00.002+02:00

"Nu-i nici o vinovăţie să mănânci. Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aşa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greşeală. Greşeala e a te da beţiei şi a fi necumpătat, a-ţi perverti folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău.

Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.

Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti…"

Marian Moise - Acatistul Sf Nectarie Taumaturgul

2009-11-09T13:57:00.002+02:00

O zi deosebită : Prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei, Făcătorul de minuni

Marian Moise - Acatistul Sf Nectarie Taumaturgul
Asculta mai multe audio Diverse

Din "Proloage"

2009-11-08T00:39:00.002+02:00

Astazi Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot "soborul" Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.

Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt "duhuri slujitoare" (Evrei, 1, 14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria nostra cereasca, la "Cerul nou si pamantul nou" ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt "lumea nevazuta", "cerul"....

La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt". Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.

Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insela pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el" (Apoc., 12, 7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhangel, precum graieste Domnul: "Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer" (Luca, 10, 18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, au cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.

Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, "credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri". Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?" Mi-ca-El? Ca, numele de Mihail asta inseamneaza: "Cine este ca Dumnezeu".

Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhangelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.

Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.

Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele ingerului talmacitor al vedeniei (Dan., 8, 16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan., 9, 21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca, 1, 19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca 1, 28). Unii zic ca tot Arhangelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit. Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandurora, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugaciunile lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si imparatiei ceresti. Amin.

" Ajutor american pentru Răsăritul Ortodox" Deja vu!

2009-10-29T11:47:00.011+02:00

Din premisele instaurării noii ordini mondiale redau acest interesant fragment:

"Vom relata în continuare planul unuia din foştii directori ai CIA - Allen Dalles(1893-1969)- conceput pentru URSS. El a activat în CIA din momentul înfiinţării acesteia în 1947...fiind director al CIA în anii 1953-1961.

Iată vorbele lui Allen: " războiul se va termina, toate se vor aranja într-un fel se vor pune la punct. Şi atunci vom arunca tot arenalul nostru- tot aurul şi toate bunurile materiale pentru a prosti şi deruta oamenii. Creierul uman şi conştiinţa oamenilor, în ansamblu pot fi supuse modificării. Semănând acolo haos, vom substitui în forul interior al ruşilor valorile adevărate cu unele false şi îi vom face să creadă în ele. În ce mod? Vom găsi tovarăşi de idei, complici chiar în Rusia.

Etapă după etapă se va derula grandioasa tragedie a distrugerii celui mai ne supus popor de pe glob şi a stingerii definitive şi ireversibile a conştiinţei lui naţionale. Din literatură şi pictură, spre exemplu, vom extirpa esenţa socială, vom defăima oameni de artă, le vom nimici orice inspiraţie de a se dedica literaturii,culturii, artei şi altor procese care formează osatura spirituală a unui popor. Literatura, teatrele, cinematograful, vor reflecta cele mai josnice porniri umane. Vom susţine şi vom avansa pe toate căile acel soi de creatori care vor cultiva şi induce în conştiinţa umană cultul sexului, violenţei, sadismului, trădării- într-un cuvânt imoralitatea propiu-zisă.

În interiorul conducerii guvernamentale vom induce haos şi dezordine.

Pe căi ascunse, dar în mod activ şi consecvent vom favoriza degradarea funcţionarilor, mituirea, lipsa de principialitate. Birocratismul şi tărăgănarea vor fi trecute în categoria virtuţilor. Onoarea şi onestitatea vor deveni ridicole şi inutile şi se vor considera rămăşiţe ale trecutului.

Bădărănia şi obrăznicia,minciuna şi înşelăciunea, beţia şi narcomania, frica animalică a unuia faţă de celălalt, neruşinarea, trădarea, şi ura între popoare şi mai cu seamă ura faţă de poporul rus vor fi cultivate pe neobservate şi foarte curând se vor manifesta în toată amploarea lor.

Şi doar unii, un număr foarte redus de oameni îşi vor da seama de cele ce se întâmplă, dar pe aceştia îi vom pune într-o situaţie de neajutorare totală vom induce lumea în eroare şi- i vom declara gunoaiele societăţii.

Vom smulge rădăcinile spirituale, şi vom distruge bazele moralei crestineşti.

Vom face astfel încât generaţie după generaţie, să se degradeze întreg poporul. Vom influenţa copii încă din grădiniţe apoi în adolescenţă punând miza principală pe tineret corupându-l, demoralizându-l, dezintegrându-l. Îi vom preface în nişte cinici, vulgari, cosmopoliţi.

Iată care este scopul nostru! (A. Dalles- Proiectul de realizare a doctrinei americane postbelice)

(n. m): Să facem, un exercitiu de imaginaţie transferând acest plan CIA pentru Rusia spre România în contextul credinţei noastre ortodoxe comune dar si al acestui text : "capacitatea de a opune rezistenţă noii ordini mondiale, o pot avea doar oamenii credincioşi. Iată de ce, nu întâmplător, în declaraţia sa, secretarul de stat al SUA, Z. Bjezinski, relevă urmatoarele: " După distrugerea comunismului, unicul duşman al Americii a rămas Ortodoxia rusă"

... fragment din “Staretii despre vremurile de pe urma“, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007)

Smerenia - comoara veşnică a Sfinţilor

2009-10-14T14:07:00.003+03:00

După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate.

Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud.

Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord.

Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate.

În amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi.

România şi Haos-Vodă

2009-10-13T17:34:00.007+03:00

Guvernul Boc a căzut! Ce bucurie pentru unii, ce disperare pentru alţii, din păcate ce senzaţie de vomă pentru acest popor prea mult învăţat cu experimente politice şi economice în care cobaiul e el însuşi. Se luptă ăştia pe viaţă şi pe moarte pentru ceea ce a mai rămas din jefuirea continuă a acestui popor care striga prin 90 " nu ne vindem ţara"
Nu agreez de mult nici una din părţile care se bat de 20 de ani pentru a dărâma material şi spiritual acest popor, dar am senzaţia că s-a ajuns la limita superioară a nesimţirii clasei politice româneşti.
Vad live, cum UDMR, această târfă politică de neam străin, se strecoară fără nici o ruşine(cum e şi firesc, datorită naturii viclene) când în aşternutul PSD când al PDL, iar inteligenţii nostri politicieni, se învoiesc la a acest menaj- a -trois din cauza lăcomiei nestăvilite de care suferă.
Fiindcă dacă ne uităm în istoria guvernărilor noastre, ei au fost cei care au înclinat balanţa şi au ştiut să-şi impună condiţiile. În curând ni se pregăteşte autonomia ţinutului secuiesc şi atunci să vedem cine ne vinde live!
Ce putem face noi în afară de a asista la acest spectacol tragic? Am zice că nimic , că e prea târziu....dar ce ar fi dacă nu am merge la vot ? Toţi! Da ştiu e imposibil pentru că noi înşine am devenit nepăsători de destinul ţării şi ne interesează doar bunăstarea propie. Cum oare am putea să-i sancţionăm pe cei care pretind că ne conduc , când de fapt rolul lor acolo este de a-şi încarca desagii cu tot ceea ce pot să fure şi asta indiferent de doctrine şi apartenenţe politice!
Asta e! Dumnezeu, ne lasă conducători potrivit păcatelor şi nepăsării noastre! Azi dispare dragostea de neam , mâine cea de Dumnezeu si apoi totul e pierdut....
Vin alegeri prezidenţiale şi pentru a câta oară, trebuie să alegem " dintre două rele pe cel mai mic" dar de ce nu se poate măcar o dată să alegem omul potrivit? Pentru că si ei sunt aidoma noastră?
Atât poate da România azi? EU CRED CU TĂRIE CA NU!

Weeds & Pimps Romania

2009-09-24T23:55:00.005+03:00

Uluit de recentele aberaţii ale castei conducătoare şi de-a dreptul sonate ce stau în " fruncea" ţării mi-am pierdut replica, asa că vă zic un banc :

"Un individ e nevoit sa opreasca masina datorita unei congestii de trafic. Deodata, cineva ii bate in geam.
- Domnule, teroristii au rapit pe parlamentari şi pe preşedintele Romaniei si cer 100 de milioane de dolari rascumparare. Altfel, ameninta ca ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Acum mergem din masina in masina si facem si noi o cheta.
- Bine, bine, si cat da fiecare? intreaba omul din masina.
- Cam 5 litri?!"

Haz de necaz cum zicem noi, dar fără doar şi poate treaba cu legalizarea ierburilor şi a prostituatelor, e DISPERARE electorală cum nu am mai văzut niciodată de 15 ani
Băse fără pic de ruşine şi frică de Dumnezeu, (nu că ar fi avut el sau colegii lui aşa ceva vreodată) caută să mai adune din bazinul electoral ce a mai ramas în România, apa aia stătută şi clocită. Halal ţară! Trist popor!
Oare Dl. Băsescu cum e noul slogan: "Să trăiţi bine! Muriţi în ecstasy!"AAAAAAA! DA! De fapt ştim că tu nu vrei decât să o iei înaintea celorlalte ţări în plină pubertate europeană şi să ne droghezi puţin tinerii şi copii să fim "high" înaintea altora de-o samă cu noi
Ne transformăm şi în clienţi legalizaţi pe la fetiţe, de unde voi conducatorii luminaţi ne şi impozitaţi şi iaca soluţia ieşirii din criză: tinerii drogaţi, mănâncă mai puţin, taxa pe bordel, aaaaa era să uit tu si predecesorii, aţi mai legiferat o treabă : uciderea unui alt popor român- cel avortat din 90 încoace: 20.000.000 de avorturi şi astfel suntem şi noi primii în Europa şi chiar în lume la ceva: la sinucidere naţională Felicitări Dl-e Preşedinte şi vouă dragi parlamentari, miniştri şi experţi.
Acu vă cred că aveţi cu ce vă lăuda la tanti UE. Ce harnici şi silitori a-ţi fost în implementarea directivelor. Avem premiul 1, poate că primim şi bonus o legiferare a căsătoriilor gay
Mai ai tupeu dl-e prezident să declari că românii nu mai au mândrie naţională şi patriotism. Ruşine! Dar mai mare ruşine nouă fiindcă am ales răul şi din păcate, mi-e greu să o zic dar ne merităm soarta deoarece ne alegem singuri conducătorii pe care- i merităm.
Ce mândrie să mai am când eu fac parte dintr-un popor sinucigaş, obraznic , care uită de Dumnezeu de orice lege divină care a uitat pur şi simplu să IUBEASCĂ, aidoma multor popoare europene şi nu numai, golite de dragoste , cărora li s-a stins VIAŢA.
Ca un fatalism al istoriei, stim să dam cu piatra în baltă de fiecare dată cu acelaşi rezultat constant: ne udăm cu apă clocită spre amuzamentul lumii întregi. Din fericire pentru noi, cred că bravii înaintaşi ai acestui neam mai ard fierbinte în rugăciuni în faţa tronului Sfintei Treimi pentru un răgaz.
Dă le Doamne să ARDĂ oleacă de vreme!

Rationalisme- pentru cei prea rationalisti

2009-09-24T23:36:00.007+03:00

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”

Un student a raspuns ferm: “Da!” Profesorul a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau? Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a “demonstrat” ca “credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat: “D-le Profesor, starea de frig exista?” “Bininteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul…

Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata? Proaspatul student raspunse: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii.

Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.” Si, continua studentul, “intunericul exista”? “Bineinteles!” raspunse profesorul.

De aceasta data studentul zise: “Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da.

O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina. In sfarsit studentul il intreba pe profesor, Domnule Profesor, exista raul absolut?” profesorul ii raspunde “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.” Studentul raspunse ” Domnule profesor, raul absolut nu exista.

La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului. Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic. Numele acestui tanar este ALBERT EINSTEIN.

Povestea ochilor- preluat de pe http://parinteleefrem.blogspot.com/

2009-08-21T15:08:00.009+03:00

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute. Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."
Intr-o zi cineva i-a donat pentru transplant ochi. Cand bandajele au fost luate , ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui
inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite
la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.
Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au
fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum a
fost inainte viata noastra, si cine a fost alaturi de noi in cele mai
dureroase situatii. Viata este un cadou!
Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu
poate sa vorbeasca.
Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care
nu are ce sa manance.
Inainte sa-ti judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la
Dumnezeu pentru o companie.
Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a
plecat de tanar de pe acest pamant.
Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba
copii.
Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a
maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.
Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva
care merge pe jos aceeasi distanta.
Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la
someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.
Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca
nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in
fata Facatorului nostru.
Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si
multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!

La Aghios Dimitrios

2009-08-21T03:26:00.007+03:00

Recent am revenit în ţară după o vacanţă petrecută pe ţârmul plin de istorie al Mării Egee, impresionat de frumuseţea pen. Chalkidiki dar mult mai adânc marcat de întâlnirea cu uitatul protector al Thessalonikului, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Ca multe alte spaţii ortodoxe, Grecia, se află în febra unor mari transformări în care modifică ontologic acest neam, oarecând mândru de identitatea sa creştină. (ops! deja vu)

NU SE POATE EXPRIMA în cuvinte măreţia şi mireasma Sfântului care mereu dăruieşte celor ce vin la închinare, câte un mic "dar".

Păcat doar că, au ascuns biserica sa între blocurile sufocante , au pus steaguri U.E. sau UNESCO şi transformă izvorul de har şi binecuvântare în atracţie turistică. Pe această linie am simţit şi magazinul de obiecte bisericeşti din incinta catedralei Sfântului care la preţuri europene, vindea de toate: bani să iasă!

Cineva îmi spunea chiar că, in urmă cu ceva vreme, grecii "inventivi" primind în dar mirul de mare preţ de la preoţi, il vindeau apoi turiştilor, care după cum am văzut anul acesta, erau şi asiatici-necreştini aşadar, ş.a.m.d. Multă vreme, Sfintele Moaste nu au mai izvorât Mirul binemirositor.

Astfel , focarele de sfinţenie ale ortodoxiei devin obiective turistice producătoare de bani şi nu locuri de închinare de rugăciune unde Harul şi Darul lui Hristos să se reverse.
Oricum nimic din toate aceste transformări şi impresii negative sa le zic, nu au putut să ne umbrească bucuria întâlnirii cu Marele Dimitrios mucenicul lui Hristos, ocrotitorul Thessalonikului

"Slavă lui Dumnezeu întru Sfinţii Lui!"

Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?(Rom.8,35)

2009-07-24T18:26:00.009+03:00

De ceva vreme, în blogosfera ortodoxă, spre ruşinea tuturor celor implicaţi se duce un război şi nu împotriva unui duşman comun, ci între fraţi.
Nu există om fără de păcat sau fără slăbiciuni şi acest lucru il ştim bine, dar nu ar trebui să existe între creştini om fară de dragoste şi totuşi ne uităm la noi înşine şi vedem: Dragostea ne lipseşte!
Orbiţi de slăbiciuni şi păcate, unii uită că va veni vremea să răspundă în faţa lui Hristos pentru toate acţiunile şi faptele lor, mai ales dacă ele implică Biserica sau pacea din Biserică
Am urmărit acele filmări consider eu mârşave făcute pe ascuns şi postate pe unele situri ortodoxe, însoţite de un text care trunchiază realitatea şi o răstălmăcesc şi care pun şi mai multă benzină pe focul şi aşa încins care arde în blogosfera ortodoxă şi care afectează vieţile celor implicaţi acolo.
Poate că ar trebui cei care sunt amatori de scandaluri şi picanterii să se afilieze unor tabloide, nicidecum să facă atâta tulburare în Biserică.
Dar e deja simptomatic pentru români să trăiască în dezbinări şi să nu fie capabili de o unitate în atitudine şi în scopul urmărit fie şi in Biserică.
Dezbinarea atent regizată de autorii ei, dă roade şi cei care au comandat- o jubilează satisfăcuţi.
Nu e însă târziu să se lase la o parte orgoliile, certurile şi cu pocăinţă înaintea lui Hristos cu iertare unii faţă de alţii, să se revină la unitatea de mărturisire şi de luptă împotriva a ceea ce cu adevărat ne este vrăjmaş: păcatul, răul din lume şi din noi care nu poate fi biruit decât prin Hristos Domnul nostru care, AMINTIŢI-VĂ ne-a învăţat : " Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea DRAGOSTE unii faţă de alţii."(Ioan 13, 35) şi poate privind spre noi şi spre ceea ce cugetăm ne-ar ruşina zicând: " Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu" (Ioan 5,42)
Marele Apostol Pavel se întreba odinioară: "Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
Azi când toţi trăim într-o lume care devine pas cu pas - împlinirea a ceea ce Sfântul Pavel descrie în partea a doua a interogaţiei sale, noi pierdem esenţialul Dragostea lui Hristos care fundamentează existenţa vieţii pe pământ sau în Ceruri.
Şi din păcate penrtu fiecare din noi, ne lipsim de această dragoste pentru motive care vin dinlăuntrul nostru nu din exterior. Ce vom face când ele vor veni cum ne arată Apostolul: strâmtorare, prigoană, foamete, sabie...dacă acum când încă ni se mai dă timp şi mai avem între noi " candele" care să ne lumineze, noi ne duşmănim revendicând fiecare " candela" ca fiind a lui
SĂ NU UITĂM : " candelele" ard cât Dumnezeu îngăduie dar din cauza neiubirii noastre se vor lua de la noi!
Să ne rugăm ca Hristos să ne mai lase " candele" să ardă din slăbiciunile şi răutăţile noastre şi să nu monopolizăm lumina lor din egoism! Atât!

Cum ne va găsi Hristos?

2009-06-27T02:03:00.010+03:00

Cuprinşi de o adevărată isterie a eshatonului cu iz hiliast şi sectar, mulţi creştini dreptmăritori ai acestor zile, caută cu disperare semne ale iminenţei sfârşitului lumii, panicaţi de atâtea dispute, aproape nimeni nu îşi mai aduce aminte de modul în care Hristos Domnul ne-a învăţat să trăim:"drept aceea, privegheaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul când vine Fiul Omului"(Mt. 25,13)
Pilda celor 10 fecioare din cap. 25 al Evangheliei după Matei, ca si cea a talanţilor, sunt imagini care oglindesc realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, şi mai ales modul prin care se ajunge acolo.
Fiecare din noi alegem prin intensitatea sporită sau prin lipsa vieţii noastre duhovniceşti, categoria celor primiţi sau lăsaţi afară din ospăţul Acestei Împărăţii, singura eternă şi fericită.
Mi-a atras atenţia întotdeauna, pasajul în care se face anunţată sosirea mirelui pe care-l aşteptau cele 10 fecioare:" iar la miezul nopţii, s-a făcut strigare: iată Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui" (Mt. 25,6)
Dacă ne gândim că noaptea adică întunericul, e opus al luminii dar şi starea de existenţă a răului, cu precădere teren de acţiune a diavolului, la care mai adăugăm şi remarca paulină " altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul..." şi " să nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roadă ale întunericului ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă" ne dăm seama că, lumea decade din ce în ce mai mult în " noapte" şi că miezul acestei nopţi se apropie.
Creştinismul a scos lumea din întunericul în care se afundase, dar azi se pare ca lumea prefereă o întoarecere la acel întuneric refuzând lumina şi viaţa în Hristos-lumina lumii, deoarece tuturor parcă ni se pare mai atractivă, mai comodă viaţa lumii moderne cu luxul şi cu bucuriile ei trecătoare.
Există însă o "taină a fărădelegii" ce se lucrează sub nasul nostru, ea se extinde în vieţile şi sufletele noastre atât de subtil încât şi noi la fel ca şi fecioarele fără de minte, vom rămâne fără untdelemnul credinţei a iubirii şi a nădejdii în Dumnezeu iar tragedia noastră va fi aceea că nu vor mai exista nici aceia care "vând" ca să avem de unde "cumpăra" pentru ca la acel miez al nopţii când Mirele va veni, va fi prea târziu.
"Miezul" acesta al nopţii pare a fi momentul de apogeu al lucrării întunericului, când nimeni nu va mai mărturisi Lumina când după cuvintele Mântuitorului, " urâciunea pustirii" va sta în locul cel sfânt (Mt. 24,15)- atunci se va sfârşi istoria şi lumea cu răutatea ei," căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului"
Şi totuşi pe lângă aceste indicii, Hristos ne spune limpede: " iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie nici îngerii din Ceruri nici Fiul, ci numai Tatăl" evidenţiind Domnul că momentul Parusiei şi al Judecăţii este exclusiv în voia şi pronia Tatălui Ceresc.
Dacă citim cap 24-25 al Evangheliei după Matei, ne vom da seama nu numai de evenimentele ce vor preceda Parusia, dar mai ales de ceea ce noi avem de împlinit pentru a moşteni Împărăţia: " asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea să ştiţi că este aproape la uşi.... de aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gândiţi, va veni Fiul Omului.." (Mt 24,33, 44)
Dacă ne dorim fericirea adevărată şi veşnică, avem mult de priveghiat la noi înşine la cei pe care îi iubim dar totul cu mai multă iubire de Dumnezeu cu mai multă credinţă şi nădejde în El toate aprinse de flacăra neîntreruptă a Rugăciunii, fără acestea suntem în întuneric şi nu cumva să fim printre cei(şi bine ar fi să nu fie nimeni) care vor auzi: " Adevărat zic vouă nu vă cunosc pe voi"

Nu doresc prin unele formulări de la debutul acestui post sa aduc vreo jignire unor fraţi care cu inimă bună şi fidelitate faţă de Biserica lui Hristos, caută să aducă lumină şi cunoaşterea adevărată a multor probleme pe care le trăim azi

Dan Puric la Oradea

2009-06-16T12:41:00.017+03:00

15 iunie 2009, Casa de cultură Oradea

Ieri, 15 iunie spre seară, am avut parte de un "duş" revitalizant şi răcoritor pricinuit de întâlnirea cu maestrul Dan Puric. Contestat mai nou de unii, Dan Puric a venit la Oradea şi în acest an, pentru a face ceea ce de obicei ar trebui să facă alţii, adică a lega cultura, intelectualitatea, tinerii, arta de coloana vertebrală a neamului nostru care e Biserica, cum spunea el să măture cărarea spre biserică, spre Hristos. Şi face acest lucru conştient de dezastrul total în care ne complacem azi şi totodată cu o forţă mărturisitoare fără ocolişuri şi fără compromisuri, tăind pe viu acolo unde rana puroiază şi doare cel mai tare adică in conştiinţele şi sufletele îmbătate de iluzii şi autosuficienţă a celor ce îl ascultă.

"Nu am venit să vă promit măriri de salarii şi nici măriri de alocaţii sau pensii, ci am venit la Oradea ca să vă aduc aminte de sufletele dumneavoastră frumoase”

Sala plină până la refuz, încât mulţii dintre noi am ocupat scările şi intervalele dintre scaune, a fost dovada că românii au dat glas frumosului din ei după cum spunea oaspetele nostru; că neamul acesta nu e pierdut definitiv şi iremediabil; că oamenii caută să se mai scuture de povarara grea de imbecilizare şi îndobitocire la care sunt supuşi prin tot ceea ce văd şi trăiesc în ţara aceasta. Audienţa diversă ca intelect, vârstă, ideologie, etnie şi chiar confesională, s-a arătat electrizată de mărturia autentică, de sinceritatea, de naturaleţea omului frumos care le vorbea şi care şi-a atins scopul acela de a-i face pe cei prezenţi să descopere în ei înşişi frumuseţea adevărată dată de Dumnezeu.

Oradenii au primit cu bucurie cartea " Despre omul frumos"-ultima apariţie editorială semnată Dan Puric, dar şi o inedită lucrare a Părintelui Ioan Alexandru Mizgan, " Demnitatea Mărturisirii- Dan Puric în Ţara Crişurilor" o suită de dialoguri dintre Părintele Ioan şi Dan Puric unele apărute în ziarele locale şi regionale, altele reproduse în premieră dar care ne arată după cum spune autorul pe "actorul lui Hristos" , "un mărturisitor al Ortodoxiei", pe care "o apără, o descoperă celor care nu le-au căzut încă solzii de pe ochi... şi face lucrul acesta "cu multă însufleţire, cu demnitate şi discernământ duhovnicesc"...Sper că preoţii şi profesorii şi toţi cei prezenţi şi-au însuşit modelul de mărturisire iar delatorilor şi defăimătorilor le spunem ...nimic

Ce minunăţie!

2009-06-06T02:44:00.006+03:00

SUSPINAREA ÎN RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL A IEROSCHIMONAHULUI PARTENIE DIN KIEV

Când amărât de boală voi simţi apropierea sfârşitului meu pământesc: Doamne, miluieşte-mă.

Când sărmana inima mea prin ultimile ei bătăi se va tângui în chinurile morţii: Doamne, miluieşte-mă.

Când ochii mei pentru ultima oară se vor umezi de lacrimi la gândul, că în toată viaţa mea te-am mâniat, Doamne, prin păcatele şi fărădelegile mele: Doamne, miluieşte-mă.

Când bătăile dese ale inimii vor grăbi ieşirea sufletului meu: Doamne, miluieşte-mă.

Când gălbeneala feţei mele şi răceala trupului meu vor săgeta cu frică pe cei din preajmă: Doamne, miluieşte-mă.

Când mi se va întuneca privirea, se va tăia glasul şi va împietri limba mea: Doamne, miluieşte-mă.

Când năluci şi vedenii înfricoşătoare mă vor face să deznădăjduiesc în milostivirea Ta: Doamne, miluieşte-mă.

Când sufletul meu, împovărat de amintirile păcatelor săvârşite şi de frica judecaţii Tale nu va mai fi în stare să lupte cu duşmanii mântuirii mele, care se vor sili să mă tragă de partea întunericului şi a chinurilor: Doamne, miluieşte-mă.

Când sudoarea morţii va acoperi trupul meu, iar sufletul în chinuri sfâşietoare se va depărta de el: Doamne, miluieşte-mă.

Când întunericul morţii va acoperi de la privirea mea tulbură toate lucrurile acestei lumi: Doamne, miluieşte-mă.

Când în trupul meu vor înceta toate simţurile, vor încremeni venele şi se vor împietri muşchii mei: Doamne, miluieşte-mă.

Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor şi sunetele de pe pământ: Doamne, miluieşte-mă.

Când voi asculta judecata Ta dreaptă, care va hotărî soarta mea veşnică: Doamne, miluieşte-mă.

Când trupul meu, părăsit de suflet, se va face pradă viermilor şi stricăciunii şi în sfârşit toată alcătuinţa mea se va preface în scrum: Doamne, miluieşte-mă.

Când glasul trâmbiţei îi va trezi pe toţi la cea de-a doua venire şi se va deschide cartea faptelor mele, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul robul Tău (prenumele).
În mâinile Tale Doamne îmi dau duhul meu. Amin.
Mulţumesc Dan Gheorghe şi http://parinteleefrem.blogspot.com/

Sfânta Cruce: arma de biruinţă a lui Hristos sau stindard electoral?

2009-06-05T00:06:00.012+03:00

Se ştie că în România, politicienii sunt capabili de orice pentru un vot în plus care să le permită accesul la "ciolan" încă un mandat. Este evident că nimic nu scapă preocupărilor lor în acest sens nici chiar, sau mai ales Biserica. Deseori pusă la zid de societatea românească în curs de "iluminare", Biserica devine la orice campanie electorală, trofeul sau poate prada pentru care se bat lupii veşnic nesătui din politichia autohtonă. Situaţia nu se datorează exclusiv politicienilor ci trebuie să recunoaştem că Biserica Ortodoxă românească a intrat volens nolens în horă luată de tumultul vremurilor, poate deprinsă obedienţei politice de prea multe decenii roşii.
Hora popilor şi a politicienilor însă, aduce dezgust oamenilor de bun simţ si de bună credinţă atunci când sacralitatea Bisericii este atinsă, când Hristos este uitat şi înlocuit de rânduieli şi planuri omeneşti.
Aşa se face că, fără jenă, politicieni de confesiuni străine ortodoxiei ajung să sărute cruci de faţadă pentru "a da bine" în faţa electoratului fie el şi într-o mică comună.
Mă aflam deunăzi invitat la Taina Sfântului Maslu într-un sat bihorean, când, alături de sărbătoarea pe care comunitatea o închinase lui Dumnezeu, s-a "suprapus" şi inaugurarea unui asezământ cultural al satului; unde după Sf. Maslu a fost invitat şi părintele paroh spre a da cu aghiasmă şi a binecuvânta pe cei prezenţi acolo. Totul s-ar fi desfăurat bine, dacă primarul comunei şi viceprimarul(sectar-penticostal) nu ar fi dat manifestării o tentă electorală mai ales datorită prezenţei domnului dep. Ştefan Seremi(yet no obiections) dar şi a actualului preşedinte al ConsiuluiJudeţean Bihor - Radu Ţârle cunoscut membru al sectei -pardon- confesiunii penticostale, care doar de ceva zile a reuşit să răpească fără vreun temei mai multe posturi neclericale de la Episcopia Ortodoxă a Oradiei, posturi alocate de administraţiile locale precedente din bugetul CJB şi să le "realoce" fraţilor săi de credinţă
Iată-l aşadar pe dl. Ţârle la acest eveniment sărutând Sfânta Cruce cu toată rezerva preotului de a o da spre sărutare lui şi viceprimarului comunei care s-au întins spre ea spre a salva aparenţele dar stârnind ironii. (Tare bună era o poză)
Nu ştiu ce părere au hulitorii Crucii din "confesiunea" dl Ţârle despre acest gest, nici nu contează dar mă întreb oare merită Crucea lui Hristos aruncată în această mocirlă politică? Şi asta e o întrebare -simbol pentru Biserica Ortodoxă. Îmi aduc aminte de acele dumnezeieşti cuvinte " nu aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor".
Sau poate mă înşel eu şi poate Crucea a biruit iar? În cazul de faţă mă tem că nu. Iarăşi Crucea a fost defăimată dar iarăşi Cel ţintuit pe ea,iubind ne iartă

Rugăciunea unui teolog

2009-06-02T18:44:00.008+03:00

Cu trei ani în urmă, la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Techirghiol, unde slujeşte marele duhovnic Arsenie Papacioc, am ascultat o predică ţinută de Presfinţitul Ambrozie al Giurgiului, pe care n-am uitat-o până azi. Iată de ce. Preasfinţitul ne-a povestit un episod din tinereţea sa când, student fiind şi având multă dragoste pentru Părintele Dumitru Stăniloae, mergea adesea, împreună cu mai mulţi colegi, să îl asculte pe marele teolog. Dar tinerii studenţi nu se mulţumeau cu aceste discuţii ci, după ce Părintele Stăniloae pleca, îl urmăreau în taină, ca să îl vadă cum se poartă în firescul lui de om, nu doar în înălţimea lui de teolog.
Într-o zi, mergând pe urmele lui, paşii i-au dus, pe Părinte şi pe ucenici, într-o bisericuţă. Acolo, fără să bănuiască defel că este văzut, Părintele Stăniloae a inghenunchiat în faţa icoanei Maicii Domnului şi a început să se roage fierbinte.

Studenţii, curioşi, s-au apropiat încet, să-i audă rugăciunea.

- Maica Domnului, spunea Părintele Stăniloae cu lacrimi în ochi, Maica Domnului, dă-mi simplitate!

Aceste cuvinte, auzite din gura unuia dintre cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, cum îl numise Olivier Clément, a produs o impresie puternică asupra tinerilor urmăritori. Asmenea, şi asupra mea şi, probabil, şi asupra voastră. Există, cu siguranţă, mulţimi de ispite pe lume, mai joase sau mai înalte. Dar putem noi bănui măcar ce înseamnă ispitele unui teolog de o asemenea înălţime spirituală, dacă noi, râmele care scormonim ici colo câte o carte, eşuăm atât de repede în mândrii ieftine şi poleite păreri de sine?

Despre ispitele intelectualilor vremurilor noastre mărturisesc că am vrut să scriu acum două nopţi un articol. Dar nu am reuşit, cu toate că am pierdut bună parte din somn. Nu vă mai întrebaţi de ce. E simplu. Ca să scrii despre astfel de ispite trebuie să le numeşti arătând cu degetul nu spre alţii, ci spre tine....

preluat de pe: http://viatalatara.wordpress.com

Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

2009-05-30T12:31:00.002+03:00

Azi am fost intrebat ce as da pentru viaţa vesnică???
Au batut la usa apartamentului si ca niste comercianţi insistenţi,şi-au început afacerea cu viaţa vesnică de parcă ei aveau monopol pe vesnicie!
Şi Dumnezeu mi-a pus în minte răspunsul: nimic! fiindcă deja pentru eternitatea mea se plătise preţ mare: dumnezeiescul Sânge a lui Hristos.
Îmi aduc aminte de această întrebare, însă Hristos era cel care ne întreba:" ce va da omul în schimb pentru sufletul său? "
Mă gândeam apoi, că dacă am avea şi noi: clericii şi credincioşii ortodocşi râvna şi vâna acestori mercenari căpătuiţi pe spatele poporului Sfântului Andrei, atunci poate că România de azi nu ar fi pierdut viaţa veşnică a 18 milioane dintre fii ei avortaţi de 19 ani încoace, şi nici viaţa lor de aici şi că poate Dumnezeu nu şi-ar fi întors Harul de la noi pe bună dreptate.
Zilele trecute am botezat şi ieri am petrecut spre veşnicie un suflet nevinovat care trăise în răutaţile noastre doar 8 zile şi am ramas mut la durerea părinţilor lui, neştiind atunci cum să-i îmbărbătez dar acum ştiu că micuţul lor a ajuns ACASĂ.
Şi le spun că, pentru lupta lor dea da viaţă şi nu a o distruge, Dumnezeu nu i va uita, si va compensa durerea de azi cu infinită bucurie dar nu uitaţi că bucuria cea mare a noastră este viaţa împreună cu Dumnezeu care începe de aici. Să ne învă ţăm copii şi să reînvăţăm noi să trăim cu şi în Hristos, atunci vom avea viaţa vesnică.

Mai văd astăzi cum homosexualii şi toţi bolnavii de genul lor, vor să se impună în societatea românească care se luptă azi din răsputeri să scape de " fundamentalisme" să fie o societate modernă " open minded" eliberată de greutăţile "conservatoare" şi "tradiţionaliste"; cum se încearcă eliberarea de sub "tirania icoanelor" lui Hristos şi ni se lasă copii şi tinerii să "aleagă" "icoanele momentului" acestea toate în numele libertăţii omului.
Dacă am ieşit din epoca roşie , avem înainte provocarea epocii ROGVAIV una care cultivând diversitatea, va nivela minţile şi conştiinţele oamenilor, aşa cum nici o epocă nu a reuşit deoarece, evul care începe, va lipsi pe om de Dumnezeu nu prin forţa celor precdedente, ci printr-o manipulare şi perversitate nemaiîntâlnite
Întrebarea iehoviştilor care bateau insistent la uşile de pe scară, a fost un semnal de alarmă că noi lipsim, că Biserica dreptmăritoare e chemată la mărturisire şi aici la bihoreni şi în toată România

Ce caut io p aici?

2009-05-27T15:55:00.001+03:00

Doamne ce uscaciune afara si ce pustiu inauntru nostru. Parca niciodata caldura si temperatura ridicata nu au venit asa devreme, inca din mai, dar parca nici uitarea din inimile noastre si indiferenta nu au fost asa mari ca in aceste vremuri
Fara prea multe introduceri, va spun ca pe multi crestini ne doare azi decaderea acestui popor, ignoranta care peste putin timp va naste un popor incult si fara fibra autentica, un popor diluat si dezbracat de trasaturile lui unice in aceasta europa distilata.
Lecturez multe bloguri si site uri ortodoxe pentru ca ma simt si sunt si incerc să trăiesc ortodoxia dar mai arunc un ochi si pe la baietii anti system din toate nu trebuie sa fii mare invatat sa ti dai seama ca lumea "is falling apart" si ca idei vechi in forme noi se lupta iar pentru a conduce abuziv si represiv lumea.
Asa ca m am gandit si io ca tot internautu de azi, atat cat timp mai pot, sa imi dau cu parerea despre lucrurile care ne bulverseaza si ne scandalizeaza totodata in framantarea nebuna a lumii.
Cam asta e treaba!